Avea şapte ani când a plecat din România. Limba română cu care a plecat era aceea a unui copil de şapte ani. Mama era franţuzoaică. Mai târziu, s-a căsătorit cu un american şi s-a stabilit în Lumea Nouă. A fost profesoară, a predat engleza şi franceza. N-a predat limba română, dar şi-a perfecţionat necontenit rostirea ei, de la nivelul unui şcolar mic până la acela de adult şi filolog talentat, ajungând să folosească acum, corect, chiar şi cuvinte „grele“, cum îi poate apărea cuiva cuvântul „cuscră“, de exemplu. După un număr de ani, a revenit, într-o vizită scurtă, la Bucureşti, pe vremea când nu se putea discuta cu apropiaţii decât trăgând apa la baie sau folosind alte tertipuri pentru a „bruia“ „ascultuşurile“ care invadaseră fiecare suprafaţă locuită. Fiica ei, din părinte american şi mamă pe jumătate româncă, pe jumătate franţuzoaică, s-a căsătorit cu un român. Are, la rândul ei, o fată care trăieşte în America, dar vorbeşte trei limbi: româna, franceza şi engleza. Devenită, aşadar, bunică, Dominique mărturiseşte că a fost mereu impresionată de „dorul“ tatălui ei, de a se reîntoarce în ţară. Nu credea că el va mai reuşi vreodată să revină, dar nu l-a descurajat, ci a încercat să-l susţină şi iată că, mult înainte de împlinirea unui secol de viaţă, tatăl şi-a văzut visul împlinit. Tristeţea tatălui care este? Că tinerii care pleacă să înveţe pe meleaguri străine nu revin să aplice învăţătura câştigată în ţara lor. Îi înţelege, înţelege că nu numai sufletul contează, ci şi posibilităţile de trai, dar e trist. Dominique are 74 de ani, tatăl ei e cu 23 de ani mai în vârstă, iar mama – franţuzoaica – cu 22 şi trăieşte la Paris. Dominique a venit de Crăciun în România. La tatăl ei şi la „cuscra“. Cu acest prilej a dat un interviu „de suflet“ pentru Radio România Actualităţi. În acest interviu, şi-a amintit şi de primii ani de şcoală din Franţa. Acolo, numele care i s-a propus a fost Dominique, dar nu l-a acceptat. Nu i-a plăcut acest nume. Mult mai frumos îi suna numele ei, cel pe care îl avea într-adevăr, din România: Domnica. Domnica Djuvara, aşa se numea. Şi aşa a rămas. Un interviu frumos, luat de Gabriel Basarabescu.