E un truism să repet că nu devine cu adevărat medic studentul care nu-şi însuşeşte temeinic semnele şi simptomele principalelor sindroame şi boli, nereuşind să le afle de la pacientul său ori să le identifice, să le ordoneze şi să le interpreteze în vederea elaborării diagnosticului şi, ulterior, a tratamentului ce, de fapt, i se solicită. Semiologia reprezintă astfel o disciplină clinică de bază a învăţământului medical, de o îndelungată tradiţie şi perenitate, deschisă înnoirilor, şi nespus de frumoasă – deoarece încă vorbim de „arta medicului“ şi nu numai de informaţia sa ştiinţifică. În „Prefaţa“ la această carte, dl prof. dr. Gh. Bălan (UMF „Gr. T. Popa“), unul dintre referenţii ştiinţifici, celălalt fiind dl prof. dr. Ion I. Bruckner, de la UMF „Carol Davila“, defineşte clar intenţia autorului şi îi explică în mod sintetic reuşita: „Abordarea noţiunilor de semiologie expuse într-o sistematică clasică este îmbogăţită prin extensii interpretative, fundamentate pe elemente de semnificaţie fiziopatologică, de natură să faciliteze consolidarea fondului informaţional riguros selectat“. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.