Newsflash
Cultură

Doza de ficțiune: „Moștenire de familie” de Alina Ene

de Redacția Viața Medicală - apr. 29 2022
Doza de ficțiune: „Moștenire de familie” de Alina Ene

Alina Ene ne-a propus spre publicare o povestire care îmbină cuvintele cu desenele. Povestirea este scrisă la persoana întâi. Loredana Enache, în vârstă de 24 de ani, este suspectă de cancer uterin și se internează pentru biopsie. Pacienta descrie atmosfera din spital, pe un ton când sarcastic, când cinic. Se confruntă cu angoasa posibilității de a nu putea deveni mamă, dar și cu amintirea mamei ei, care a murit din cauza unui cancer la sân.

Moștenire de familie 

Nu, nuu, NUUuu! De atâta swipe la stânga o să fac artrită la deget! A devenit un gest mecanic. M-am plictisit de Finder! Abia dacă mă uit la profiluri. Și când dau peste unul interesant, mă întreb care-i rostul. E incredibil, însă, ce vomită unii când comunică printr-un ecran... Auzi la ăsta descriere: „Ești grasă sau slabă? Nu contează! Important e să nu fii grasă! Postați poze cu curul în erecție, dar aveți pretenții de bărbați care să vă iubească!” 

Uneori am impresia că urăsc bărbații... Uneori, mai mereu în ultimul timp, adică de când testul PAP mi-a recomandat: 

 [ ] colposcopie                 [୰] biopsie urgentă

Displazie cervicală, cervicită, colposcopie, conizație, genotipare extinsă HPV:  mingi de ping pong medical care au venit de nicăieri. Libertatea sexuală vine și cu responsabilități, cine ar fi crezut? 

Credeam că pe cei mai mari bau-bau cu transmitere sexuală îi cheamă HIV și sifilis. Dar prezervativul nu mai are abilități de armură când vorbim de virusul premiant la categoria a doua de cancer feminin... sau femeiesc!? 

mostenire de familie1 tradare

Să nu ne panicăm însă, nu încă!

Mă trezesc pentru a nu știu câta oară în noaptea asta. Peste câteva ore trebuie să mă prezint la spital pentru ERAD. Rezultat biopsie neconcludent. N-aș aprinde lumina, dar mi-e că-mi rup gâtul pân’ la baie. 

„Mamma mia!” Parcă o și aud pe mama și inevitabila explicație a inutilității existenței ei de până atunci, dacă din trei copii nu a reușit să ne-nvețe pe niciunul să strângem după noi. Doar că mama a murit acum niște ani. Dar cumva monologul ei se strecoară prin sita memoriei. 

Îmi aduc aminte de ziua când i s-a pus diagnosticul: cancer la sân. Așteptam pe holul spitalului, când a ieșit din cabinet, calmă, fără să zică nimic, iar în urma ei medicul oncolog. Am încercat să-i strecor niște bani, dar m-a refuzat: 

„Nu se mai poate face nimic, îmi pare rău.”

Mă întreb dacă o să mă usuc și eu de vie. Cât am avut grijă de mama, mi-am promis că, dacă voi fi vreodată diagnosticată cu așa ceva, aș prefera să-mi grăbesc inevitabilul. 

Cică n-ar dura mai mult de 15-20 minute procedura. Se face sub anestezie totală însă. Așa mi s-a spus la ginecolog. Am încercat să mă dumiresc cu nea Google, dar m-a luat cu dureri de cap. Îmi pun o pijama în geantă mai mult în glumă, să fie. Nu am spus nimănui unde merg și ce fac azi. Mă simt vitează și singură în drum spre spital. În metrou, pe unul din scaunele din față, se află o femeie însărcinată. Poate avem aceeași destinație. Nu coboară odată cu mine. 

Pe hol, o pleiadă de burți mai mici sau mai mari stau ca la expoziție. În Malaezia, spitalului de obstetrică îi zice „rumah sakit korban lelaki”, adică spital pentru victime ale bărbaților. Mă strecor printre protuberanțele de carne. Începe așteptarea. 

mostenire de familie2

– Nume!

