Newsflash
Cultură

Experiențe latino-americane

de Dr. Raluca BULEA - oct. 26 2017
Experiențe latino-americane
     În explozia de culoare pe care toamna o aduce cu sine la începutul ei, pare dificil să existe ceva care să o depășească în intensitate. Cu toate acestea, festivalul „Película – latin american film & experience”, ediția a doua, a reușit acest lucru: să ne ofere culori mai multe și mai intense, însoțite de sunete, mirosuri și savori venite de departe, care să ne facă timp de cinci zile, între 13 și 17 septembrie, să părăsim spiritual Bucureștiul în favoarea acelor meleaguri îndepărtate pe care poate le cunoaștem sau doar le visăm. Institutul francez, fidel devizei sale „Vivre les cultures”, și Institutul Cervantes, mereu în sprijinul hispanismului, alături de Cinema Muzeul Țăranului au fost principalele locuri de întâlnire cu publicul, într-o nouă experiență culturală complexă.
     După ediția inaugurală de anul trecut, care a concentrat atenția asupra cinematografiei și tradițiilor chiliene, în 2017 ne-am bucurat de un „Focus Mexico”, care a început cu proiecția tulburătoarei producții „Maqui­naria panamericana”, film realizat în 2016 și câștigător al Premiului Mezcal pentru cel mai bun film mexican de debut. Regizorul Joaquin del Paso s-a aflat în sala Elvira Popesco și a dialogat apoi cu spectatorii. Din dorința de a pune în valoare și de a menține vii tradițiile precolumbiene ale teritoriului mexican s-a născut ineditul film de animație „68 voces, 68 corazones” (68 de voci, 68 de inimi), care narează în limbile indigene încă vorbite în Mexic legende ale acestor populații, cu subtitrare în spaniolă.
     În completarea acestei proiecții, a avut loc la Institutul Cervantes și o expoziție de grafică, desen și ceramică realizată de artiști români, membri ai Clubului Ilustratorilor, care au oferit versiunea lor, inspirată de film, la acele legende indigene. Ultima zi a festivalului a venit cu o serie de scurtmetraje, dar și cu momentul omagial dedicat Fridei Kahlo, la 110 ani de la nașterea artistei, care a însemnat, pe de o parte, relansarea volumului „Cartea secretă a Fridei Kahlo”, semnat de F.G. Haghenbeck, publicat anul trecut de editura Nemira, și pe de altă parte de vizionarea filmului biografic „Frida, naturaleza viva” (1983) (Frida, natura vie).
     Călătoria mexicană nu putea fi completă fără o fiesta, cu muzică, dans, dar și cu degustări de preparate și băuturi tradiționale. În plus, în cadrul secțiunii de conferințe „Discovery talks”, consulul Martin Alonso Borrego de la Ambasada Mexicului a împărtășit publicului din experiența sa ca mexican în România, alături de Juan Pablo Artaza de la Ambasada Peru, dar și de doi călători români prin America Latină, Delia Marinescu și Dinu Drog.
     În fiecare seară, publicul s-a putut bucura de un moment de relaxare cu specificul unei alte țări – Chile, Peru și Argentina –, iar weekendul a adus ocazia savurării unor brunch-uri latino-americane. Filme au mai fost și din Cuba, Venezuela, Brazilia, Uruguay și Columbia și, în plus, ca o noutate a ediției, secțiunea „Pelicula alternativă”, care a propuse producții horror/ thriller/ fantasy, pentru a vedea reacția publicului și la aceste genuri. Au fost aproape 30 de filme în cele cinci zile de festival, concomitent în trei săli, practic imposibil să le poți vedea pe toate.
     În final, fiecare spectator sau participant la reprezentațiile de muzică, dans, degustări sau conferințe și-a făurit propria sa poveste despre festival, diferită de a altora. Există însă ceva ce îndrăznesc să afirm că ne-a învăluit și ne-a cucerit pe toți: atmosfera „Película”, ambianța plină de culoare, sunete, texturi și savori, întregită de entuziasmul, voia bună și dăruirea echipei de organizare condusă de Ileana Cecanu, care s-au dovedit a fi molipsitoare și ne-au făcut să așteptăm cu drag ediția viitoare, pentru care deja publicul a votat câteva filme.
     Iar pentru iubitorii culturii latino-americane în toate aspectele ei, inclusiv cel gastronomic, intens promovat în ultima vreme peste tot în lume, săptămâna aceasta, până la 15 octombrie, la Athenee Palace Hilton, se desfășoară „Săptămâna gastronomică peruviană”. Acest eveniment oferă oportunitatea degustării preparatelor tipice ale unei bucătării care împletește savori și influențe precolumbiene, incașe, spaniole (însemnând și aportul maur și sefard), africane și, nu în ultimul rând, cele aduse de emigranții din perioada republicană, chinezești, japoneze, italienești, braziliene. Toate acestea preparate pline de culoare și gust au câștigat recunoașterea internațională.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe