Dr. Raluca BULEA
vineri, 5 februarie 2016
Atunci când este iarnă și ger afară, oricine caută, cu
înfrigurare, căldura. O putem găsi la gura sobei ori, mai prozaic, lângă
calorifer, într-o ceașcă de ceai sau vin fiert sau chiar în ceva mai
neobișnuit, într-o lecție de dans. Întâmplător sau nu, este tocmai ceea ce ni
s-a oferit la Institutul Cervantes, cu ocazia expoziției de fotografie „Abrazos
de tango“ („Îmbrățișări de tango“), semnată de Alexandru Radu Săvulescu, într-o
seară înghețată de ianuarie.
Evenimentul a debutat cu câteva melodii interpretate la
bandoneon, care ne-au transpus direct în atmosfera verii argentiniene. Purtați
de ritmul muzicii, ochii și-au făcut propriul traseu, începând să se plimbe
printre dansatorii imortalizați în fotografiile ce ne înconjurau. Aceștia parcă
nu mai erau la fel de nemișcați, pe măsură ce erau priviți lăsând impresia că
își continuă un dans început cu mult timp în urmă. Nicio imagine nu a fost
regizată, protagoniștii nu au pozat în fața fotografului, ci dimpotrivă, acesta
a dorit să se piardă printre dansatori pentru a-i putea surprinde în
instantanee care să redea expresia autentică a trăirilor lor din timpul
dansului. Portretele 
îngemănate ale perechilor, detaliile care înfățișează mișcarea,
scenele din sălile de dans, toate se desprind din vârtejul dansului. Nu vom
vedea costume strălucitoare și mișcări teatrale, ample, ale dansatorilor
profesioniști de tango. De altfel, este cunoscută diferența dintre modul de
dans autentic argentinian și ceea ce a devenit tangoul în concursurile de dans
sportiv. La Institutul Cervantes vom vedea însă oameni care au ales ca prin
muzică și dans, preț de câteva minute, să se detașeze de tot ceea ce îi
înconjoară și să trăiască doar pentru propria plăcere.
îngemănate ale perechilor, detaliile care înfățișează mișcarea,
scenele din sălile de dans, toate se desprind din vârtejul dansului. Nu vom
vedea costume strălucitoare și mișcări teatrale, ample, ale dansatorilor
profesioniști de tango. De altfel, este cunoscută diferența dintre modul de
dans autentic argentinian și ceea ce a devenit tangoul în concursurile de dans
sportiv. La Institutul Cervantes vom vedea însă oameni care au ales ca prin
muzică și dans, preț de câteva minute, să se detașeze de tot ceea ce îi
înconjoară și să trăiască doar pentru propria plăcere.
Această expoziție a apărut ca urmare a două dintre pasiunile
autorului – tangoul și fotografia. Din anul 2008 a început să fotografieze
dansatori la evenimentele bucureștene dedicate tangoului, din dorința de a
transmite privitorului ceva din emoția, din transfigurarea, din pasiunea pe
care le trăiesc cei care se îndreaptă spre acest dans, indiferent că abia au
trecut de pragul adolescenței ori se apropie de senectute. Lipsa barierei de
vârstă este unul dintre atuurile tangoului. Niciodată nu e târziu să înveți
pașii, dar mai ales să înveți să te bucuri de muzică și să te pierzi în
îmbrățișarea partenerului de moment, cu care împărtășești o stare de bine,
oferită de dans, și nimic mai mult. Seara nu s-ar fi putut încheia mai nimerit decât cu o lecție de
tango, deschisă participanților, oferită de Anca și Traian Ionescu de la
Asociația pentru Cultură și Tango, o avanpremieră a atelierelor care se vor
desfășura de două ori pe săptămână, în paralel cu expoziția, până la 29
februarie a.c.