– Loredana Enache.

– Vârsta!

– 24. 

– Așa mică...

– Sex?

Da, des și cu diverși! 

– Glumesc, prințeso! Că doar n-oi fi aici de cuminte ce ești. 

– Copii?

– Nu. 

– Avorturi? 

– Nu.

– Măcar minte ai. Hai, du-te și pune-ți pijamaua.

– Dar credeam că...

– Că ce? Că țac-pac și gata? Aici nu ai venit să servești cafeluța, don’șoară. Trebuie internare, făcut analize. Abia poimâine dacă ai noroc.

Mă întreb de câte ori a lătrat discursul ăsta

– Urâtă nu ești. Timp mai ai să te ia vreunul. Sper să fie bine! îmi urează asistenta înainte să închidă ușa salonului. 

Trei paturi, iar al meu e cel din mijloc. Mă așez stingheră pe o margine, pentru că nu s-a găsit timp să schimbe lenjeria încă. 

Stânga, dreapta femei în vârstă. Și ele au fost obraznice, se pare. E prima oară când petrec noaptea într-un spital și înregistrez totul de parcă i s-ar întâmpla altcuiva, iar eu sunt aici doar ca să consemnez evenimentele. 

Ora 16:30. O asistentă, alta, îmi zice să mă spăl pe mâini și să vin la recoltat sânge și secreții vaginale. 

mostenire de familie3

– Gata pentru azi, drăguța. Mâine la 9:00 vine să te vadă doctorul, da, iepuraș? 

Ora 19:00. Cina. Mă așez lângă colegele de suferință. În afară de bună-ziua nu am interacționat mai mult. Ne uităm fiecare în propria-i farfurie. Draperiile maro murdar, scârțâitul metalic al scaunelor, doamna care toarnă plictisită câte un polonic de mâncare incertă, mai nimic nu îmbie la conversație. Urmăresc linia caroului cu arătătorul: întâi pe orizontală, apoi pe verticală, netezind cutele întâlnite pe traseu. Cred că și la pușcărie îți vine mai degrabă să întrebi „Și ce te aduce pe aici?”. 

– Hahahaaa! Mă întorc în direcția vocii. E femeia... fata!? din metrou. Se pregătește să părăsească sala de mese. Abia acum observ că merge șontâc. Pare mai scurtă de-un picior și coloana îi arată ca o virgulă. Oare de ce nu o ținea nimeni de mână? Sper însă că cineva îi duce dorul și grija totuși. 

Nu termin tot din farfurie, dar îmi iau și eu locul în coloana de femei care se întorc, fiecare, la patul ei. Încă nu-mi vine să întreb nimic și, deși tinerețea mea poate le intrigă, colegele de salon îmi respectă tăcerea.

Ies în curtea spitalului. Speram să scap de aerul îmbâcsit de neputință. Mă uit după un loc pe bancă, ferit de fum de țigară, și dau cu ochii de femeia-copil. 

mostenire de familie4

– Se poate?

Îmi face semn că da. 

– Ai de gând să-mi bați obrazul?

– N-am treabă cu obrazul altora. Deși...

– Bun așa! Sunt strâmbă din naștere, să știi. Când am crescut suficient cât să înțeleg cum se fac și de unde vin copiii, mama îmi zice: „Măcar știu că n-o să-mi vii la ușă cu burta la gură!” Hehe! În una din dățile când o venit tătuțu’ beat acasă, n-a mai contat nici că nu-s nevastă-sa, nici că-s strâmbă. Am zis că am probleme cu stomacul și că d-aia m-am îngrășat. Mama crede că s-a întâmplat în străini. 

– ...

Ce să-i răspund? Aproape că mi-e ciudă că m-a încărcat cu așa mărturisire. 

– Îmi cer scuze, dar eu nu fumez.

Și plec. Holul e bântuit de fantome cărând pungi de un portocaliu pătat cu roșu. În cameră doamnele au lăsat sensibilitățile la o parte. 

– Bine măcar c-am apucat să fac doi. Tot mi-au scos! Vine soțul mâine cu  ei. Nu că-s ai mei, da’ sunt frumoși cu spume.

Ora 20:20. Timpul mărturisirilor a venit.

– Și tu?

– Electro... Rezzecţie cu... Ansă Termică... nu!... Diaatermică! Suspectă de cancer de col uterin. 

– Cam tânără, nu?

– Copii? intervine cealaltă.

– Nu.

– Ahh...

mostenire de familie5

A long long way from home / Sometimes I feel like I'm almost gone”

– Pregătită, puișor?

Nu zic nimic. Doar ridic din umeri.

– Ai capot? Nu? Ia-l pe ăsta atunci.

Mai încap vreo două pe lângă. Mi-e frică să mă așez cu cârpa asta străină pe mine. Nu port chiloți. 

– Știți nu m-am epilat... 

– Nu e nevoie, micuțo. Stai liniștită. Hai, întinde-te. Ține pumnul strâns. Bravo! Numără înapoi de la ze...

Mă trezesc în alt salon. Pe o altă targă, cineva încă e sub efectul anesteziei. Pieptul i se înalță abia perceptibil. Sper că nu arăt tot așa de rău. Încerc să mă ridic, dar amețesc instant.

– Șezi cuminte. Păi frumoasa adormită crezi că s-a trezit și direct la plimbare? Nu, drăguța! Mâine te poți externa. Revii după rezultat în două săptămâni, da, pusi?

mostenire de familie6

Intru. Îmi zic numele. Las buletinul. Mi se zice sã aştept pe hol. După 15 minute sunt chemată înapoi. Mi se înmânează hârtia cu rezultatul. Semnez de primire. O deschid cu gesturi bruşte. Parcurg rapid cu privirea. Mă aşteptam la ceva de genul cancer da, cancer nu.

– Doamnă, îmi pare rău, dar nu înţeleg nimic.

– Ia dă încoa', do’n’şoară! Mda... Tre' să discuți de urgență cu medicul dumitale.

– E grav! Nu foarte grav, sunteți în stadiul 2. Recomand 

histerectomie histerectomie histerectomie HISTERECTOMIE histerectomie 

radicală. Gem orfelinatele de copii, conchide medicul ginecolog. Nu-ți fă griji. La vreun an, viața sexuală revine la normal. 

De când m-am externat, le văd peste tot. Nu știu dacă e sezon, dar sunt pretutindeni, reamintindu-mi iar și iar că am ratat trenul procreării. 

mostenire de familie7

O ușă, pe care nici nu sunt convinsă că aș fi vrut s-o deschid, mi s-a trântit în nas, închisă pe veci. Ca atunci când pică rețeaua de net. Nu-l folosesc, dar gândul că e la discreție e reconfortant. 

Să fi avut o fată... oare cum aș fi crescut-o? Mama a fost un chirurg strălucit, prima femeie din familie să termine o facultate, și medicina! Nu știu dacă și-a dorit cu adevărat copii sau pentru că așa trebuia. Bunica aproape că a întrerupt orice legătură cu ea, după ce m-a avut pe mine. În loc să-i vină cu mașina la poartă, tot cu câte unul de țâță. La ce bun atâta școală? Soțul ăla ce păzește? Era sub demnitatea unei femei să muncească. Ea trebuia să vadă de casă și familie.

Probabil că am răzbunat-o pe bunica. În anul doi de facultate m-am îndrăgostit. Lucra pentru o companie petrolieră și când l-au trimis în Asia de Sud-Eest, l-am urmat. Mi-am zis ca deciziile înțelepte sunt pentru la bătrânețe. 

mostenire de familie8

– Interesant tatuaj...

E bătut cu sikerei în insula Mentaway. Îi răspund însă: 

–  Mda... e după un desen făcut de fetița mea. A murit de cancer. Avea 3 ani. 

Mă întreb dacă aș fi fost dezamagită de femeia care ar fi devenit. 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro

revista de povestiri partener la Doza de Fictiune Viata medicala

Doza de ficțiune: „Tremor esențial” de Ioana Serota 

Doza de ficțiune: „E.R.” de Bogdan Perțache 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe