Cu prilejul expoziției „Rembrandt. Apogeul
artei gravurii” (Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, 2014),
Florin Stoiciu a acceptat invitația de a intra într-un „Dialog cu Rembrandt”.
Florin Stoiciu este conferențiar universitar doctor la Universitatea de Arte
din București și autor al mai multor volume de specialitate, între care amintim
„Tehnici și maniere în gravură” (Polirom, 2010), cu un portofoliu impresionant
de lucrări în diverse tehnici (grafică, gravură, pictură, sculptură,
instalație, film). El a reușit ca într-un interval de timp deosebit de scurt
(două luni), și nu fără a problematiza această provocare, să realizeze peste 40
de gravuri: portrete ale unor personalități din mediul cultural-artistic
românesc, ale prietenilor săi artiști, autoportrete exprimând stări și ipostaze
diferite, peisaje și nuduri.
Lucrările expuse la „Galeria M2” în
perioada 10 octombrie 2017 – 15 ianuarie 2018 fac parte din această serie
pentru realizarea cărora artistul s-a „cufundat” în natura „personajului
Rembrandt”, a scormonit în tainele meșteșugului și a reușit să-i deslușească
deplin tehnica și maniera de lucru. Asemenea predecesorului său, acesta a redat
materialitatea prin linia întreruptă, a folosit țesătura liniilor gravate cu
acul pentru crearea volumului, combinând două maniere de imprimare – acvaforte
și pointe sèche – pentru generarea atmosferei.
Rembrandt a lăsat posterității o întreagă
suită de portrete, primii care i-au servit ca modele fiind membrii familiei:
mama și tatăl său, soția Saskia și fiul Titus. Mai târziu a realizat portretele
colecționarilor și ale personalităților din Amsterdam, făcând, astfel, cronica
vizuală a timpului său: predicatorii Jan Cornelis Sylvius și Cornelis Claesz
Anslo, medicul evreu Ephraim Bonus, perceptorul de taxe Jan Uytenbogaert,
orfevrarul Jan Lutma, pictorul Jan Asselyn, omul de litere, colecționarul și
prietenul său Jan Six, negustorul de gravuri Clement de Jonghe și mulți alții.
Portretele pe care le realizează Florin Stoiciu se înscriu pe drumul propus de
înaintașul său în urmă cu peste 350 de ani; acestea sondează personalitatea
celor reprezentați, cu accent asupra figurii și expresiei, fixând un moment din
viața personajelor: Răzvan Theodorescu, Aurel Bulacu, Mircia Dumitrescu, Mihail
Mănescu, Nicolae Alexi, Cristian Țârdel, Iuri Isar, Răzvan Caratănase etc.
Șarmul feminin a jucat dintotdeauna, în
istorie și în moravuri, un rol care formează un contrast desăvârșit cu
atributul capital al bărbatului, care este puterea, forța. Personajele feminine
din lucrările lui Florin Stoiciu sunt generatoare de impresii care sintetizează
dragostea: încântarea văzului, voluptatea atingerii, beția gândului după
posesie. Pentru a reda corpul feminin, artistul se transformă în mască, pândind
mișcarea și devenirea grației feminine.
„Noi suntem o mască? Masca se află în noi,
masca ne înghite, masca este pretutindeni! Masca se pune, masca se lipește,
masca se încorporează, masca se pliază, masca ne înconjoară! Masca apare, masca
dispare, masca devine, masca se interpune! Masca se deschide, masca se
închide!”, declară artistul. „Masca dispare” în autoportrete: orice stare, orice
ipostază în care se [auto-]surprinde constituie un moment de sinceritate, de
analiză și evaluare, de punere față în față cu sine, de explorare și de
eliberare de spaimele inerente care apar de-a lungul existenței. După ce
Albrecht Dürer (Nürnberg, 1471–1528) a consacrat autoportretul ca un gen
aparte, un secol mai târziu, Rembrandt van Rijn (Leiden, 1606 – Amsterdam,
1669) va realiza nu mai puțin de 36 de autoportrete (pictură și gravură).
Am avut șansa de a-l vedea pe Florin
Stoiciu, în câteva rânduri, la lucru, în atelierul său de pe Strada Eforie din
București. Când pictează, acaparează atelierul cu un soi de nervozitate
frenetică și exuberantă, care invadează întregul spațiu. Iar acest mod de a fi
îl imprimă pe pânzele sale. Cu gravura este diferit: aplecat deasupra mesei, cu
lampa luminând alături, domină grijuliu cu acul sau cu dalta placa de aramă sau
de lemn pe care își așterne meticulos gândurile, atent și precis formulate.
„Gravorul de astăzi a depășit situația
acelui umil meșteșugar care se ocupa numai cu reproducerea unor opere ale altor
maeștri, și este el însuși un artist consacrat și admirat, pe deplin recunoscut
în pretențioasa breaslă a artelor frumoase”, explică Florin Stoiciu.