Israelul e una din puţinele ţări din lume
unde statistica medicală (şi nu numai) se ocupă de diferenţele dintre diverse
grupări etnice. Având o populaţie evreiască provenită din aproape 100 de ţări
ale lumii, tendinţa de a căuta deosebiri între diversele grupări devine o
realitate necesară înţelegerii diverselor aspecte legate de sănătatea populaţiei.
Cu atât mai stringentă este nevoia de a studia diferenţele dintre populaţia
evreiască, oricât ar fi ea de neomogenă, şi cea arabă.
În ciuda faptului că cele două populaţii se
caracterizează printr-o multitudine de subgrupe (la evrei – aşkenazimii şi
sefardicii, la arabi – sunii, druzii, creştinii), se poate vorbi de anumite
caracteristici comune celor două mari grupe demografice.
Articolul* publicat recent în revista de
medicină generală Harefuah, recenzat aici, este semnat de câţiva cercetători din
nordul Israelului, unde nu întâmplător se află majoritatea populaţiei arabe din
această ţară. Spre deosebire de alte studii şi publicaţii, care se ocupă de
aspectele demografice şi statistice ale unei anumite maladii, articolul de faţă
încearcă să găsească un numitor comun pentru două boli – diabetul adultului şi
neoplasmul – a căror frecvenţă în rândul populaţiei arabe israeliene a crescut
în mod evident în ultimele decenii.
Câteva date demografice
Populaţia arabă a statului israelian numără
aproximativ 1.750.000 de locuitori, adică 20,4% din totalul de peste 7,5
milioane. Creşterea anuală a populaţiei arabe e cam de 2,6%, spre deosebire de
cea evreiască, în creştere cu numai 1,7%.
Cam trei sferturi din această populaţie
minoritară trăieşte în localităţi eminamente arabe. O caracteristică specială a
populaţiei arabe se referă la căsătoriile cosanguine, un procent care ajunge la
44% din totalul căsătoriilor în mediul arab israelian.
Din toate aceste puncte de vedere, se poate
vorbi de diferenţe semnificative între cele două populaţii, cea evreiască şi
cea arabă, din punct de vedere demografic, social, geografic, cultural şi nu
mai puţin economic.
Diabetul zaharat
În lumea modernă, procentul populaţiei
diabetice ajunge azi la 6,6%, şi 95% din totalul de pacienţi diabetici nu sunt
insulinodependenţi.
Frecvenţa diabetului zaharat (DZ) în Israel
ajunge la 8,1% din totalul populaţiei, 10,8% în rândul arabilor şi numai 7,3%
în populaţia evreiască. Discrepanţa e şi mai vădită la populaţia feminină,
femeile arabe fiind afectate de DZ de trei ori mai mult decât cele evreice.
Acelaşi fenomen se observă în cadrul populaţiei în vârstă de 55–65 ani, unde
procentul DZ este de 2,5 ori mai mare la arabi decât la evrei.
Pentru a elucida ipoteza după care ar exista
o legătură logică între DZ şi maladia neoplazică, e nevoie de a enumera
factorii de risc în DZ, caracteristici acestei maladii. Lista e cunoscută de
câteva decenii; ea cuprinde alimentaţia deficitară, obezitatea, viaţa sedentară
lipsită de activitate fizică, precum şi ingestia excesivă de alcool.
Se pare că în ultimele decenii a survenit o
schimbare în modul de viaţă şi de alimentare al populaţiei arabe din Israel.
Influenţa vestică e din ce în ce mai pregnantă şi, din cauza ei, alimentaţia de
tip mediteranean, bazată mai mult pe fructe, legume, uleiuri nesaturate şi puţine
alimente cu un înalt conţinut glucidic, ocupă în zilele noastre un loc secundar
în viaţa de toate zilele a acestei populaţii. Se poate vorbi de o invazie
culturală de tip „McDonald’s“, în care predomină făinoasele şi băuturile răcoritoare
cu un bogat conţinut glucidic. Paradoxul acestei noi realităţi constă în faptul
că, deşi populaţia arabă trăieşte în marea ei majoritate în comune şi sate
mari, influenţa urbană se face simţită la tot pasul.
Ca urmare, de exemplu, procentul de
obezitate în rândul femeilor arabe israeliene e de aproape două ori mai mare
decât a femeilor evreice în această ţară, 52% faţă de 30%. De asemenea,
procentul obezităţii la arabii israelieni e cu 55% mai ridicat decât la evreii
israelieni de aceeaşi vârstă.
Boala neoplazică
Neoplasmul e una din primele cauze de
mortalitate în Israel – de altfel, ca şi în restul ţărilor de cultură vestică.
Fiecare al patrulea deces e cauzat de neoplasm. Acest procent a rămas constant
în rândurile populaţiei evreieşti, dar a crescut simţitor în populaţia arabă.
