Cărţile pe care le semnalăm sunt, prima, o
culegere de povestiri: Medgidia, oraşul de apoi – Cristian Teodorescu (Editura Polirom),
iar cea de-a doua un roman original: Bagaje Pierdute – Jordi Punti (Editura Curtea Veche) şi
ambele au apărut la începutul deceniului al doilea.
În privinţa cărţii lui Cristian Teodorescu,
poate părea nepotrivită o recenzie la nişte texte contemporane republicate, dar
impresia se mai poate atenua, dacă avem în vedere că, după adunarea acestora
într-un volum, autorul ne avizează că a construit din ele un roman. Procedeul
nu este cu totul nou, dar, în situaţia de faţă, el cade foarte bine pe un
subiect consistent şi oferă un material de lectură deloc fastidios. Este vorba
de peste o sută de povestiri independente, dar şi interdependente, majoritatea
în aceeaşi măsură grave şi ironice, dramatice şi satirice, concentrate dar
cuprinzătoare. În alte împrejurări, o astfel de carte s-ar compune ca o frescă,
dar tot mai bine este cum spune autorul, atunci când compară această apariţie
editorială cu un sistem modular dinamic, care, pus la dispoziţia cititorului,
poate fi reconstruit în volume şi alcătuiri variabile. Astfel încât cartea
poate fi citită pornind cu oricare dintre povestiri, de la început până la sfârşit,
de la mijloc, de la urmă sau pe sărite, putând rezulta imagini caleidoscopice şi
structuri diferite dar valabile. Peste toate acestea însa, este risipită acea
pulbere a melancoliei pe care un spaţiu particular, datele istorice şi trecerea
timpului o transformă într-un sentiment inundat de o duioşie specială.
Pasiunile omeneşti, războiul, secvenţele ascensiunii şi epuizării mişcării legionare,
ocupaţia sovietică, personajele atinse de accese de eroism real ori de un
idealism romantic, destinele pierdute sau limpezite într-un context istoric
instabil şi imprevizibil se adună strat peste strat şi alcătuiesc o stare
sufletească profundă şi delicată. Textele par scrise dintr-o suflare, tehnica
narativă este simplă şi lipsită de preţiozităţi, iar autorul se fereşte să
dezbată, să interpreteze sau să emită concluzii livreşti ori filozofice.
Personajele sunt de complexităţi diferite şi au destine fireşti, odioase ori
tragice, dar toate conţin o lumină care le face simpatice şi memorabile sub
scriitura acestui prozator „optzecist“, care scoate din uitare oameni ce au
existat în viaţa reală şi istoria unui oraş de la jumătatea secolului trecut (doctoriţa
Lea, maiorul Scipion, comedianul Constantin Tănase etc.). Cartea a fost distinsă
cu premiul Uniunii Scriitorilor pentru roman şi este o piesă beletristică ce
merită să dăinuie, deşi nu are pretenţia să fie o lucrare monumentală. Poate rămâne
însă cu preţuirea perenă a cititorilor ei.
Romanul scriitorului catalan Jordi Punti
vine de pe un ancadrament literar cu o efervescenţă creatoare şi o emulaţie cu
accentele identitare destul de evidente în ultimul deceniu. Avem în faţă un
roman masiv, cu o construcţie articulată după o matrice clasică, dar cu un
conflict modern şi o alură de naturaleţe şi firesc specifice desfăşurărilor
realităţii contemporane. Schema narativă se suprapune peste structura unui
roman itinerant, dar nu are zonele de fractură, tragism şi implozie proprii
romanelor de senzaţie şi consum, care alimentează categoria bestsellerurilor
din ultimul timp. Apărută în acest an la Editura Curtea Veche, versiunea
românească aduce ca noutate în spaţiul nostru literar întâmplări şi evenimente
relativ obişnuite pentru Europa Occidentală din primele decenii de după al
Doilea Război Mondial, când circulaţia oamenilor şi ideilor încep să capete
amploare şi se conturează textura teritorială a unui spaţiu care depăşeşte
ariile geografice rigide. Această mobilitate umană cuprinde categorii sociale
diverse şi declanşează schimbări inerente în conştiinţa, sentimentele şi
deprinderile oamenilor, cărora le eliberează nu doar paşii, ci şi minţile,
normele de comportament şi valorile morale. Faptul că Gabriel se angajează încă
din adolescenţă la firma de transport mobiliar Iberica, pe un admirabil camion
DKV, îi dă posibilitatea acestuia să cunoască locuri noi, mentalităţi diferite,
situaţii grave, surprinzătore ori tragice, poveşti şi eresuri misterioase, edificii
impozante, provincii, ţări şi femei. Eroul cărţii va străbate patru pasaje
sentimentale şi va avea patru copii, cărora le va da acelaşi nume. Ei vor locui
în cele patru zări, împreună cu mamele lor, şi îşi vor împărţi iubirea pentru
tată vreme de două decenii, până când, în urma unor evenimente relevante pentru
personaj şi roman, vor fi determinaţi să-şi unească toate resursele de iubire
acumulate de la părintele lor, pentru salvarea acestuia dintre nişte încurcături
periculoase şi complicate.
Structurat în două părţi şi optsprezece
capitole, beneficiind de o traducere în limba română atentă şi sugestivă,
romanul dezvoltă un conţinut epic accesibil şi agreabil pentru lectura
memorabilă şi interesantă a unei cărţi reprezentative din literatura catalană
contemporană.
Sunt
cunoscute de către specialişti apropierile de filon şi evoluţie demografică şi
istorică dintre spaţiul catalan şi cel românesc, iar faptul că ambele apariţii
editoriale vin cam în acelaşi timp cu un conţinut din trecutul relativ apropiat,
redeşteptând nostalgii în inimile celor care au trăit vremurile acelea,
culoarea şi pulsul de atunci al vieţii, poate fi nu doar o simplă coincidenţă.