Mulți dintre cei care au ales să îmbrățișeze profesia medicală
au avut în paralel dorința, și poate de-a dreptul nevoia, de a dedica ceva din
timpul lor liber unei forme de manifestare artistică. Au ales să scrie, să
picteze, să interpreteze muzică clasică ori, atunci când nu au simțit o atât de
mare chemare spre creație, au ales să îi sprijine pe artiști, devenind
colecționari, găsindu-și un răgaz pentru a căuta tihna în admirarea lucrărilor
artiștilor profesioniști.
Mergând mai departe cu generozitatea, au hotărât ca după
trecerea lor la cele veșnice colecțiile să intre în patrimoniul muzeal. Așa se
face că astăzi ne putem bucura de picturile, sculpturile și celelalte obiecte
de artă pe care reputatul chirurg prof. dr. Ion Chiricuță, al cărui nume stă pe
frontispiciul Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, le-a adunat de-a lungul
existenței sale, pentru a le dona, spre sfârșit, Muzeului „Vasile Pârvan“ din
Bârlad, orașul său natal. Acolo a considerat el că vor fi cel mai bine puse în
valoare și vor sta expuse, nu stocate și uitate în vreun depozit.
Cum însă drumurile noastre, ale celor din Capitală, nu ajung
prea des în zona județului Vaslui, de altfel greu încercat din punct de vedere
economico-social, fiul colecționarului, prof. dr. Ion-Christian Chiricuță, și-a
dorit foarte mult să aducă și la București operele de artă adunate de tatăl său
într-o viață, măcar pentru o perioadă de timp. Așa se face că până la sfârșitul
lui septembrie, încă avem posibilitatea să ne delectăm cu „Comori de artă din
colecția
Ion Chiricuță“, expoziția deschisă la Muzeul Colecțiilor de Artă, loc
în care sunt puse în valoare și alte colecții pe care proprietarii lor au decis
să le ofere concetățenilor.
Ceea ce putem admira acum sunt în primul rând tablouri ale celor
mai de seamă reprezentanți ai picturii românești moderne, care au creat la
sfârșitul secolului XIX și în secolul XX, mulți fiind contemporani cu
colecționarul. Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser,
Ion Țuculescu, Alexandru Ciucurencu, Francisc Șirato, Corneliu Baba, Dumitru
Ghiață, Marius Bunescu, Ștefan Dimitrescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Ștefan
Luchian sunt o parte din numele pe care le regăsim pe simeze, cu lucrări
abordând teme diferite: interioare românești, naturi moarte, portrete, peisaje
urbane sau scene din natură, fiecare în parte atrăgându-i la un moment dat
atenția profesorului Chiricuță și câștigându-și afecțiunea. Alături de ele,
câteva sculpturi semnate de maestrul Ion Irimescu, scoarțe și lăzi de zestre
românești, dar și obiecte de mobilier, tapiserii franțuzești și tablouri
aparținând școlilor din vestul Europei, datând din secolele XVII–XIX. Dintre
toate operele expuse, se remarcă portretele colecționarului: două versiuni
pictate de Corneliu Baba, și un bust creat de Ion Irimescu.
Odată cu expoziția a fost lansat și un catalog al colecției,
semnat de tânărul critic de artă Adrian Buga, editat în condiții grafice
excepționale în ediție de lux, care însă au atras după sine și costuri ce vor
face volumul practic inaccesibil publicului larg. Însă pentru a motiva
suplimentar efortul de a face o vizită la muzeu, vă oferim în final câteva
gânduri și amintiri despre colecționar, așa cum a avut amabilitatea să ni le
împărtășească prof. dr. Ion-Christian Chiricuță.
– Ce
reprezintă pentru dv., fiul lui Ion Chiricuță, vernisajul acestei expoziții la
București?
– E o retrăire și o
aducere în viață a tatălui meu.
– Din tot ceea ce putem vedea aici, care erau lucrările pe care
tatăl dvs. le aprecia în mod deosebit sau față de care se simțea mai apropiat?
– Eu cred că avea o apropiere față de fiecare tablou. Fiecare
lucrare are o poezie a sa și o întâmplare. De exemplu, tablourile lui Ștefan
Dimitrescu („Bucătărie la țară“ și „Interior țărănesc“). Atunci când le-a
cumpărat a ținut trei zile tablourile pe un scaun, uitându-se la ele și zicând
„în aceste tablouri este copilăria mea, eu am nevoie de ele“. Sau când a
achiziționat un Luchian, a făcut-o pe măsura posibilităților sale financiare
(de aceea nu există niciun Grigorescu în colecție), dar le îndrăgea pe fiecare
în parte. Unele lucrări au fost făcute la comandă, cum este cazul tabloului semnat
Corneliu Baba – „Concetățenii“. Când veți vedea filmul făcut de domnul Buga, cu
textul 
citit de Adrian Păduraru (un DVD despre aceeași colecție, care urmează a
fi lansat – n.r.), despre acest tablou, veți vedea cum se creează acel
om-frică. Am fost și eu așa. De aceea am și plecat din țară, din cauza acestui
sentiment prin care am trecut, pe care am reușit să îl depășesc pentru a mă
putea întoarce.
– Când își găsea un chirurg dedicat meseriei sale
timp să contemple aceste tablouri?
– În copilăria mea, tablourile erau acasă, ne cam „înecam“ în
ele, căci locuiam într-un spațiu foarte restrâns, alături de alte rude, dar el
trăia și era absorbit de aceste lucrări. Când mergea în sala de operație se
gândea la Petrașcu, Ciucurencu, Baba ori Șirato, la tehnica lor. Sunt convins
că atunci când opera își derula în minte aceste picturi, după cum alți chirurgi
nu operează decât pe muzica unor mari compozitori clasici, numai în atmosfera
lor, astfel găsindu-și concentrarea. De altfel și colectivul lui era deosebit,
noi eram ca o familie, iar pictura era parte din acest colectiv, fie că veneau la noi acasă, fie că unele picturi
erau expuse pe coridoare, pentru ca cei care lucrau acolo să simtă că le
aparțin și lor într-o anumită măsură.
