Newsflash
Cultură

Frumuseţea lucrurilor simple

de Dr. Raluca BULEA - nov. 4 2022
Frumuseţea lucrurilor simple

Pavilionul Art Safari propune publicului din România o iniţiativă culturală în premieră: o expoziţie completă dedicată unuia dintre cei mai importanţi pictori britanici – John Constable (1776-1837).

Expoziţia, care va fi deschisă la Pavilionul Internaţional până la 4 decembrie, vine de la unul dintre cele mai prestigioase muzee europene, Victoria and Albert Museum din Londra. Cele peste 80 de lucrări provin în special din fondul donat muzeului londonez de Isabel, una dintre fiicele pictorului, și este pentru prima dată când călătoresc pentru a fi expuse în zona răsăriteană a Europei.

john constable2

„În căutarea adevărului – Arta lui John Constable” este un de­mers curatorial semnat de Katharine Martin și Emily Knight, care ni-l dezvăluie pe artist din perspectiva a ceea ce i-a fost mai drag: peisajul Angliei rurale din zona sa natală, Suffolk. Fin observator al detaliilor vieţii câmpenești, dar și al efectelor pe care schimbările de vreme și de lumină le au asupra naturii înconjurătoare, Constable a reușit să transpună aceste detalii în lucrările sale cu acurateţe, dar și cu multă sensibilitate.

Din toate răzbate interesul pictorului pentru peisaj și capacitatea sa de a vedea cadre interesante în imediata sa vecinătate. Acest fapt, într-o epocă în care alţi artiști se considerau obligaţi să facă Marele Tur în Italia și să aștearnă pe pânză peisaje imaginare, pline de dramatism, inspirate de ruinele antice sau medievale, și ignorând potenţialul tematic aflat la îndemână chiar acasă.

Darurile efemere ale naturii

Încă din prima sală din cele zece care îi sunt rezervate, arta lui Constable ne introduce în acea atmosferă britanică cu care suntem familiarizaţi din literatură ori cinematografie. Cadrele pe care alege să le picteze au o încărcătură emoţională pe care o putem simţi chiar și după două secole.

Cele două curatoare au ales să împărtășească publicului nostru în special micile schiţe și lucrările de șevalet obișnuite, dar au adus la București și una dintre versiunile tablourilor monumentale cu care pictorul și-a propus să capteze atenţia privitorilor la expoziţiile periodice ale Academiei Regale: „Cal sărind”. Sunt remarcabile interesul și maniera în care artistul a surprins darurile efemere ale naturii către oameni: norii albi pe fondul unui cer senin, curcubeul după ploaie, lumina filtrată de nori sau ora magică a asfinţitului.

Împreună cu picturile lui Constable, expoziţia cuprinde și o serie de gravuri și acuarele semnate de alţi mari artiști pe care pictorul britanic le-a colecţionat și le-a avut în atelierul său ca sursă de inspiraţie și mentori: Rembrandt, Albrecht Dürer, William Turner, Thomas Gainsborough ș.a. Alături de ele, putem vedea și câteva dintre gravurile realizate de David Lucas după tablourile lui John Constable, într-o tentativă a pictorului (din păcate neîncununată de succes) de a-și promova arta și către publicul larg, dar cu mai puţine resurse materiale.

john constable3

Parcursul expoziţional este încheiat de o acuarelă tulburătoare, care reprezintă ansamblul de la Stonehenge încununat de un dublu curcubeu, realizată în ultimii ani de viaţă, când pictorul purta în suflet durerea pierderii soţiei sale.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe