Newsflash
Cultură

E vremea de povestit

de Dr. Raluca BULEA - dec. 22 2014
E vremea de povestit
În ultima vreme, institutele culturale ne-au prilejuit descoperirea sau reîntâlnirea cu tot felul de istorisiri la care ne-au dorit părtaşi, pentru bucuria minţii şi sufletului.
Povestea Bucureştiului este una veche de 555 de ani, poate şi mai bine, iar Institutul francez a dorit, la final de an, să îi mai adauge o filă, pe care a numit-o, în spirit multicultural, Rucarest, sau, pe „româneşte”, Bucurestrada. Aflăm astfel, cu ajutorul instantaneelor fotografice, despre istoria trecerii prin Bucureşti a fotografului Fred Fogherty, laureat al concursului de fotografie „Ochiul magic“, organizat pentru prima dată anul acesta de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din cadrul primăriei Capitalei. Ajuns la Bucureşti, fotograful s-a lăsat absorbit de oraş, care i s-a dezvăluit treptat şi l-a fermecat. Rezultatul: câteva zeci de imagini surprinzătoare, alese dintr-o colecţie mult mai bogată, care ne spun poveşti de acum şi de demult, poveşti cu pensionarii şahişti din bătrânul Cişmigiu, cu taxiuri galbene care gonesc oriunde în oraş, cu anonimele picturi murale ce împânzesc zidurile din centrul vechi, convieţuind cu vitrine mai mult sau mai puţin îngrijite, poveşti cu simpli trecători de toate vârstele. De cele mai multe ori sunt locuri comune, dar pe care le intuim, le simţim ca fiind în mod profund ale noastre, ale oraşului nostru, chiar şi atunci când măiestria artistului, prin jocuri de unghiuri, umbre şi lumini, le conferă o notă de mister venind parcă din altă realitate.
Şi povestea Universităţii de Arte din Bucureşti este una frumoasă, căci multe întâmplări s-au adunat într-un secol şi jumătate de existenţă. În 2014 au fost organizate mai multe activităţi pentru a le sărbători, sub genericul „150 de ani de învăţământ artistic în Bucureşti“. Printre ele, şi expoziţia de artă textilă şi sculptură „A&R/T” găzduită de Institutul Balassi în acest sfârşit de an, până la 8 ianuarie 2015. Organizatoarele, Orbán Anna-Mária şi Csapó Réka Dup, azi cadre didactice ale Universităţii de Arte, şi-au propus să aducă laolaltă, în acelaşi spaţiu de expunere, trei generaţii de artişti. Alături de lucrările semnate de ele stau dascălii lor, Teodora Stendl şi regretatul Mircea Spătaru (rector între 2000 şi 2004), precum şi câţiva dintre cei mai talentaţi foşti studenţi din ultimii ani. Sculpturile şi instalaţiile, de mari dimensiuni, şi-au găsit în mod firesc locul în curtea generoasă a institutului maghiar, în vreme ce sălile din interior abundă de lucrări de artă textilă, cu forme, materiale, colorit foarte diverse, şi care prin tehnica autorilor, de multe ori originală, ies din dimensiunea plană pentru a căpăta volum şi consistenţă, apropiindu-se astfel de sculptură.
Pentru Centrul Ceh, acest sfârşit de an a însemnat lansarea a două noi titluri de cărţi din seria „Relaţii ceho-române în bandă desenată“. Mai întâi, la fermecătorul sediu al Ordinului Arhitecţilor din România, casa „Ion Mincu“, în care spiritul acestuia se face simţit şi astăzi, s-a spus, într-un mod mai puţin obişnuit, povestea unui om, a unui arhitect, care se întrepătrunde adesea cu povestea Casei Regale a României. Volumul „Karel Líman #arhitect“, creat de Maria Surducan, ne poartă prin castelele Peleş, Pelişor şi Bran, şi vorbeşte despre viaţa şi opera arhitectului ceh, folosind un limbaj modern, adaptat stilului existenţei noastre de astăzi. Nu lipsesc navigările pe internet, pe reţelele de socializare şi fotografiile selfie transmise în timp real tuturor prietenilor, urmate de schimburi aprinse de comentarii, toate în acest mediu virtual hiperactiv. Lansarea a fost completată de o expoziţie cu desene din carte, în prezenţa ASR Principesa Maria a României. A urmat al patrulea volum al seriei, intitulat „Dolky-n trei straie“, de asemenea întregit printr-o expoziţie găzduită de această dată de Muzeul Ţăranului Român. Legătura s-a făcut chiar prin subiectul cărţii, care aduce în atenţia cititorilor o zonă etnografică deosebită şi o comunitate de oameni care are multe de povestit: cehii din Banat. Cele două autoare, Petra Dobruská, responsabilă de scenariu, şi Ileana Surducan, creatoarea desenelor în acuarelă, se plimbă prin regiune, cunosc oameni, tradiţii şi mâncăruri locale, participă la ceremonii şi ascultă poveşti. În acest fel, folosind tot un limbaj adaptat ritmului nostru de viaţă atât grafic, cât şi lingvistic, încearcă să dezvăluie realităţile şi istoriile mai puţin cunoscute, în speranţa că cititorul de azi va fi turistul de mâine.
Dar, până să ajungem în satele ceheşti din Banat, mai adăstăm puţin prin Bucureşti, căci iarna e grea, chiar dacă în felul acesta neobişnuit de ploios. La Institutul italian de cultură am primit în dar, în prag de sărbători, povestea prieteniei dintre muzică şi poezie, într-un spectacol organizat de studenţii la actorie ai Universităţii Hyperion. Aceştia şi-au ales creaţii ale autorilor italieni Eugenio Montale, Salvatore Quasimodo, Giuseppe Ungaretti, pe care le-au prezentat atât în italiană, cât şi în română, însoţiţi de acorduri de pian. Au venit să îi încurajeze cu interpretările lor şi mezzosoprana Cristina Iordăchescu-Iordache, profesoară de canto la Facultatea de Arte, şi soprana Irina Iordăchescu, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, acompaniate la pian de Verona Maier, delectându-ne astfel cu câteva lucrări foarte cunoscute ale bel canto-ului italian.
