Erica
Jong (n. Mann, New York, 1942) a absolvit Colegiul Barnard aparţinând de
Columbia University; ulterior, susţine un masterat în literatura engleză a
veacului XIX. Debutează în 1971, cu o culegere de poezii, „Fructe şi verdeţuri“,
căreia îi vor urma în timp alte cinci volume. Adevărata notorietate şi-o cucereşte,
ca şi precursoarea sa, Anaïs Nin (1903–1977), printr-o scriere erotică, mai
precis romanul erotic hard, „Fear
of Flying“ (1973), prin care a reuşit să tulbure apele epocii. Ceea ce
a frapat în chip hotărâtor a fost francheţea cu care a abordat teme ale
feminismului – dorinţa şi apetenţa sexuală ale protagonistei şi nu numai.
Romanul în cauză se află şi la dispoziţia cititorului de limba română datorită
excelentei traduceri din engleză semnate de Monica Vlad (Teama de zbor, Editura Trei, 2009). Protagonista-naratoare, tânăra
şi talentata scriitoare Isadora Wing, nu ezită să se confeseze, să-şi împărtăşească
trăirile, să provoace, chiar şi acum,
după o jumătate de veac. Romanul este în parte autobiografic, căci recunoaştem şi
regăsim multe episoade din primele două căsătorii ale scriitoarei: cea cu
colegul de facultate Michael Werthman 
şi cea cu Allan Jong, un psihanalist
american de origine chineză. În următoarele două romane, „Cum să-ţi salvezi viaţa“
(1977) şi „Paraşute şi sărutări“ (1984), povestea Isadorei se inspiră masiv din
căsnicia sa cu al treilea soţ, romancierul Jonathan Fast, fiul mai cunoscutului
prozator Howard Fast. În 1980, Erica Jong publică romanul „Fanny“, o rescriere în
chip vivace şi erudit a trăirilor lui Fanny Hill, povestite de John Clealand în
capodopera naraţiunii erotice a veacului XVIII, „Fanny Hill, or the Memoirs of a Woman of Pleasure“. Urmează „Shylock Daughter“, „Inventing Memory: a
Novel of Mothers and Daughters“, „Sappho’s Leap“ etc.
Nu este uşor să te pronunţi despre romanul Teama de zbor, căci Erica Jong l-a scris
cam prea devreme, în sensul că publicul american nu era pregătit să recepteze
un discurs al unei... femei, atât de liber şi dezinhibat despre sex, de unde şi
eticheta scandalos: o femeie de 31 de
ani scrie ca şi cum pana i-ar fi aparţinut unui bărbat, tip Henry Miller. În
veacul XXI, putem spune că, în ciuda unor concesii făcute marketingului
(libertinism ostentativ, supralicitarea sexului, perversiuni tip scatologie,
coprofilie etc.), nu este vorba de un roman pornografic (a fost acuzat illo tempore şi de aşa ceva, cu tot
succesul de public), ci de un tipic roman erotic hard: descărcare şi iniţiere pe fundal psihanalitic, fără pic de
ipocrizie, ce-i drept, fără profunda frumuseţe poetică şi analitică a unui
Mishima, să zicem.
Isadora este, aşa cum am mai spus, soţia
unui psihanalist chinez, ţintuită de o teribilă teamă de a zbura. Îndemnată de soţ să se supună analizei timp îndelungat, se
confruntă cu aventuri ce devin în acelaşi timp contact direct cu propriul inconştient
şi cu realitatea externă. Limbajul şi întâmplările povestite cuceresc cititorul
prin alerteţe, autoironie, prin iscusinţă disociativă şi altitudinea aluziilor
culturale, încât uităm de aspectele „tehnice“ de progres personal al Isadorei. Teama de zbor a fost manifestul
feministelor anilor şaptezeci, dar pentru vremurile noastre poate fi o cheie de
lectură a relaţiilor interpersonale şi totodată o radiografie a acelor vremuri,
ce şi-a păstrat prospeţimea şi temeritatea novatoare.
Isadora Wing este o femeie ce întrupează
contradicţiile unei epoci. O femeie nemulţumită. Nemulţumită de propriul eu, de
propria căsătorie, de propriul trecut, de propriile obârşii (repetă nefiresc de
mult faptul că este evreică!), de propriul prezent. O femeie cu viitor nesigur.
O femeie căreia rolul de soţie şi gospodină îi cam stă în gât. Nu-l doreşte, nu
şi l-a dorit niciodată şi nici nu va fi rolul ei cât va face umbră pământului.
Viaţa ei se poate rezuma în câteva cuvinte: o familie din care vrea să scape,
pasiunea pentru scris, o căsnicie eşuată şi alta care scârţâie, o înrobitoare
teamă de a zbura. Şi totuşi, această
teamă nu o împiedică să se deplaseze cu avionul, aşa cum insatisfacţia conjugală
n-o împiedică să tragă targa pe uscat, cum se spune, deşi simte că se sufocă.
Asta până când ajunge la o cotitură (sau la ceea ce ea crede să aibă acest
rol). Va întâlni un bărbat care îi va da peste cap echilibrul în tranşeea căruia
se retrăsese. Va fi o pasiune dezlănţuită, în stare să o ducă la săvârşirea
unei nebunii: să-l urmeze într-o călătorie cu popasuri în cort la marginea
autostrăzilor, râuri de bere şi sex cât cuprinde.
Isadora, dintotdeauna, şi-a ţinut cu greu
sub control pulsiunile sexuale, încercând totodată să rămână o soţie
credincioasă. Simţea nevoia de altceva, de o evadare, căuta, dorea, visa.
Necunoscutul cu care să aibă momente de sex fără limite. Punct. Niciun fel de
altă implicare, fără întrebări sau explicaţii. Un risc asumat, care – din
fericire sau din păcate – se va adeveri. Practic, va fi vorba de o seamă de bărbaţi
necunoscuţi,
tot mai numeroşi între cele două căsătorii. Dar întâlnirea cu
Adrian (care va sfârşi în ospiciu) nu va fi doar una ocazională, de moment, ci
una memorabilă pentru Isadora. Şi-o dorea de mult, ca să vadă în ea acea
libertate de a putea să cutreiere lumea fără oprelişti, fără prejudecăţi sau
tot felul de tabuuri sau obligaţii.
Stilul relatării este unul direct, aproape
urlat (amintind de „Diable au corps“
de Radiguet), dar, din păcate, prea dispersiv şi repetitiv. Biografism, jurnal,
mii de întrebări în suspensie, o profuziune de fişe de lectură, dovadă că
romanciera este „putredă“ de lecturi. La toate astea vom adăuga ideile fixe ale
unei fiinţe psihotice, Isadora, bântuită de obsesii recurente, de ieşiri în
decor... Cum altfel să ne explicăm cascada lexicală premeditată, evident „lipită“,
de vulgaritate de dragul vulgarităţii, chiar şi în momentele cele mai delicate şi
intense ale feminităţii. Să fie oare vorba de teribilismul infantil ce vrea să
epateze adulţi pudibonzi (departe de noi de a fi aşa ceva!) prin rostirea
mecanică, redundantă a unor obscenităţi, de cele mai multe ori legate de organele
sexuale? Aceste „lipituri“ complet inutile şi fastidioase îngreunează
dialogurile şi descrierile prin tonalităţi artificiale, inautentice, extremiste
în a zugrăvi apetituri sexuale incomensurabile precum cele ale Isadorei.
Pe
urmele acestui fel de a epata (descoperind, de fapt, apa caldă...) se află şi câţiva
tineri scriitori de ambele sexe (şi nu numai) de pe plaiurile mioritice, care
vor să-şi compenseze lipsa de mesaj şi de artă narativă cu petarde exhibiţioniste,
măscări şi tot felul de încâlceli sexuale aberante, agrementate cu anecdote
tragicomice din „epoca de aur“ ceauşistă. Erotismul hard plus obsesia ceauşistă vinde. Cărţile lor sunt itinerate cu
precădere la târguri internaţionale, sunt traduse în limbi străine, ca expresii
ultime ale postmodernităţii noastre literare.
Şi
totuşi, Erica Jong poate fi înţeleasă până la urmă: dincolo de raţiunile
scandalului erotic de roman în anii şaizeci-şaptezeci, scriitoarea newyorkeză
era o tânără revoltată, o rebelă, o femeie ce preia iniţiativa cu scopul de a-şi
recăpăta stima de sine. Isadora este o feministă, foloseşte bărbaţii pentru a-şi
satisface propriile pofte sexuale, o femeie care decide să-şi ia câmpii alături
de un amant, părăsindu-şi bărbatul care... Un roman cu final deschis, aşadar opera aperta.
