Ne-somnoroase păsărele
Care ştiu doar de cânt şi zbor
Dau înţeles culorilor
Ca pentru nu ştiu care dor
Neîntrupat când luna plină
În strai de aur se-nlumină.
Aşa mi se pare a fi codrul de aer – fermecat
de un miracol diafan al păsărilor pe
care îl inventează expoziţia de grafică de la Sala „Cecilia Cuţescu-Storck“ a Academiei de Studii Economice din
Capitală, expoziţie care poartă semnătura plasticienei Olga Morărescu-Mărginean.
Să fie întâmplător că întreaga lume de cântătoare
a ţinut să refacă pentru cuvântătoarele care suntem cale până la steaua pe arc de cucubeie şi freamăt
de frunziş, peste vârf de rămurele când,fără ploaie, fără vânt,/ne purtăm
sfioşi prin vreme/clarul florilor de gând?
Câţi ani i-au trebuit pământului care ne ştie
şi lacrima şi cântul spre-a izvodi lumina din cuvântul celui Luceafăr răsărit din liniştea uitării? Timpul
nu se măsoară cu umbrele de treceri, ci poate doar cu urma ce-o lasă stelele-n cer deasupra mărilor cât să
ne-arate drumul spre noi.
Tot astfel păsările pictoriţei Olga Morărescu-Mărginean
cu al lor miracol, rămase-n miez de iarnă sub cerul de la noi (ce dacă
amintitul cer nu e decât plafonul unei săli de expoziţii?) răstălmăcesc
culoare, parfum, sunet din cel mai înalt cântec al verbului românesc zidit în
miezul cald al limbii Eminescu.
Ca să vă convingeţi, treceţi până la 12
februarie 2012 pe la Palatul ASE – clădirea veche.
Dacă păsările de acolo vor prinde să cânte,
ascultaţi-le cu sufletul. Şi tot cu el priviţi-le! Sunt alcătuiri diafane ale
unui miracol care ţine de zbor, dar e cu mult mai mult – e zbor-cădere întru
eterna înălţare a păsării-suflet din dorul lutului de-a fi mai lângă cer.
E cânt-tăcere veghind răsărit de luceferi din umbra de cetini.
E culoare de foste
lacuri tresărind în ceruri albe sau
de floare albastră când totuşi este trist în lume.
E Paradisul de lângă
noi care-şi caută, în noi chiar, răsfrângere, culoare, ecou.
Altfel cum ar
pricepe neînţelesul gând ce străbate cânturile? 
