Cercului Militar Naţional – Sala Foaier a găzduit
luna aceasta, pentru două săptămâni, expoziţia de pictură a dnei dr. Suzana Bantaş, membru fondator al
Cenaclului de Arte plastice al medicilor „Ion Ţ uculescu“,
descendentă a unei generaţii de mari intelectuali – filosofi, profesori, jurişti,
medici, literaţi – de la care a împrumutat gustul desăvârşit pentru adevăr
(studiind Dreptul), pentru frumos (urmează şi Academia de Belle Arte, la Iaşi,
apoi la Bucureşti, în 1946, după harababura „refugiului“ de după al Doilea Război
Mondial, când întreaga floare a intelectualităţii româneşti era smulsă din rădăcină
şi „răsădită“ în temniţele urii oarbe), pentru salvarea vieţii omului în alt
mare război, care durează cam de când există viaţă pe pământ – cel însemnat cu
suferinţă fizică şi moarte (absolvă în 1958 Facultatea de Medicină Generală din
Bucureşti, specializându-se în urgenţe medico-chirurgicale).
Dintotdeauna şi cu
precădere în ultimii patruzeci de ani, distinsa doamnă dr. Suzana Bantaş s-a
logodit, dintr-o prea mare iubire, cu artele frumoase. Pictura îi este regină,
stăpână, prietenă, chemare şi liman de linişti. Temele abordate – efemerele
flori care-şi cer parcă drept la nemoarte, peisajele mereu schimbătoare, cu
fiecare nouă trecere a soarelui peste frunziş, când înveşmântat în verde crud,
când în aur foşnitor, când în sideful zăpezilor albăstrii; portretul; scene de
grup cu mai multe personaje. Uleiuri şi acuarele refac sub penelul pictoriţei
(membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România) un mic univers de culoare
din marele univers care este chipul ţării noastre, o grădină în imensul univers
unde Planeta albastră se roteşte cuminte după ordinea marelui Ordinator.
Să mai amintesc şi un mic amănunt: neobosita
pictoriţă Suzana Bantaş s-a născut la 28 mai 1922. Privindu-i creaţia,
ascultându-i cuvântul şi descoperindu-i privirea jucăuşă, poţi fi sigur că, în
ceea ce o priveşte, dinspre iarnă – nicio veste.