În acordurile muzicii ne îndreptăm spre Muzeul Naţional de Artă al României, care găzduieşte, până la 18 ianuarie 2015, expoziţia de fotografie Marcel G. Lefrancq – Suprarealismul cotidianului. Organizată de Delegaţia Wallonie-Bruxelles la Bucureşti, aceasta se înscrie în povestea colaborării de 12 ani între cele două instituţii. Este a patra expoziţie de fotografie clasică adusă la Bucureşti prin bunăvoinţa Muzeului Fotografiei din Charleroi, după cele dedicate lui Léonard Misonne, René Magritte şi Charles Leirens. Oraş natal al artistului, Mons în anii ’30, dar şi în epoci ulterioare este cel mai adesea fundal pentru fotografiile sale, indiferent de momentul zilei sau de anotimp. Imaginile nocturne, cu jocul lor misterios de umbre şi lumini, cu străzile pustii ori înviorate de vreun trecător rătăcit, au o expresivitate deosebită, un efect de decor cinematografic, care te face să te opreşti involuntar în dreptul lor. Par aproape neverosimile privitorului de astăzi, când oraşele sunt şi noaptea la fel de agitate ca în timpul zilei. Încercând să prezinte câte puţin din toate tehnicile şi subiectele fotografice abordate de Lefrancq, curatorul expoziţiei, Xavier Cannone, totodată şi directorul Muzeului Fotografiei, ne poartă printre portrete ale prietenilor artistului, ori printre fotografii „căutate“ ale unor obiecte sau trupuri (nudurile lui Lefrancq, asemenea sculpturilor antice, apar adesea lipsite de cap), înfăţişate în decorul sobru al studioului sau, dimpotrivă, în luxurianţa unei grădini lăsate puţin să se sălbăticească. Ne poartă printre imagini suprapuse ori fotografii abstracte dominate de contururi, linii drepte, curbe, întrerupte.
În cadrul programului pentru familii al MNAR, cei mici au putut, ca un dar de la Moş Nicolae, să afle cum era fotografia la începuturile ei, cum se făcea ea întâi pe film şi abia apoi era transpusă pe hârtie, cum arătau aparatele vechi. Şi-au început vizita şi jocul de la portretul lui Marcel G. Lefrancq, făcut de fiul acestuia, Michel, fiind călăuziţi cu întrebări meşteşugite pentru a putea observa toate detaliile. Apoi, copiii au fost provocaţi, mai în joacă, mai în serios, să descrie o fotografie care le place mai mult, astfel încât ceilalţi să o poată identifica. Asta i-a obligat să se plimbe prin expoziţie, să observe, să aibă o reacţie în faţa imaginilor şi să îşi manifeste mai apoi sentimentele şi creativitatea, prin descrierea făcută prin cuvinte sau desen. Pentru a încheia, s-au oprit în faţa fotografiilor suprapuse, şi după ce au reuşit, cu ajutorul imaginaţiei, să le dedubleze pentru a identifica toate elementele, au realizat ei înşişi, prin desen pe hârtie transparentă, astfel de colaje. Dovadă în plus că în lumea copilăriei nimic nu este cu neputinţă.
De la un muzeu ne îndreptăm către altul, mai mic, mai discret, mai puţin cunoscut, dar având un farmec de necontestat şi o atmosferă de basm, care l-a făcut gazda potrivită, chiar de Sf. Nicolae, pentru Poveşti pe hartă. Acesta a fost numele programului organizat pentru cei mici la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţilor Vechi. Ei au putut astfel să călătorească într-o lume miraculoasă, plină de personaje fantastice, înconjuraţi de obiecte care vin la noi adesea dintr-un trecut îndepărtat. Iniţiativa acestei zile speciale a aparţinut Ambasadei Libanului la Bucureşti şi a beneficiat de colaborarea ambasadelor Indoneziei şi Danemarcei, a Şcolii italiene „Aldo Moro“, Cambridge School, Institutului Francez şi a Institutului Goethe. Cum în Liban sunt oameni care îşi fac din povestit o meserie – o poveste se poate întinde pe mai multe zile sau săptămâni, realizându-se adesea şi cu ajutorul publicului ascultător –, organizatorii au dorit să recreeze o asemenea ambianţă pentru copii, prin prezentarea câtorva din cele mai cunoscute poveşti ale fiecăreia dintre ţările participante. Aventurile lui Sindbad, Povestea războinicului Gatotkaca, Pinocchio, Crăiasa zăpezilor, Scufiţa roşie ori Muzicanţii din Bremen, toate au fost recreate prin lectură, teatru de păpuşi, improvizaţie, implicarea activă a publicului, în limbile română, engleză, franceză, germană şi italiană. Pe parcursul zilei s-au desfăşurat şi ateliere practice, care le-au dat ocazia micuţilor să se joace şi să se împrietenească. Pentru păstrarea unui nivel bun de energie, s-au putut revigora cu o sumedenie de dulciuri, specifice ţărilor prezente la eveniment. În felul acesta, un loc în general sobru a dovedit că poate fi foarte cald şi primitor pentru micii vizitatori, apropiindu-şi-i pentru mai târziu.
 
 





 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe