Recent, Forumul Cultural Austriac şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român au organizat expoziţia „La ţară“, a fotografului Manfred Willmann. Despre cum este imortalizată viaţa rurală de pe alte meleaguri, ne povesteşte dna dr. Raluca Bulea, în rubrica Institute Culturale.

 "> Destinaţii de vacanţă - Viața Medicală
Cultură

Destinaţii de vacanţă

de Dr. Raluca BULEA - sept. 28 2011
Destinaţii de vacanţă

Recent, Forumul Cultural Austriac şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român au organizat expoziţia „La ţară“, a fotografului Manfred Willmann. Despre cum este imortalizată viaţa rurală de pe alte meleaguri, ne povesteşte dna dr. Raluca Bulea, în rubrica Institute Culturale.

 

   Când vine vara, fără să vrem, gândul ne zboară mereu la vacanţă, la locuri frumoase, liniştite, pline de farmec, unde ne dorim să putem petrece cât mai mult timp şi să adunăm în memorie momente de neuitat, care să ne ajungă până la vacanţa următoare. Şi cum mulţi dintre noi au legături cu mediul rural şi caută să îşi regăsească rădăcinile de câte ori se iveşte ocazia, a merge la ţară devine în mod evident sinonim cu vacanţa, dar şi cu recuperarea amintirii tuturor acelor clipe extraordinare petrecute acolo în copilărie şi nu numai.
   Pe toată durata verii, în timp ce bucureştenii îi înfruntau stoic arşiţa, Forumul Cultural Austriac s-a gândit să ofere tuturor celor interesaţi o atmosferă de sezon… „La ţară“, adică o expoziţie de fotografie astfel intitulată, purtând semnătura lui Manfred Willmann, artist recunoscut, care a primit în 2009, printre altele, Premiul Naţional pentru Fotografie. Găzduită, cât se poate de inspirat, la Muzeul Naţional al Tăranului Român, expoziţia a prezentat 136 de fotografii realizate între anii 1983 şi 1991, care înfăţişează instantanee din provincia austriacă. Imaginile sunt color, de mari dimensiuni, lăsate intenţionat de autor fără titlu. Zona aleasă pentru a ilustra tema acestei expoziţii se află foarte aproape de graniţa Austriei cu Slovenia şi, vizitând-o, percepem încă de la început dorinţa artistului de a demitiza nişte imagini şi idei stereotipe ce s-au format în conştiinţa colectivă în legătură cu peisajul rural austriac. Degeaba am fi căutat imaginile idilice de carte poştală sau de film, nimic de felul acesta nu exista pe simeze. Vedeam în schimb scurgerea firească a timpului, în care anotimpurile îşi fac loc unul altuia iar activităţile din gospodărie se succed în ordinea statornicită din vechime. Chipuri de ţărani alternau cu reprezentarea muncii pe care o aveau de făcut, la câmp, cosind, ori în gospodărie, sacrificând porcul, ori prin pădure, la cules de ciuperci sau la pescuit. Pe lângă drumuri neamenajate, artistul a surprins case lăsate în paragină, alături de care copiii desculţi îşi vedeau de jocurile lor lipsite de griji.
   Animalele de pe lângă casă şi din împrejurimi au trezit şi ele interesul fotografului, care nu încetează să ne uimească şi chiar să ne aducă un zâmbet pe chip atunci când, printre cocoşi şi vaci la păscut, se opreşte cu obiectivul asupra unei elegante şi delicate lebede negre. Şi de la acesta la imaginea inocenţei copilăriei nu este decât un pas, pe care Manfred Willmann îl execută cu graţie, arătându-ne această nevinovăţie în momentul ei cel mai pregnant: abandonul din timpul somnului.
   Artistul nu s-a oprit doar la aspectele individuale ale locuitorilor de la ţară, ci a fost deopotrivă fascinat şi de toate acele amănunte ale vieţii comunităţii şi ale locurilor în care aceasta se desfăşoară. În echivalente mioritice, dacă îmi este permis, punctele importante de reuniune sunt „birtul“ sau „căminul cultural“, unde vedem oamenii aşezaţi la mese în faţa unei halbe cu bere şi a unei porţii de cârnaţi, în timp ce o formaţie vocal-instrumentală îşi prezintă talentele pe scenă. Periodic, lumea de la sat se adună la târgul regional sau la vreo sărbătoare locală, de la care nu pot să lipsească lăutarii, prilej de negoţ, dar şi de întâlnire şi de dezbatere publică a subiectelor de interes.
   Şi pentru că toată truda omului de la ţară este în primul rând pentru a-şi asigura hrana cea de toate zilele, mâncarea nu putea lipsi nici de la expoziţie. Asistăm prin imagini la pregătirea pâinii şi a ciorbei, de la ingredientele iniţiale, făină, apă, peşte, zarzavaturi, oala care fierbe la foc mic, până la produsul final, aburind dintr-o farfurie pe masa aranjată frumos pentru toată familia.
   Întregul periplu este extraordinar de plin de culoare, cu nuanţe vii, care parcă te cheamă să le priveşti îndeaproape şi chiar să te contopeşti cu ele: pajiştile înflorite vara, cu varietatea lor cromatică aproape nesfârşită, exuberantă, care se îmblânzesc odată cu schimbarea anotimpului, oferindu-ne farmecul discret al tonurilor de toamnă, pentru ca, la venirea iernii, să se transforme într-o multitudine de varietăţi de alb-gri.
   Culoarea vieţii poate să fie şi cea a emoţiilor, iar artistul austriac ştie foarte bine cum să le stimuleze pe ale noastre. Spre pildă, doar două fotografii, pe marginea cărora am putea broda poveşti întegi. Prima a imortalizat un bărbat privind cu nostalgie ori cu tristeţe spre un glob pământesc, în timp ce poate visa la locurile prin care viaţa îl purtase sau, dimpotrivă, la acelea pe care şi-ar fi dorit să le cunoască, fără să-şi poată împlini dorinţa. În cea de-a doua regăsim o fetiţă purtând haine de vară, dar încălţată cu cizme de cauciuc, ca la ţară, aşezată pe coasta unui deal, cu capul sprijinit în mâini, încruntată, privind înciudată sau poate doar melancolică, spre un punct din depărtare, într-un fel ce îl face pe spectator să vrea fie să încerce să îi aline supărarea, fie şi numai să cunoască motivul întristării.
   În încheiere, voi folosi cuvintele lui Manfred Willmann ca ilustrare a crezului său artistic, dar şi ca îndemn pentru aceia care iau în serios arta fotografică şi îşi doresc să o transforme în modalitate de a transmite celorlalţi stări şi sentimente dintre cele mai diferite: „Viaţa mea este cea a unui observator la suprafaţa efemerităţii. Îmi este de ajuns dacă pot observa ceva la suprafaţă. Albastrul cerului, zăpada murdară iarna, lacrimile pe un obraz. Ceva pe care aş vrea să îl exprim în felul meu. Cerul, iarna, lacrimile sunt exemple pentru lucruri, care trebuie exprimate. Ceva, pentru care să merite să cauţi o formă, să cugeţi şi să înveţi din rezultat“.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe