Newsflash
Cultură

Frații Minovici – modele perene de savanți români, în „Anul Centenarului”

de Dr. Mihail MIHAILIDE - oct. 19 2018
Frații Minovici – modele perene de savanți români, în „Anul Centenarului”
Deschid recenzia de față cu o întâmplare poate… neîntâmplătoare. Mă aflam, întorcându-mă de pe Valea Prahovei, într-un autobuz turistic cu tineri călători, veseli și guralivi, a căror conversație pusă ca pe speakerphone nu putea fi neglijată. Trecem pe sub Podul Băneasa și intrăm cu adevărat în Capitală. Cum încă nu se întunecase, vorbăreții remarcă fântâna – de câteva luni în reparație – iar pe partea dreaptă a șoselei, deja luminată și nu demultă vreme întinerită, vila Minovici. Atunci aud de la cel mai învățat din grup că numele emblematicului ansamblul arhitectural de pe DN1 este… fântâna Herăstrău și că «vila cu clopoței de la Șosea» a aparținut lui… Mina Minovici. «Toată lumea» – și mă întreb de ce – comite eroarea persistentă de a o atribui celui mai mare dintre frații Minovici, Mina (1858–1933), creatorul Morgii orașului București (1892), devenită ulterior Institutul Medico-Legal din  (fosta) strada Căuzași și de pe Splai, și nu lui Nicolae Minovici (1868–1941). . Într-adevăr, Nicolae este cel care a ridicat edificiul de patrimoniu devenit Muzeul de artă tradițională românească, donat statului împreună cu o valoroasă colecție de artă populară, în 1935. Iar la doi pași de „vila cu clopoței [de sticlă] de la șosea” (numele emblematicului ansamblul arhitectural de pe DN1 – vila Minovici), care la adierea vântului „cântă”, vizavi de Gara regală (Mogoșoaia), se află Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică-Minovici” (deschis publicului în 1947). Clădirea este în stil Tudor și adăpostește o colecție de arme medievale, lucrări ale unor pictori flamanzi, tapiserii, mobilier etc. Și care nu este casa celui de-al treilea frate Minovici, cum greșit se crede, ci a fost ridicată de inginerul Dimitrie Furnică-Minovici, nepot de soră al fraților Mina, Nicolae și Ștefan.
După exemplul unchilor săi – frații mamei sale (Elena Minovici, căsătorită Furnică) –, inginerul donează și el Academiei Române muzeul edificat în timp, cu virtuți de connaisseur și îndelungi strădanii. Iar denumirea artezienei, „Fântâna Miorița”, inaugurată în 1936, este opera arhitectului Octav Doicescu, decorată cu mozaicurile Miliței Petrașcu, elevă a lui Brâncuși (o inspirată ilustrare a celebrei balade românești).
Informațiile, poate cele mai complet asamblate și tipărite până acum cu privire la cei trei frați, nemuritoarea lor operă, familia lor și personalitățile cu care s-au intersectat sunt cuprinse în lucrarea, abundent și divers ilustrată, apărută recent la Editura Muzeului Municipiului București: MINOVICI – O sută de ani de pionierat, autori fiind doctorul în istorie Adrian Majuru (editor), prof. dr. Octavian Buda și Rasty-Peztalis Emilia (coborâtoare din familia farmacistului și muzicologului brăilean Sophocles Rasty Peztalis). Grafica și machetarea sunt asigurate de Ștefan Csampai. „Schelăria” acestui edificiu editorial e reprezentată de nouă capitole: Introducere (Balcanii sub stăpânirea negustorilor – autor Adrian Majuru); Familia Minovici și istoria unui început de drum (Adrian Majuru); Frații Minovici: Acolo unde moartea slujește vieții, (Octavian Buda); Instituțiile, istoria orașului, istoria unui reper urban modern (Octavian Buda); Familia Peztalis (Emilia Rasty-Peztalis); Restituiri; Articole; Patrimoniu; Bibliografie.
 Volumul este deschis de un studiu documentat cu remarcabilă acribie, rezultat al unei ample cercetări bibliografice și de arhive – autor Adrian Majuru, tânăr istoric și antropograf, directorul Muzeului Municipiului București. În esență, e vorba de istoria migrației unor reprezentanți ai etniilor balcanice – greci, albanezi, bulgari, aromâni, sârbi etc. – de diferite profesii și confesiuni din sudul Dunării, începând chiar cu secolul al XIII-lea (constant până la mijlocul secolului al XIX-lea) către Țara Românească – în București îndeosebi, considerat un „El Dorado” al acelor veacuri. Sosirea lor, adaptarea lesnicioasă cu modul de viață al populației autohtone, împământenirea unora au avut efect favorabil asupra dezvoltării economice (comerț, meșteșugărie, mică industrie, agricultură și creșterea animalelor chiar). Au sosit apoi exponenți ai unor profesiuni liberale, precum medici, spițeri, bancheri, tipografi etc., astfel încât bucureștenii au avut posibilitatea de a cunoaște elemente de civilizație aduse de aceștia, din mai toate spațiile culturale, iar finanțele statului au sporit.
