Viața
și destinul celui cunoscut sub numele de Don Bosco (1815–1888) a fost călăuzită
de vise. Născut într-o familie săracă, într-un sat nu departe de Torino și
rămas la vârsta de doi ani orfan de tata, Giovanni Bosco a avut în copilărie
visul care i-a arătat ce ar trebui să facă în viață, și anume să ajute tinerii și
să-i țină departe de păcate. A devenit preot și educator și și-a dedicat viața
întrajutorării tinerilor orfani, săraci, delincvenți, dependenți de droguri,
lipsiți de orice perspectivă socială. În acest scop el a înființat în 1856 Congregația
saleziană și Congregația fiicelor Mariei ajutătoare, slujită de
călugări și călugărițe, care îi continuă și azi misiunea în cele 127 de filiale
deschise în tot atâtea țări de pe cinci continente. Don Bosco, supranumit și
„părintele și educatorul tineretului“, a fost canonizat și proclamat sfânt pe 1
aprilie 1934 de Papa Pius al XI-lea.
Legenda
menționează încă un vis al acestui sfânt al tinerilor care s-a transformat în
realitate. În 1883, lui Don Bosco i s-ar fi arătat în vis un oraș al
viitorului, o utopie, situat în „lumea nouă“, între paralelele 25 și 15, ceea
ce se potrivește cu localizarea Capitalei de azi a Braziliei. Această țară
federativă ce ocupă aproape jumătate din continentul sud-american a mai fost
numită de-a lungul timpului țară mistică, a palmierilor, a papagalilor. Ea își
trage numele de la pădurile de pau-brazil, un copac din care se poate extrage
un colorant roșu, utilizat în industria textilă din Evul Mediu, când ținutul a
fost descoperit de coloniștii portughezi.
De la
utopie la realitate
Cât
de genuină a fost „viziunea“ urbană a lui Don Bosco este greu de spus. Cu
certitudine se știe că ea a fost precedată de un plan, nerealizat, prezentat
Parlamentului brazilian în 1827, de a construi o altă capitală numită Brasilia.
Aceasta urma să fie situată mai la nord, mai în centrul continentului și mai
departe de coasta suprapopulată a Atlanticului. Câțiva ani mai târziu într-un
articol din Constituția țării se stipula această necesitate.
Dar
planul pentru noua capitală s-a concretizat abia din 1956, la inițiativa lui
Juscelino Kubitschek (de Oliveira) (1902–1976) care a fost ales pentru cinci
ani președintele Braziliei. Kubitschek s-a născut într-o familie modestă din
Diamantina (statul Minas Gerais) și a rămas orfan de tată la vârsta de doi ani.
A urmat studii medicale, a deschis un cabinet privat, a devenit asistent
universitar și a urmat cursuri de perfecționare medicală în Europa.
În timpul
revoluției constituționaliste a fost mobilizat în forțele de ordine și a funcționat
ca medic căpitan, mai târziu fiind promovat la gardul de colonel medic. Din
1933 a renunțat la cariera de medic și a intrat în politică. Mai întâi a fost
primar al orașului Belo Horizonte, capitala regiunii natale. Aici îl va cunoaște
pe arhitectul Oscar Niemeyer, considerat o figură-cheie în dezvoltarea
arhitecturii moderne. Zece ani mai târziu, Kubitschek a fost ales guvernator al
statului Minas Gerais, devenind o figură importantă în partidul care l-a susținut
mai apoi să câștige alegerile prezidențiale.
Sub
sloganul Fifty years in five, carismaticul președinte a inițiat imediat
modernizarea țării printr-un program de dezvoltare a cinci sectoare economice
cheie (energie, transport, educație și sănătate, industria alimentară și de
bază) și prin demararea construirii unei capitale federale, așa cum era
prevăzut în Constituție. Printr-o abordare demografică și economică, de
sorginte socialistă, nouă, planul de construcție al capitalei a avut ca
obiectiv promovarea dezvoltării și includerii regiunilor izolate ale țării.
