Newsflash
Cultură

Eveniment la frontierele scrisului

de Paula ROMANESCU - sept. 7 2012
Eveniment la frontierele scrisului
   Romanul românesc contemporan este, de când cu libertatea de a cuvânta în lumea celor care (totuşi!) mai cuvântă, într-o aiuritoare rătăcire, cu personaje greu încadrabile în statutul de om, vag gânditoare, cu un limbaj redus drastic la vreo două sute de cuvinte şi acestea repetabile până la greaţă.
   Nu, desigur, nu-i vina lor! Există din păcate şi fiinţe umane la naşterea cărora parcele (divinităţile acelea responsabile cu alegerea destinului omului muritor) vor fi fost în grevă sau, pur şi simplu, îşi vor fi terminat rezerva de daruri care ţin de limbaj. Dar scriitorii?!
   Cu aceste nedumeriri, nu mică mi-a fost mirarea să descopăr o autoare de romane foarte bine structurate – temă, tipologii umane, frază, problematică, arc tensional, logică, bună cunoaştere a mediului care serveşte de loc, într-un timp în care acţiunea este urmărită cu interes crescând. Numele ei: Mariana Cenea, psiholog de formaţie, medic, scriitoare născută, nu făcută după moda ultimilor douăzeci de ani când tot românul, luând de bună zicerea veche cum că „s-a născut poet“ (că doar străbunii cei cuminţi nu puteau să spună despre progeniturile lor că „s-au născut prostănaci“), a forţat lumitele cumintelui dar şi s-au vrut scriitori cu nume cocoţat pe-o carte.
    Atentă observatoare a omului (a oamenilor între care trăieşte, cu care intră în contact prin chiar profesia sa), scriitoarea realizează o adevărată frescă a lumii de la frontiera Porţilor de Fier de la Dunăre cu problemele generate de toate câte locul acela arată că România nu este chiar un sat fără câini şi că noile hoarde bânduite de nomadism nu tocmai inocent trebuie să dea socoteală de nesocotinţele pe care le generează (Eveniment la frontieră, Ed. Detectiv, 2009; Dublu eveniment la frontieră, Ed. Detectiv, 2011).
   Ai spune că nimic nou sub soarele scrisului, că, după ce un Balzac a „făcut concurenţă stării civile din Franţa timpului său, o altă „comedie umană“ nu mai poate ajunge la amploarea pe care i-a dat-o amintitul autor.
   Dar Mariana Cenea nu concurenţă lui Balzac îşi propune să-i facă. Ea şi-a ales o lume bine cunoscută nouă tuturor, dintr-un spaţiu geografic bine cunoscut ei, cu personaje care „migrează“ de la un roman la altul cu istorii care se întrepătrund, se întregesc, se limpezesc – mozaic de vieţi-destine, mozaic de chipuri umane, de oameni-neoameni, de realităţi sociale nu tocmai roz dintr-un timp în care Europa îşi întinde flamura peste naţiuni buimace de atâtea neînţelesuri când binele şi răul nu mai au ştiutele măsuri şi repere, când adevărul deranjează foarte, iar minciuna zburdă în straie de normalitate. Doar ea, dragostea, ştie să restabilească echilibrul într-o lume nebună, nebună, nebună, închinătoare la zeul ban.
   Dispărea-vor frontierele pe planeta albastră? O fi bine? O fi rău? Să mergi oriunde te mână visul de copil hrănit cu hărţi şi stampe (internetul le suplineşte cu insolenţă) nu-i rău deloc dacă nu uiţi că undeva, în lumea asta mare, există un loc numai al tău (măcar acela în care odihnesc străbunii). Dar dacă ne vom trezi etern rătăcitori pe un pământ unde nu mai există nici măcar sensul vorbei „acasă“?
   Scriitoarea Mariana Cenea este o voce distinctă în corul celor care mai cuvântă, o prezenţă de care va trebui să se ţină seama la frontierele scrisului, ba chiar şi în cetate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe