E.R. 

A dat bunuțul Dumnezeu și mi-a venit și mie rândul la „Triaj”.

De ceva zile situația devenise explozivă la „Terapie intensivă”, toți eram obosiți din cauza ritmului nebunesc și, din când în când, cedând la presiune, unul dintre noi răbufnea. Ieri, asistenta șefă s-a luat la harță din nimic cu medicul cel tânăr, iranianul. De obicei e stăpână pe ea, dar a scăpat hățurile și l-a făcut dick.

Douăsprezece ore în care să nu fac nimic altceva decât să evaluez, să bag date într-un calculator și să trimit pacienții pe secții sunt o binecuvântare.

Pentru o zi am scăpat de combinezon, de măști, de mănuși, de botoșei.

Pentru o zi am scăpat de privirile bătrânilor când îi intubez.

Semne bune începutul de tură are, doar două persoane în hol, o criză biliară și-o durere lombară. Situația idilică nu durează mult, căci cu toate protocoalele COVID în funcțiune, la ora prânzului e aglomeraţie ca-n pescăria de la Hala Mare înainte de Florii.

La două fix vine un tip, adus de șeful lui, cu o mână zdrobită. Vorbește prost engleza și, când îmi dă cardul de sănătate, recunosc în suferind un compatriot:

— Of! Cum ai reușit perfomanța, domnu’ Foltea?

Cu fața strâmbă de durere, dar bucuros să se facă mai ușor înțeles, sărmanul începe să-mi explice ce face el pe șantier. Pe la mijlocul poveștii, salt ochii din calculator și observ în spatele lui o femeie căruntă, ciufulită, îmbrăcată cu o parka lungă, şifonată şi-n papuci de casă. Ține la subsuori o cutie veche de pantofi. Pe fața buhăită, doi iriși cu pupile dilatate se mișcă, pendul de ceas, între mine și colega mea. Când realizează că am observat-o, începe să zbiere:

— Dacă nu-mi daţi droguri, am o bombă în cutia asta şi vă arunc pe toţi în aer!

Omul meu se sprijină cu palma sănătoasă de geamul despărțitor, privește peste umăr cu capul dat pe spate și șoptește:

— Nu pot să cred, domne!

În nemişcarea generală, un băiat de la pază apare prin uşa laterală.

— Am o bombă, nu te apropia că o declanșez! strigă femeia spre el.

Agentul șoptește ceva într-un walkie-talkie.

Las bărbia în piept și închid ochii. Imagini cu titluri de ziare și poze cu dărâmături îmi joacă în minte: „Explozie la E.R.”, „Atentat la E.R.”. O să se descurce Laura și copiii cu banii de la Asigurări? Ce zgârcit, am ales suma minimă, zece dolari în plus dacă aș fi cotizat, primeau jumătate de milion! Cât de mult o să dureze până o să se mărite din  nou? Trebuia să-mi cumpăr Fordul ăla Mustang! Tâmpit, de trei ori tâmpit!

Ridic fruntea, un strop de transpirație coboară de la rădăcina părului, îmi ocolește nasul și se oprește în mustață.

— Nu pot să cred, domne! Jegoasa asta!? tot repetă Foltea.

Nu trece un minut, alţi doi oameni în uniformă se furişează prin uşa de la intrare și vin încetișor în spatele femeii. Unul dintre ei, mai îndrăzneț, se repede fulgerător la braţul cu bomba. Neîndemânatic, căci femeia îl smucește și scapă cutia pe jos. Toți am inspirat scurt, șuierat, dar expirăm lung când, dintre pereții mici de carton, se rostogoleşte uşurel pe podea un penis lung, roz, din cauciuc. 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro. 

Doza de ficțiune: „Uită-te la mine” de Andrei Gogu  

Doza de ficțiune: „Legănat” de Isabela Brănescu