Promotorii
revoluției sexuale din anii ʼ60 ar fi fost Wilhelm Reich (psihiatru și
psihanalist) și Alfred Charles Kinsey (cercetător, metodolog). Primul,
considerat cel mai radical psihiatru al tuturor timpurilor, elev și discipol al
lui Sigmund Freud, a încercat să integreze marxismul cu psihanaliza, a fost
adeptul psihoterapiei fizice, prin atingerea corpului în timpul ședințelor, și
a scris despre sexualitate la tineri, revoluția sexuală, analiza de caracter,
psihologie de masă și bioelectricitate. Al doilea, combinând activismul cu
cercetarea, s-a dedicat studiilor despre sexualitatea umană, normelor și
comportamentului sexual la femei și bărbați. Cu toate că rezultatele i-au fost
criticate ca nefiind reprezentative, lucrările lui Kinsey au fost traduse în
peste 30 de limbi și considerate cele mai influente publicații științifice ale
secolului trecut. Referitor la sexualitate, el a fost de părere că un
comportament întâlnit relativ frecvent, ar putea fi considerat „normal“ până la
un punct, de exemplu relațiile extraconjugale, homosexualitatea,
sadomasochismul, pedofilia, sexul în grup, pornografia, fetișismul ș.a.
Ideile despre
sexualitate răspândite de cei doi, dar și de alții, nu ar fi condus la
„revoluția sexuală“ fără ajutorul mișcării hippy și apariția televiziunii, a
celui de-al doilea val de feminism (cu Simone de Beauvoir și al ei „Le deuxième
sexe“), introducerea pastilei contraceptive în 1964, utilizarea tehnicilor de
însămânțare artificială, liberalizarea vieții sexuale, legalizarea prostituției
și acceptarea și recunoașterea publică a relațiilor dintre parteneri de același
sex. Înregistrarea bolilor cu transmitere sexuală și mai ales apariția
infecției cu HIV a impulsionat implementarea educației sexuale în școli, în
grupuri țintă și în media digitală.
Efectele
revoluției sexuale diferă de la o țară la alta și au fost (încă mai sunt)
influențate de cultură, mentalitate și credințele religioase. Emanciparea sexuală
și acceptarea altor orientări sexuale este mai avansată și mai nuanțată în
țările dezvoltate economic și social-legislativ. În prezent, în majoritatea
țărilor UE, educația sexuală se predă (opțional) în școli, la diferite niveluri
și grupe de vârstă, și se discută despre necesitatea începerii ei chiar mai
devreme, încă de la grădiniță. Educatorii sunt de părere că informarea corectă
se va traduce în protejarea adolescenților, dezvoltarea unui comportament
sexual sănătos și reducerea riscului de maternitate precoce și de răspândire a
bolilor venerice. Rolul și exemplul părinților în educația sexuală a copiilor
este determinant. În anchete, aceștia afirmă că, uneori, în abordarea acestui
subiect își găsesc cu greu cuvintele și gesturile potrivite, nu pot răspunde la
toate întrebările iar copiii sunt mai informați decât ei.
Accesul la
media încă din copilărie și modificarea legăturilor familiale (liberalizarea
legăturilor familiar tradiționale, părinți single sau de același sex) schimbă
în mod continuu nivelul de cunoștințe și percepția despre sexualitate. De aceea
se crede că în afară de predarea cunoștințelor de anatomie și fiziologie, în
curricula educației sexuale ar trebui incluse mai multe teme despre aspectele
relaționale dintre sexe, diversitatea orientărilor sexuale și granițele lor cu
normalitatea. În acest demers, un rol important revine celor care fac legi și
regulamente, adică parlamentarilor și altor funcționari publici, în special din
învățământ. Aceștia, la rândul lor, ar trebui nu numai sensibilizați, dar și
testați în materie de educație sexuală.
Din 2012,
educația sexuală este inclusă în programele de învățământ olandeze din clasele
primare, știut fiind că interesul copiilor față de sexul opus începe să se
manifeste mai pregnant de la vârsta de 9 ani. Școlile sunt libere să aleagă
temele din programele-cadru propuse de ONG-uri în relație cu instituțiile de
profil și să organizeze lecțiile în funcție de grupul-țintă. Potrivit ultimelor
studii, o treime din copiii de până la 12 ani participă la lecțiile despre
sexualitate. Mai mult de jumătate au fost deja îndrăgostiți și sunt interesați
în mare măsură de ceea ce înseamnă „iubire“ (peste 70%) și, în egală măsura, de
semnificația „concepției“, „pubertății“ și diferențelor dintre sexe (50%). Despre
sexualitate sau despre modificările corporale la pubertate, copiii discută în
primul rând cu părinții (50%) și apoi la școală (25%).
Coordonatorii
de programe de educație olandezi consideră conținutul educației sexuale și
nivelul de cunoștințe al educatorilor încă insuficient de bine adaptat
realității și mai ales tendințelor prezente. Se acordă puțin timp comunicării,
abordării cu respect a relațiilor dintre sexe și a preferințelor sexuale,
discuțiilor despre plăcerea de a face sex și depășirea granițelor în relațiile
sexuale. Ambiția politicienilor din învățământ este să îmbunătățească și să
înglobeze, până în 2032, în curricula de învățământ, mai multe module despre
sexualitate.
În acest
context, la inițiativa institutului de sexualitate olandez (Kenniscentrum
Seksualiteit Rutgers), deputații olandezi au invitat-o pe Goedele Liekens (foto),
o cunoscută sexoloagă din Belgia, împreună cu un grup de adolescenți, să le
țină o lecție de educație sexuală. Goedele Liekens prezintă programul tv „Sex
in class“, în care adolescenți de 15 și 16 ani discută despre sexualitate și
relațiile dintre sexe, și a scris numeroase cărți, cele mai cunoscute fiind
„Cartea vaginului“ și „Cartea penisului“. În timpul lecției de sexologie,
deputații au vizionat filme și au răspuns la un quiz interactiv, cu întrebări
precum „dacă o femeie întreține relații sexuale în timpul menstruației, poate
rămâne gravidă?“. Prestația expertei în educație sexuală nu a trecut
neobservată și institutul de profil din Belgia i-a recomandat să facă același
lucru și în fața parlamentarilor belgieni. O inițiativă îndrăzneață, care ar fi
necesar să fie replicată în cât mai multe țări.