De exemplu, în perioada 1979–2004, decesul prin neoplasm pulmonar la bărbaţii
arabi a crescut cu 64% (la bărbaţii evrei a rămas constant). În aceeaşi perioadă,
mortalitatea prin neoplasm de sân a crescut cu 13% la femeile evreice şi cu 53%
la femeile arabe. Însăşi prevalenţa neoplasmului de sân în Israel e diferită
între cele două populaţii feminine. În ultimii 20 de ani, procentul acestei
maladii la femeile evreice a crescut cu 37%, dar la femeile arabe acest procent
a crescut cu 140%.
Bineînţeles că legătura dintre neoplasmul
pulmonar şi fumat e evidentă. Autorii remarcă faptul că procentul fumătorilor
din rândul populaţiei arabe e aproximativ de două ori mai ridicat decât în
populaţia evreiască, fenomen care se evidenţiază şi la bărbaţi, şi la femei.
Şi atunci, care e numitorul comun?
După prezentarea datelor demografice şi
statistice de mai sus, suntem obligaţi să căutăm motivul pentru care diabetul
zaharat şi boala neoplazică sunt tratate împreună în articolul recenzat. În
primul rând, devine din ce în ce mai clar faptul că cele două maladii au un număr
de factori etiologici comuni: obezitatea, regimul de viaţă statică, alimentaţia
deficitară şi consumul exagerat de alcool. De exemplu, neoplasmul esofagian
apare în procent semnificativ mai ridicat la obezi, ca şi, de altfel,
neoplasmul uterin şi cel de sân (la femei). În plus, nu trebuie uitat faptul că
în societatea modernă se observă o creştere progresivă a procentului de
vârstnici, iar cele două maladii amintite aici prezintă o frecvenţă crescută în
rândurile populaţiei bătrâne.
Aşa că nu e de mirare că anumite studii (de
exemplu, Coughlin şi colab., Am J Epidemiol 2004;159:1160, şi Boissan şi
colab., Am J Pathol 2005;167:869) prezintă date care leagă DZ de neoplasmele
hepatice, pancreatice, uterine, mamare şi renale.
Unii autori au încercat să găsească o
explicaţie fiziopatologică comună celor două maladii şi au descris faptul că
insulina are ca efect augmentarea numărului de celule, prin activarea
receptorilor de insulină.
Realitatea ultimelor decenii arată că, în
Israel, populaţia arabă a suferit o schimbare clară în ceea ce priveşte modul
de viaţă şi de alimentaţie. La alimentaţia de tip „occidental“ se adaugă şi
consumul crescut de alcool şi trecere la viaţa sedentară, complet contrare
tradiţiei societăţii arabe de odinioară.
La ce concluzii putem ajunge după citirea articolului?
Fără
discuţie, societatea arabă israeliană trece, în ultimele decenii, printr-o
schimbare semnificativă, legată de permanenta influenţă a majorităţii evreieşti
din această ţară.
Prima
schimbare semnificativă se referă la sistemul de alimentaţie, care cuprinde
azi o multitudine de produse „nesănătoase“, ceea ce contrastează cu sistemul
tradiţional de alimentaţie a populaţiei arabe. Fenomenul de abandonare a
alimentaţiei mediteraneene (legume, fructe, ulei de măsline etc.) pare a avea o
influenţă nefastă asupra situaţiei sănătăţii publice a acestei grupări etnice. Şi
sistemul de viaţă e în continuă schimbare. Creşterea permanentă a numărului de
automobile, trecerea la profesiuni sedentare, lipsa de activitate fizică zilnică,
toate la un loc contribuie în mod nefast la ridicarea procentului de DZ şi
obezitate. În sfârşit, se pare că acţiunile de educaţie a publicului împotriva
fumatului au o influenţă redusă în rândurile populaţiei arabe israeliene.
Toate aceste aspecte negative trebuie să dea
un serios semnal de alarmă pentru cei care stau la cârma administraţiei de sănătate
publică în această ţară.
Dar realitatea îngrijorătoare nu e specifică
numai populaţiei arabe israeliene. Factorii descrişi mai sus, comuni diabetului
şi neoplasmului, sunt apanajul societăţii moderne în care sistemul de educaţie
publică nu e suficient de eficace pentru a preveni cele două maladii, două rele
în aparenţă fără nicio legătura una cu alta, dar care par a forma împreună un
motiv comun de îngrijorare pentru responsabilii sistemului de sănătate publică
din fiecare ţară.
În mod paradoxal, legătura etiologică dintre
DZ şi neoplasm devine un avantaj din punctul de vedere al campaniei de
prevenire a celor două maladii. Propaganda educativă privitoare la prevenirea
obezităţii, trecerea la un sistem de alimentaţie sănătoasă şi lupta împotriva
fumatului pot duce împreună la o scădere semnificativă a procentului celor două
maladii, care fiecare în parte şi amândouă împreună creează un semnificativ
pericol pentru sănătatea publică şi o cerinţă exagerată de fonduri din bugetul
public.
*Adlavi
N, Barhanai M, Melman U, Karel R. Harefuah (Israel) 2012:151:625-8
