Peisajul radio, cu destule reluări,
improvizaţii şi muzică de acoperit vacanţele oamenilor cu microfonul, se schimbă.
Toamna vine ca o trezire de dimineaţă după o noapte de chef. Eforturi
supraomeneşti de reluare şi reorganizare. Adică un pic cam greu. Un fragment de
Radio Guerilla ilustrează destul de bine situaţia, condimentând-o cu umor:
formaţia Linkin Park e mixată spre sfârşitul ei cu mârâieli de copil care nu şi-a
făcut somnul şi vrea să adoarmă la loc. Pentru a nu cădea în sentimentalisme
ieftine, „Dobro“ intervine necruţător: „Credeaţi cumva că dorm? De fapt, îmi tăiam
venele“, iar „Craio“ se grăbeşte să ironizeze în continuare înclinaţia morbidă
a presei spre sinucideri şi omucideri: „Aşa fac şi eu când sunt agitat“. În răstimpuri,
pe post se poate auzi şi încredinţarea că „Universul întreg ne ascultă!“.
Purificare prin râs? Distanţare specifică? Tratare estetic prudentă, aparent
infatuată, prin umor? În realitate, electromagneticele purtătoare de mesaj se
duc undeva, în marele Cosmos, se tot duc şi poate cândva, cine ştie când, se
vor întoarce de unde au plecat, ceea ce ne face să dorim ca, măcar din când în
când, Universul să nu fie prea atent la ce ne spunem noi astăzi, unii altora,
la radio şi la TV.
Oricum, umorul (autoironia, mai ales), acest
nepreţuit limbaj non-verbal, stă gata să ne ajute. Îl regăsim, pe neaşteptate, într-o
emisiune aparent sobră de la Radio România Cultural, intitulată „Cu… minte de
duminică“. O emisiune-concurs de cultură generală care nu doar verifică bagajul
de cunoştinţe al concurenţilor, ci îl şi îmbogăţeşte. Andreea Ionescu, voce tânără,
cristalină, inspirată, conduce cu mână sigură ambarcaţiunea. O plutire voioasă,
avântată, în deplin echilibru şi siguranţă pe un ocean cultural neocolit de
uragane. Un invitat vorbeşte despre potenţialul educativ şi manipulator al
imaginii fotografice, despre copiii şi tinerii care au participat în vacanţă la
o tabără de profil, prilej cu care dânsul a aflat că, în privinţa realizărilor,
„Nu vârsta face diferenţa, ci pasiunea!“. (Dacă am înlocui „pasiunea“ cu
„motivaţia“ n-am fi oare mai puţin bombastici – cu un cuvânt devenit, de
altfel, prin suprautilizare, cam lemnos – şi ceva mai aproape de adevăr?)
Cu un profesionalism radiofonic de zile
mari, Ovidiu Chira tratează în continuare probleme de politică şi politică
economică, plin de haz şi profunzime. Perfect echidistant şi obiectiv (crede că
„fiecare politică pe limba ei piere“), utilizează sonorul – cu muzică şi cu
fragmente de teatru radiofonic – în toată bogăţia lui. Radiogenia la ea acasă,
aşadar.