Aceasta s-a realizat prin „urbanizarea“ și integrarea brazilienilor veniți din
toate regiunile țării într-un concept arhitectural unic, care să stimuleze
toleranța și participarea lor la viața socială și economică.
Concursul
de urbanism și crearea orașului
Planologul
Lucio Costa a fost cel care a câștigat concursul, la care s-au prezentat peste
5.500 de aplicanți, și care a făcut prima schiță a orașului. Urbea seamănă simbolic
cu un avion sau cu un fluture, iar „aripile“ sistemului guvernamental le forma,
metaforic, poporul. În mijloc, axa centrală a schiței era „corpul avionului“,
alcătuit din clădirile instituțiilor guvernamentale, iar pe laturi, „aripile“
reprezentau cartierele de locuit pentru cetățeni.
Lucio
Costa împreună cu arhitectul Oscar Niemeyer și designerul de spații verzi
Roberto Burle Max au coordonat lucrările. Ei au fost ajutați de o mobilizare de
forțe umane și de mijloace materiale impresionante, și în numai 41 de luni,
proiectul a prins contur. Brasilia, noua capitală, a fost inaugurată la 21
aprilie 1960 și este una dintre minunile arhitecturale ale lumii moderne.
Datorită unui concept de urbanism unic a fost preluată în lista Patrimoniului
cultural al umanității și este singura capitală din întreaga lume construită în
totalitate în secolul al XX-lea și trecută pe lista UNESCO.
O
plimbare pe jos, cu mașina sau foarte la modă azi, cu bicicleta, de-a lungul
„axei monumentale“ a orașului lasă senzația de „pierdut în spațiu“. Talentatul
arhitect brazilian Oscar Niemeyer a conceput principalele structuri ale axei și
a creat pentru a umple generosul spațiu avut la dispoziție, unicate
arhitectonice: instituții, monumente, rezidențe luxoase, dar și blocuri de locuit
pentru cei cu posibilități financiare reduse, alături de poduri de legătură
peste apele lacurilor și spații comerciale. Niemeyer, influențat în conceptele
sale arhitectonice de progresistul Le Corbusier, și-a dobândit faimă prin
folosirea formelor abstracte și mai ales a curbelor, care, după cum declara, se
întâlnesc peste tot în Univers, de la corpul unei femei până la galaxii.
La
sud-estul axei monumentale se află „piața celor trei puteri“, considerată inima
orașului, înconjurată de clădirea cu biroul președintelui țării (Palacio do
Planalto), Palatul Curții Supreme și Palatul Congresului Național, imaginea
emblematică a Capitalei. La polul opus domină Stadionul Național, a cărui
renovare se apropie de sfârșit și unde în această vară se vor desfășura compețiile
de fotbal în cadrul Jocurilor Olimpice de Vară 2016.
Pe
laturile dintre cei doi poli ai axei se pot admira alte clădiri cu arhitectură
sofisticată, futuristă, printre care Teatrul Național, Palatul Rezidențial,
Muzeul de Artă, Primăria, Banca Centrală, Palatul Itamaraty, sediul
Ministerului de Externe. Acesta din urmă are la ultimul etaj un muzeu și o
terasă-grădină cu sculpturi folosite ca loc pentru recepții oficiale. Dar cea
mai sofisticată clădire creată de Oscar Neimayer, un ateist convins, este
Catedrala, o structură parabolică formată prin reunirea a 16 suporți curbați
între care se află pereții-vitralii. Majoritatea clădirilor principale sunt
înconjurate de grădini desenate de Roberto Burle Max, cu sculpturi, fântâni,
piscine și plante din flora braziliană. Spațiul a fost folosit nu numai pentru
a crea efecte vizuale, dar și acustice, de exemplu ecoul ce poate fi produs în
elipsă, la intrarea în clădirea Ministerului Apărării Naționale.
Din
conceptul urbanistic inițial fac parte și așa-numitele superquadras, cartiere
pentru 5.000 de locuitori, prevăzute cu toate structurile de bază (magazine,
dispensare, servicii publice, școli, grădinițe, biserici, biblioteci,
restaurante). Cele mai multe dintre blocuri au fost desenate de renumitul arhitect
Niemeyer. Caracteristica este sprijinirea lor pe piloni pentru a lăsa aerul să
circule, a crea locuri umbrite și pentru ca parterul să formeze un tot și să se
contopească cu spațiul din jur. Blocurile au toate parcări subterane, sunt
plasate în spațiul verde amenajat pentru relaxare și facilitarea relațiilor
sociale, cu fântâni arteziene și piscine cu pești, arbuști și bănci, locuri de
joacă, de practicare a sporturilor și de barbeque.
Politici
publice de populare a orașului
După
inaugurare, brazilienii nu au fost atrași să locuiască în noua capitală. Dar
printr-o politică de stimulare socială și financiară, Brasilia a devenit
printre cele mai populate orașe și cu cel mai ridicat nivel de trai din țară.
Capitala s-a dezvoltat continuu și în apropiere s-au construit mai multe orașe-satelit.
În prezent locuiesc în această zonă peste 2,5 milioane de persoane, numiți
„brasilienses“, un amestec cosmopolit din metiși, caucazieni, negroizi,
amerindieni și asiatici.
La
trei ani după expirarea mandatului său de președinte, Juscelino Kubitschek a
fost acuzat de corupție și de favorizarea colegilor de partid pentru obținerea
monopolului în activitățile de construcție a Brasiliei. Timp de 10 ani i s-a
interzis orice activitate politică și din acest motiv s-a autoexilat un timp în
Europa. După întoarcerea în țară nu a mai locuit permanent în Brasilia, orașul
pentru care a riscat totul, și a decedat ca urmare a unui accident de mașină
petrecut în condiții suspecte. Acest fapt a lăsat ani de zile loc speculațiilor,
potrivit cărora ar fi fost eliminat, deoarece intenționa să se reîntoarcă în
politică.
Proeminentul
și în același timp controversatul președinte brazilian acronimizat „JK“ este
unanim considerat părintele și întemeietorul Brasiliei moderne, iar după moarte
i-a fost dedicat unul dintre cele mai remarcabile monumente. Memorialul JK a
fost imaginat în numai o săptămână, și fără onorariu, de același Oscar
Niemeyer, „arhitectul curbelor“, al cărui nume va rămâne întotdeauna legat de
orașul Brasilia, ca și cel al lui JK.
Inaugurat
în ziua când fostul președinte ar fi împlinit 79 de ani, memorialul adăpostește
numeroase obiecte personale, mobile, cărți, distincții, documente ce au servit
la reconstrucția bibliotecii și a camerelor de lucru și de primire ale cuplului
prezidențial. La etaj, se află camera mortuară, cu piatra funerară și rămășițele
pământești, precum și o expoziție permanentă cu realizările acestui medic ajuns
președinte.
Nici
Don Bosco nu a fost uitat. Călugării silezieni au construit în Brazilia în
memoria lui„São João Belchior Bosco“ un sanctuar sobru și impozant, plasat
exact pe paralela 15. Clădirea, de altfel pe dinafară anostă ca înfățișare, își
dezvăluie frumusețea privită din interior. Prin pereții formați din vitralii cu
sticlă în 12 nuanțe de albastru și ivoriu, pătrunderea luminii creează o
atmosferă aparte în funcție de momentul zilei. În dreapta altarului, statuia
din marmură în mărime naturală a lui Don Bosco este înconjurată de o atmosferă
mistică, de vis, creată de lumina filtrată prin vitralii și de la candelabrul
imens din mii de bucăți de sticla de Murano.