În acest climat își face apariția, la începutul veacului al XIX-lea, tânărul neguțător de vite Ștefan Minea (cu nume schimbat de autoritățile sârbești, în cadrul politicii acestora de „naționalizare”, în Minovici, originar din Tetovo – Macedonia sărbească), care se stabilește inițial în Craiova. Optând pentru comerțul cu cereale, se mută la Brăila – port dunărean –, unde se căsătorește cu Sofia Haliu, de origine grecească, așezându-se ulterior în Râmnicu Sărat, unde va fi ales primar. Vor avea 13 copii. Trei dintre ei, Mina, Ștefan și Nicolae, învață carte, își vor alcătui un program de viață pe care cu tenacitate și talent îl vor împlini, se vor specializa în Occident, rămânând astfel în istoria științei românești.
Mina Minovici (1858–1933) este cel care inaugurează în 1892 Morga Bucureștiului, devenită ulterior Institut de Medicină-Legală, edificiu arhitectural și funcțional-organizatoric considerat o prioritate mondială, și pune bazele activității științifice moderne de medicină legală. Va fi ales repetat decan al Facultății de Medicină din București (1919, 1923, 1925 și 1930) și va fi apreciat în mediile științifice din Europa. A fost ales în 1932 membru corespondent al Academiei de medicină din Franța, iar guvernul francez îi decernează Legiunea de onoare în grad de comandor. Va scrie (ca singur autor), între 1928 și 1930, monumentalul „Tratat complet de Medicină Legală cu legislația și jurisprudența românească și streină” (două volume, peste 2.000 de pagini, 450 de figuri), lucrare premiată de Academia Română: „Am trăit cartea pe care o dau astăzi la iveală; țării mele dedic cu recunoștință și pietate filială acest tratat care oglindește rodul meditațiilor, observațiilor și experimentării personale în decursul unei vieți de om”, scrie în „Prefață” (citat reprodus de Octavian Buda). A fost primul director al Institutului de Perfecționare Stomatologică, înființat la Spitalul Colțea în 1929.
Urmașul la catedră va fi fratele său, Nicolae Minovici (1868–1941), devenit și el profesor de medicină legală. Poate cele mai importante dintre meritele acestuia au fost înființarea Societății de Salvare (1906), a Spitalului de Urgență și a instituției ce avea să se numească Școala Samariteană (activitate orientată spre „social”, în cadrul căreia strângea persoane aflate la periferia societății, erau examinate medical, eventual internate, iar o parte a celor valide – încadrate într-o muncă utilă urbei).
Nicolae Minovici a devenit în 1926 primar al sectorului 3 Albastru, care cuprindea nu cele mai selecte cartiere din București, ci din contra, pe atunci mahalalele Rahova, Grozăvești, 13 Septembrie, Mandravela, Dealul Spirii. S-a preocupat de punerea la punct a unui sistem de salubrizare și pavare a străzilor; a transformat maidane în parcuri; a construit primele WC-uri subterane din Capitală ș.a. În 1934, devenit primar al comunei Băneasa (acum zonă integrată Capitalei), s-a implicat în remarcabile acțiuni urbanistice și tot în acele locuri și-a ridicat „Vila cu clopoței” – cunoscut astăzi ca „Muzeul de artă tradițională” –, atribuită greșit, de multă lume, ca aparținându-i lui Mina.
Activitatea științifică nu a fost mai prejos, printre numeroasele sale lucrări aflându-se: „Manualul tehnic de medicină legală”, o primă monografie pe acest subiect (1904), prefațată de celebrul profesor parizian Paul Brouardel, mentorul fratelui său, Mina; studiile „Rupturile spontane ale cordului”; „Anomaliile congenitale ale inimii din punct de vedere anatomopatologic”; „Osteologia medico-legală” (în colaborare cu Mihail Kernbach); „Pericolul social al practicării ocultismului”. De asemenea, a făcut să apară primul număr al „Revistei de Medicină legală” (1936) din România, care, din păcate, și-a încetat apariția în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu prilejul centenarului Institutului Medico-Legal, în 1993, sub directoratul acad. Vladimir Beliș, s-a reluat publicarea, de-atunci neîntreruptă, a revistei, cu o frecvență de patru ori pe an. Sunt publicate informații despre experiențele și concluziile lui Nicolae Minovici, de mare interes medico-legal, pe baza propriilor autoexperimente asupra mecanismului morții prin spânzurare. Aceste concluzii au fost reproduse în tratate internaționale de specialitate, iar cartea pe care, pe baza lor, a redactat-o a apărut și într-o versiune în limba franceză –  „Étude sur La Pendaison”, A. Maloine, Éditeur, Paris (1905).
Ștefan Minovici (1867–1935) urmează la îndemnul fratelui său, Mina, studii de fizică și chimie, la Facultatea de Științe din Universitatea bucureșteană, absolvită ca șef de promoție. A făcut studii aprofundate la Berlin, iar în momentul vacantării Catedrei de chimie analitică a Școlii Superioare de Farmacie din cadrul Facultății de Medicină a ocupat prin concurs postul (devenise profesor agregat). A organizat Laboratorul de Chimie analitică și s-a implicat în crearea unei facultăți de farmacie independente de medicină sau științe. Opera sa este pe cât de amplă, pe atât de valoroasă, din care cităm lucrări denumite cu modestie „manuale”, de exemplu: „Manual teoretic și practic de chimie analitică”, „Manual teoretic și practic de chimie organică” – priorități în literatura noastră – sau cartea „Pagini din istoricul farmaciei române”.
În capitolul „Instituții”, prof. dr. Octavian Buda relatează fascinanta istorie a „Morgii” lui Mina Minovici, devenită Institut de Medicină Legală (purtând numele savantului), demolat în 1986 ca urmare a deciziei fără scrupule a lui Nicolae Ceaușescu. Un splendid set de fotografii de epocă se intercalează textului. Despre Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”, donat în 1937 de proprietar „comunei” Bucureștilor, scrie amănunțit istoricul Adrian Majuru. Sunt reproduse ca ilustrații un proiect (desen) al arh. Cristofi Cerchez din anul 1900, fotografia vilei așa cum arăta în 1905, 1912, 1935 și așa cum arată astăzi (foto color, 2016): „Clinchetul clopoțeilor de la șosea trebuie să ne amintească de personalitatea specială a celui care i-a dăruit Capitalei tot ceea ce omul cu suflet cald, savantul cu spirit realist, organizatorul tenace și entuziast, și patriotul capabil de toate dăruirile, a reușit să realizeze, pe atâtea planuri, pentru binele oamenilor și pentru cinstea și mândria țării noastre” (Adrian Majuru).
O biografie „Cristofi Cerchez”, arhitect și inginer „pe nedrept uitat astăzi”, confundat cu alt mare arhitect Cerchez (Grigore) – fără vreo legătură de familie –, influențat de creația celebrului arh. Ion Mincu (autoare, Oana Marinache), completează sub raportul unor inedite informații volumul „MINOVICI – O sută de ani de pionierat”. Cu strădanii, ușor de imaginat, minuțioasa cercetătoare de arhive, Oana Marinache indexează peste 50 de imobile de arhitectură privată și publică ale lui Cristofi Cerchez, între care, desigur, vila „Minovici” de la șosea. Aceeași autoare descrie apoi cu detalii Vila „Dr. Nicolae Minovici”, transcriind inclusiv mottoul Improbus labor omnia vincit, cuprins într-un patrulob ceramic cu un stup de albine.
În paginile următoare, găsim niște superbe fotografii alb/negru (păstrate/reconstituite perfect) ale celor două proprietăți din zonă, inclusiv cea a nepotului, ing. Dumitru/Dimitrie Furnică-Minovici. La fel și biografia soției inginerului, av. Ligia Tudoran Minovici, cu transcrierea unor amintiri ale acesteia despre Bucureștii (mai ales) interbelici, dar și despre schimbările aduse de influența sovietică și de comunism la sfârșitul anilor 1940 în societatea românească.
În continuare, Adrian Majuru face istoricul Societății „Salvarea”, care a împlinit în 2006 o sută de ani de existență, proiect pus în operă de Nicolae Minovici și de faptul că pentru prima oară în istoria medicinei de urgență, medicul însoțește ambulanța în teritoriu. Clădirea Societății „Salvarea” a fost oferită de văduva jurnalistului Luigi Cazzavillan (fondatorul cotidianului „Universul”), Theodora Cazzavillan și s-a aflat pe Splaiul Dâmboviței.
Prima ambulanță a fost o birjă cumpărată de același Nicolae Minovici, modificată după un proiect al său, pentru a putea transporta bolnavul întins pe targă. Adesea, medicul venea în urma trăsurii, pe bicicletă! Se reproduce alocuțiunea lui Nicolae Minovici la solemnitatea inaugurării Spitalului de Urgență, în prezența Regelui Carol al II-lea, a Reginei Maria și a unor miniștri, între care dr. Ioan E. Costinescu, ministrul sănătății și fost primar al Capitalei. Lucrarea autorilor mai sus citați – una de raftul întâi – convinge, o dată în plus, despre existența în acele timpuri a unei „categorii sociale deosebit de dinamice în societatea românească modernă; ne arată existența unui corpus social echilibrat (din care făceau parte «Minovicii», n.n.), cu un sistem de valori de valență europeană pe cale de a se înstăpâni în fondul autohton, de altă factură mentală, afectivă și culturală. „Câte din aceste repere mai sunt actuale?” – se întreabă, retoric, istoricul Adrian Majuru. (p. 29, din vol. cit.).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe