Newsflash
Cultură

Dincolo de graniţe – exprimări artistice neconvenţionale

de Dr. Raluca BULEA - mai 28 2021
Dincolo de graniţe – exprimări artistice neconvenţionale

Centrul Ceh din București găzduiește o expoziţie dedicată evoluţiei benzilor desenate în ultimele trei decenii. Tot în Capitală, Institutul Goethe ne invită în universul reinterpretat al hărţilor.

Yvonne Hassan Natura moarta cu hartaTrăind în societate, ne vedem adesea îngrădiţi, limitaţi, obligaţi să ne ducem viaţa în funcţie de diferite tipuri de bariere, fie ele fizice sau doar conceptuale. Este prin urmare firească încercarea de a depăși aceste margini, iar arta și jocul imaginaţiei reprezintă cea mai bună cale prin care putem reuși să o facem.

La graniţa dintre literatura de ficţiune și artele vizuale, benzile desenate (care mai sunt promovate și cu denumirea de roman grafic și au primit recunoașterea ca cea de-a noua artă) reușesc la rândul lor să treacă dincolo de limitările legate de spaţiu și timp.

Felul în care acestea au evoluat în ultimele trei decenii în Cehia ne este prezentat în cadrul unei expoziţii găzduite de Centrul Ceh din București până la 4 iunie 2021, care se intitulează „Benzile desenate cehe: aici și acum”.

Intersecţia dintre vechi și nou

Depășind constrângerile impuse în perioada comunistă, creatorii care au ales să se exprime în acest gen vizual-narativ au început după 1990 să își caute propriul drum, dar și alinierea la tendinţele internaţionale, divizate între influenţele occidentale și cele asiatice, în special provenite de la manga japoneză.

Ceea ce putem vedea în expoziţie sunt atât lucrări ale unor autori ajunși deja la maturitate deplină, cât și ale creatorilor foarte tineri, născuţi în mileniul III și afirmaţi după 2010.

Poveștile celor dintâi abordează subiecte istorice sau sociale, în timp ce ale creatorilor foarte tineri merg mai degrabă în zona fantastică, dând naștere unor lumi pline de angoasă și mister, ce reflectă oarecum
temerile generaţiei lor legate de viaţă și de viitor.

Este prezent de asemenea și un element de apropiere între Cehia și ţara noastră, prin autoarea Petra Dobruska, aceasta contribuind alături de o serie de creatori români la seria de romane grafice publicate în urmă cu câţiva ani sub genericul „Relaţiile ceho-române în banda desenată”.

Universul reinterpretat al hărţilor

În lumea globalizată în care trăim, se face paradă adeseori cu renunţarea la unele dintre graniţele politice, deși mentalul colectiv continuă să pună etichete și să facă separări în funcţie de originea geografică a persoanelor.

Încercând să atragă atenţia asupra acestui fapt, Institutul Goethe din București și curatorul Adrian Buga ne invită să trecem pragul ineditei expoziţii „Fără frontiere. O expoziţie despre (h)artă și teritoriu”, care ne așteaptă să îi descifrăm tainele până la 12 iunie.

BD centrul ceh (2)

Provocarea discursului curatorial se referă pe de o parte la ideea că putem în prezent să transcendem spaţiul și diferenţele prin apropierea interpersonală și prin afinităţile intelectuale care ne apropie de oameni, indiferent de naţionalitatea lor.

Pe de altă parte, avem ocazia să pătrundem într-un univers reinterpretat al hărţilor, în care vedem lucrările vechilor cartografi, tipărite cu migală și măiestrie în secolele XVII-XVIII, faţă în faţă cu tablouri, sculpturi și colaje fotografice ale artiștilor secolului XX, în care harta este parte a unui subiect artistic mai amplu.

În plus, pe platoul din faţa Institutului Goethe avem ocazia să admirăm două hărţi ilustrate de mari dimensiuni, cea a României, realizată de Dem Demetrescu în 1938, și cea a Germaniei, semnată de Martin Haake.

Harti pe esplanada

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe