Cuvintele omenirii mileniului trei sunt,
toate sau aproape toate, rânduite frumos în dicţionare şi cărţi de
specialitate, cu pronunţia lor, cu „aşa e corect“, „aşa e incorect“ (de rostit
sau scris), cu vechimea lor şi cu folosinţele posibile. Nonverbalul ocupă şi
el, mai nou, volume întregi, cu poze şi reprezentări grafice ale unor gesturi şi
atitudini, din vasta serie a exprimărilor inconştiente.
Din păcate, o mare parte dintre cei care
astăzi ne livrează nonverbalul pe bandă rulantă, respectiv oamenii de
televiziune, fac spectacole TV cu sau fără gafe nonverbale, dar n-au timp să
afle şi ce mai spun alţii despre nonverbal în general şi despre nonverbalul lor
în particular, aidoma scriitorilor care spun: „Eu nu citesc, eu scriu!“. Apropo
de gafe, aşteptăm, de pildă, ca în zilele toride ale verii acesteia să admirăm
noua ţinută a gureşelor moderatoare, care, atunci când afară nămeţii creşteau cât
casa, săltau zglobii, în faţa prea sobrilor invitaţi cu problematica lor la fel
de sobră, în rochiţe de păpuşi expirate, cu scurtimi frivole, sclipitoare, văratice,
cu mâneci inexistente, acces liber la exteriorizarea unor dedesubturi confidenţiale
din pânză şi piele. Le aşteptăm, deci, pe fete, cu învrăjbirea lor nestinsă între
dinţi, la adresa politicii şi politicienilor, să vină, acuma vara, în şube şi
botoşei.
Nu e cazul să înşirăm aici toate gafele
nonverbalului „telegenic“ (mai precis, non-telegenic) din ultima vreme. Printre
ele se numără distanţele mult prea mari din studio, între moderator şi invitaţii
săi (distanţele comunicării) sau ambianţa sugerând prea evident culorile naţionale
ale altor ţări; la extrema cealaltă, a subiectivismului absolut, gafele merg până
la răsfăţul, linguşelile, aroganţa, tupeul, ăăă-urile sau asprimea şi neînfrânarea
din rostiri, pentru că şi verbalul îşi are nonverbalul lui.
Nu în aceeaşi categorie intră gafele
organizatorice, de un penibil de-a dreptul tragic, uneori. Cum a fost recenta
Gală TVR Cultural, la a zecea aniversare a canalului, când tinerii prezentatori
se încurcau reciproc în vorbire, personalităţile premiate şi valoroasele înregistrări
video se succedau indistinct, pe repede înainte, nervul „directului“ zăcea
paralizat, nici măcar o rază de lumină nu se zărea pe chipul „gazdelor“, ci
numai stângăcii şi caznă, caznă şi stângăcii. O serbare şcolară fără repetiţii
prealabile.
Dar iată şi un fenomen nou: verbalul
nonverbalizat, adică transformat în nonverbal. Ca exprimarea să fie mai
„plastică“, mai convingătoare. Doar că nu e un produs al inconştientului, ci al
conştientului „stilizat“. Ceva de genul emoticoanelor de pe internet sau de pe
alte reţele. Priviţi gestica unei exprimări de acest fel: braţele sunt la
orizontală, cu antebraţele în unghi drept, mâinile în continuarea antebraţelor.
Urmează un fel de jogging al degetelor: cele două arătătoare, fiecare cu
mijlociul său, se flectează ritmic spre înainte (schiţa unui gest de agăţare),
desenând imaginar un cuplu de ghilimele aflate la aceeaşi înălţime (model:
scrierea anglosaxonă). Desigur, ghilimele sunt strict necesare, ele au darul de
a sublinia, explicita sau, invers, de a ermetiza, ceva… Deşi strict cinetic,
gestul aduce a pantomimă, a figură de dans ritual, ori, vorba fratelui meu:
„evocă stupoarea melcului cu privirea telescopată subit în faţa unui baton de
ciocolată, pentru că nu dispune de pattern reacţional, întrucât în ontologia
lui obiectul vizat nu există“.
Totuşi,
gestul pare, la prima vedere, vioi, simpatic, doar contagiozitatea lui devine
alarmantă: vipuri ale politicii şi ale tehnocraţiei noastre, la costum negru şi
cravată scumpă, au prins şi ele să gâdile energic ecranul, complăcându-se în
citate cu ghilimele nonverbalizate. Mai dăunător unicităţii şi originalităţii
fiinţei umane decât boala vacii nebune sau gripa porcină, la fel de caraghios ca
endemicul „deci“ postrevoluţionar al oricărui început de frază, fenomenul ar
merita, poate, atenţia antropologilor, a sociologilor (după trierea medicală,
cu extragerea din lot a ticurilor nervoase), să ne spună ei dacă riscăm să
pierdem treptat exprimarea orală, ca, în final, filologii cu gândire pozitivă să
întocmească un nou DEX, al exprimărilor nonverbalizate.
