În
luna decembrie, la Galeria de artă „Orizont” din Capitală, a avut loc expoziția
de tapiserie Constantina Dumitru. La intrare ne întâmpină domnița-doamnă a lui
Ștefan Vodă – Maria de Mangop –, care deschide un „altar al soarelui, firide și
ferestre” de case de poveste în care se va fi născut veșnicia.
Lucrările
plasticienei Constantina Dumitru, profesoară la Liceul de artă „Nicolae
Tonitza”, formată la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția
Tapiserie, sunt parte a poveștii cu care este împletită istoria credinței
neamului românesc. Materialul folosit de creatoare nu este nici lâna, nici
cânepa, nici bumbacul, nici borangicul, ci fibrele de Manila, un fel de cânepă,
dar mult mai dură, mai rezistentă, cât să răspundă ideii de „construcție” în
relief a „zidirilor” sale de taină.
Artista
a recreat o lume de care ne va fi întotdeauna dor și pe care o accesăm când
vrem să coborâm în istorie spre a ne găsi rădăcinile: lumea lăcașurilor de
închinăciune. Aceasta este sugerată doar de un zid orb, cu trei firi de
ogivale, din care nu ne-am mira să se desprindă umbra albastră a unui înger în
căutare de muritor rămas fără pază sub cer. Este lumea satului de altădată
unde, la fereastra „mare” cât ochii de copil, punea bunica gutui de aur și mere
roșii, care să lumineze drumul colindătorilor aducători de veste mare: iarăși
s-a născut „cel fărʼ de-nceput” și pe sub cer se cântă „leru-i ler”.
Creațiile
Constantinei Dumitru sunt toate monocrome, dar lumina care le învăluie le dă
nuanțe dintre cele mai variate, de parcă văzduhul tot și-ar amesteca
păienjenișul de raze lunare și umbre în împletirea firelor de Manila. Acestea
devin pietre de zidire a luminii pe pământul oamenilor, în care s-a ivit în
cuvânt cea mai frumoasă poveste a lumii – tinerețe fără bătrânețe și viață fără
de moarte.
Arta
Constantinei Dumitru este o tălmăcire nouă a vechii povești despre cumințenia
soarelui, căruia artista i-a înălțat altar, și a pământului pe care durăm, din
chiar vremelnicia noastră, netrecătoare semne de eternitate. Dacă mai adăugăm
că lucrările artistei au fost, în cea mai mare parte, aduse de la muzeele din
țară unde își au locul de drept, e de înțeles valoarea incontestabilă a
acestora. O altă valoare, la fel de mare, este cea a bogăției de sensuri cu
care s-au înnobilat sufletele privitorilor trecători pe la „Orizont”.
