Prezentă la Barcelona, la a treia ediţie a Cursului de finanţare a sănătăţii, susţinut
de specialişti ai OMS Europa, Maria Vasilescu, publisher al revistei Politici de sănătate, semnează, în numărul
din iunie al publicaţiei, un editorial
în care face o sinteză a ceea ce a fost acolo, extrăgând şi unele concluzii. O
primă idee ar fi regândirea modului cum se face finanţarea sistemelor de sănătate,
astfel încât să acopere „universal populaţia şi să fie echitabilă“. Oricât de
puţini bani s-ar colecta, până la urmă contează cum pot fi eficientizate aceste
resurse, politica de finanţare pe care Guvernul o are fiind un instrument-cheie
în acest sens. Un alt concept, promovat în cadrul cursului, a fost calitatea pe
de o parte din punct de vedere clinic, iar pe de alta, calitatea serviciilor
(aceasta din urmă fiind judecată de pacienţi). Un studiu realizat de Rand
Europe şi Comisia Europeană, în ce priveşte calitatea clinică, citat de
semnatara editorialului, relevă faptul că dacă s-ar reduce erorile medicale cu
10%, la nivelul Uniunii Europene, ar scădea cu peste 3,2 milioane numărul
zilelor de spitalizare pe an şi ar fi cu 95.000 mai puţine decese în fiecare
an.
La rubrica Reforma sănătăţii, Paul
Vincke, managing director al EHFCN face, în articolul Colaborarea internaţională pentru prevenirea fraudei în sectorul
serviciilor de sănătate din UE, o amplă analiză a naturii şi gradului de
extindere ale fraudei în sectorul sănătăţii din Europa.
Conştientizarea fenomenului de fraudă
transfrontalieră, dar şi a importanţei cooperării la nivel internaţional pentru
ţinerea sub control a acestui fenomen, a condus la crearea, în anul 2005, Reţelei
Europene Împotriva Fraudei şi Corupţiei în Sănătate (European Healthcare Fraud
and Corruption Network – EHFCN), o asociaţie construită în concordanţă cu
legile belgiene, cu sediul la Bruxelles. Obiectivul acesteia este de a ajuta
membrii reţelei pentru o abordare cât mai eficientă a acestor probleme.
La nivel european, spune Vincke, nu există o
definiţie standard a fraudei, cu atât mai puţin o clasificare penală uniformă
pentru frauda în sistemul de sănătate. La solicitarea EHFCN, Institutul elveţian
pentru drept comparativ, a efectuat un studiu în urma căruia a formulat o
definiţie care să poată fi folosită de statele membre pentru a măsura riscurile
de fraudă în sistemul de sănătate (v. definiţia în articol). Cu toate acestea,
rămâne încă o zonă gri, susceptibilă interpretării; de pildă, nu toate ţările
fac o distincţie clară între fraudă, abuz şi eroare.
Deşi fiecare stat are propriul sistem de sănătate,
diferit de al celorlalte state, există o serie de factori comuni care fac
sectorul susceptibil de fraudă; Paul Vincke dă mai multe exemple, pe care le şi
comentează. Când vine vorba de fraude, autorul enumeră şi explică posibilele
tipuri de fraudă: fraude comise de pacienţi, de furnizorii de servicii, de producătorii
şi furnizorii de echipament medical şi medicamente, de personalul medical,
frauda transfrontalieră.
În concluzie, Paul Vincke consideră că până
la a controla frauda în sistemele de sănătate europene mai este drum lung de
parcurs. În prezent, doar în trei ţări există o abordare mai eficientă, în opt
numai parţial, iar în celelalte deloc.
În acest număr, revista publică şi câteva interviuri „în oglindă“ cu
specialişti din România şi din străinătate, privind percepţia lor faţă de
câteva subiecte-cheie din sistemele de sănătate. Dr. Horia Cristian, de
exemplu, care, în calitate de membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din
Camera Deputaţilor împărtăşeşte câteva din priorităţile sale de acţiune în
procesul remodelării sistemului de sănătate din România. Apoi, Ricardo Baptista
Leite, membru al Parlamentului Portugaliei, explică modul în care autorităţile
portugheze au făcut reforma în sănătate, precum şi priorităţile sale în
Parlamentul Portugaliei şi în alte domenii profesionale în care activează. Tot
despre priorităţi, cele ale Comisiei ENVI (Comisia pentru mediu, sănătate
publică şi siguranţă alimentară) din Parlamentul European, vorbeşte şi Cristian
Buşoi, actual preşedinte CNAS, membru, la momentul respectiv, al acelei
comisii. Un alt interviu, acordat, de data aceasta de profesorul Petru Armean,
decanul Facultăţii de Moaşe şi Asistente Medicale, vizează pregătirea
profesioniştilor în acordarea serviciilor de îngrijiri medicale din sistemul
sanitar românesc.
Evaluarea tehnologiilor medicale (HTA) la
nivel european, este un subiect de care, în paginile revistei de faţă, se ocupă
dr. Ioana Bianchi, şef serviciu Unitatea de evaluare a tehnologiilor medicale
din cadrul Ministrului Sănătăţii, într-un articol în cadrul rubricii Lecţia
de HTA. Recomandarea EUnetHTA (European Network for HTA), spune Ioana
Bianchi, este ca acest proces să fie bazat în primul rând pe consideraţii ştiinţifice
şi pe dovezi obiective. Aceasta explică şi de ce interesul instituţiilor de
profil şi al societăţii este focalizat în special pe evaluarea medicamentelor,
în condiţiile în care termenul de tehnologii medicale este „atotcuprinzător“ şi
nu doar cu referire la medicamente.
Cristophe
Gourlet, country manager la o companie farmaceutică ce operează şi pe piaţa
românească, prezintă punctul său de vedere cu privire la principalele probleme
ale sistemului de sănătate din România, într-un interviu din cadrul rubricii Politici
farmaceutice. El spune că opţiunea strategică fundamentală trebuie să
pornească de la conceptul de servicii centrate pe pacient.
Evoluţia unor indicatori care au condus la
criza din sistemul sanitar din România – printre care speranţa de viaţă,
mortalitatea evitabilă, mortalitatea infantilă etc. – este analizată de dr.
Mircea Oltean, preşedintele Asociaţiei spitalelor din România în cadrul
rubricii Health economy. El spune că toate reformele de până acum s-au
concentrat pe anumite componente ale sistemului şi nu au vizat întregul sistem.
Şi nu se opreşte la a evidenţia cauzele responsabile de această situaţie, ci
oferă şi unele soluţii.
