Dr. Adriana Spineanu revine la rubrica „Doza de ficțiune” cu un un text nou. Subiectul central al prozei este pandemia de COVID-19. „Știu că poate unii sunt deja suprasaturați, dar abordarea, cred eu, este una nouă”, afirmă medicul neurolog.
La televizor are loc o dezbatere parţial socială, parţial politică despre efectele economice și iminenta creștere a inflaţiei direct proporţional cu răspândirea variantei Delta a COVID-19. Butonez telecomanda și decid
că pentru astăzi îmi ajunge doza de informaţie pe tema coronavirusului. De luni bune suntem mai toţi experţi în pandemie, carantină, vaccinare, risc-beneficiu, rata de ocupare a spitalelor.
Doza de ficțiune: „Un animal ţepos” de Ania Vilal
Doza de ficțiune: „Depresia nu te caută prin buzunare de mărunţiș” de Anca Vătășoiu
Doza de ficțiune: „Împreună” de Erna Matzepa
Apropo de asta: am decis să nu mă vaccinez. Argumente: nu sunt suficiente date, sursele care le furnizează nu sunt destul de credibile, cu cine intru eu în contact? Sunt o umilă pensionară în vârstă de 77 de ani, cu o hipertensiune arterială în antecedente și cu dureri musculare și articulare cronice. Îmi aplic în fiecare seară cu stricteţe un plasture chinezesc de detoxifiere, mă deplasez cu ajutorul unui cadru și sunt vizitată de o singură familie de vecini de palier.
20.09: Azi mă trezesc prost dispusă. Durerile mi s-au accentuat, mă simt obosită, deși am dormit cam zece ore și sunt cam ameţită. Mă cam jenează în gât, ieri am lăsat balconul deschis.
23.09: De ieri am început să tușesc, am o tuse uscată și obositoare. Am ronţăit fără prea mare efect niște Strepsils, îmi curge nasul și nu prea sunt în apele mele.
25.09: Azi am avut ceva febră, 38°C, am luat un paracetamol. Mi-e teamă să mă deplasez. Din cauza ameţelii mă dezechilibrez. Tusea s-a exacerbat și mă epuizează.
27.09, ora 12: Am luat legătura cu medicul de familie care mi-a sugerat să-mi fac un test COVID și să chem ambulanţa. COVID sigur nu am, de unde aș avea? Vecinii sunt negativi și nu am contact cu nimeni altcineva.
Mă simt din ce în ce mai obosită. Pulsoximetrul a luat-o și el razna: saturaţia în oxigen 65%, dispneică însă nu sunt, de unde deduc că trebuie să-i înlocuiesc bateria.
Ora 17: Medicul de familie tocmai ce m-a vizitat la domiciliu, costumat ca un astronaut. Ideile mi se amestecă parcă în cap, am vărsat de câteva ori. Am deschis geamul la dormitor, parcă am o sete de aer sau e poate un atac de panică. Vârfurile degetelor sunt cianotice, vederea îmi este înceţoșată. Am probleme de concentrare. Salvare, COVID, spital - aud cuvinte disparate. Am frisoane și tușesc foarte tare, fapt care mă obosește într-atât încât nu mă mai pot ridica din pat.
28.09, ora 1: Mă trezesc pentru câteva secunde după care adorm la loc. Pe frunte simt broboane de transpiraţie rece. Mi-e greaţă și mi-e sete.
Un bărbat stă în genunchi lângă pat, are un beţișor lung și subţire cu vată la capăt. Mi-l împinge în nara stângă, simt cum parcă mi-a străpuns sinusurile, urmează nara dreaptă. Bine că am doar două orificii nazale.
Așteptăm. 15 minute. Pleoapele mi se închid. Îmi măsoară probabil tensiunea arterială, pentru că simt cum o manșetă îmi strânge braţul stâng ca într-o menghină. Mă scutură cu putere. Aţipisem. Îmi arată un test pozitiv. Mașină, spital, internare. Oxigen... Oxigen...
Simt un curent puternic şi proaspăt în nări. Deschid ochii. Stau pe o targă portocalie în faţa uşii deschise a ambulanţei.
Sunt conectată la un tub de oxigen. Mă simt mai vioaie. O să fie bine.
Ora 4: Am umblat pe la câteva spitale, nu aveau locuri, acum sunt în sfârşit într-o cameră de primiri urgenţe. E haos. Oameni costumaţi aleargă de colo colo. În cameră sunt 12 paturi, unii pacienţi stau întinşi, alţii strigă după apă, aer, medic. Suntem toţi la monitoare. Un monitor începe să ţiuie strident, câţiva „mascaţi” împrejmuiesc patul, pacientul începe să convulsioneze. „Vreau pulsoximetrul! Ce saturaţie are? Trebuie să-l intubez, George. Trusa de intubare! Vreau o branulă. Adrenalina e trasă? Trei, nu trei, cinci. Trageţi-mi! 50 de mililitri.”
Închid ochii, îi ţin strâns închişi, nu vreau să fiu aici, nu vreau să mor, nu aşa, nu acum. Îmi pierd cunoştinţa.
Ora 6: Pacientul e acoperit în întregime cu un cearşaf, i se mai văd doar vârfurile degetelor de la picioare. Monitorul este oprit. Pe o uşă laterală intră doi bărbaţi cu o targă metalică. Aşază cadavrul în doi saci negri şi trag fermoarul. „George, s-a eliberat un pat! Pregăteşte monitorul!”
Pandemia merge mai departe...
Doza de ficțiune: „Fachirul” de Carina Chereji
Doza de ficțiune: „Unii se aseamănă, dar nu se adună...” de Camelia Ulmeanu
Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro.
Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
