Cred cu obstinaţie că dr. Alfred Mertl din Ploieşti este un om fericit. Şi când spun acest lucru am, evident, multe argumente. Undeva, cândva, am găsit aserţiunea următoare: „Viaţa este frumoasă. Încearcă să sesizezi lucrurile care te fac să te simţi bine!”.
    Mai deunăzi am primit din partea domniei sale, cu dedicaţie, cartea Amintiri cu... zâmbete , apărută anul acesta la editura Ploieşti Mileniul III.

    Dedicaţia sună astfel: „Domnului Profesor, cu dragoste...”, ceea ce în traducere englezească m-a dus cu gândul la „To sir, with love” – celebrul film din 1967, cu actorul Sidney Poitier în rolul principal.
    Dar cine este dr. Alfred Mertl? Este un distins medic primar urolog şi doctor în ştiinţe medicale, care, timp de 22 de ani, a fost şef al secţiei de urologie şi medic coordonator al Spitalului Boldescu din Ploieşti, dar și senior al Asociaţiei Române de Urologie şi al Asociaţiei Europene de Urologie. Este, de asemenea, coautor al volumelor „Istoria Urologiei Române” (ediţiile 2009 şi 2011) şi „File din istoria urologiei române” (2017), apărute la Editura Universitară „Carol Davila”.
    Exact acum cinci ani, când a împlinit 80 de ani, dr. Alfred Mertl și-a lansat volumul memorialistic intitulat „Povestindu-mi viaţa”. Medicul ploieștean este un „recidivist”, cum cu autoironie se prezintă în prefaţa cărţii de faţă, în care găseşte nimerit să-şi continue cu vervă, umor, dar şi cu un ochi de „versat
psiholog”, poveştile copilăriei, ale tinereţii, dar şi ale maturităţii creatoare, când de dorit ar fi: „să fii dăruit cu un creier nou, având o circulaţie sanguină fără plăci de ateromatoză, creier capabil să absoarbă şi să reţină noi şi noi informaţii”.
    În primele zeci de pagini ale cărţii, autorul face un arbore genealogic al familiei sale (istoria neamului Mertl din Radnitz, Boemia), de la 1793. Acesta cuprinde „un frumos amestec de naţionalităţi, de nemţi, cehi, slovaci şi mai apoi polonezi, cu toţii născuţi şi crescuţi pe teritoriul Imperiului Austriac”.
    Citind cartea – o lectură ușoară, de început de vacanţă estivală –, am observat cu bucurie că în momente precum cele de acum, destul de confuze pentru medicina de la noi, autorul, spirit analitic şi bun observator, nu face o „întoarcere în timp”, dar ne sugerează că „sub ochii săi s-a edificat reţeaua sanitară”, că „anii aceia, 1955–1959, parcă erau mai săraci, dar mai altcumva...”.
    Cartea ne încântă la început, cu amintiri legate de întâmplări familiale. Ele sunt urmate de experienţe spumoase şi pline de tâlc trăite ca medic de medicină generală (noţiune desuetă acum), când, fiind obligat să acorde asistenţă medicală „bazală” și să rezolve urgenţe medico-chirurgicale, a învăţat că medicina primară era deosebit de instructivă în formarea sa ca medic.
    Când aproape că regretam în sinea mea că termin de citit ultimele pagini, în memorie mi-au revenit imaginile absolut de neuitat ale unui alt film celebru, „The Sound of Music”. Prin faţa ochilor îi revedeam pe Julie Andrews, Gretl, Marta, Friederich, Liesl şi ceilalţi, chiar şi pe căpitanul Von Trapp, cântând cu toţii atât de frumosul „Edelweiss”. Cam aşa cred că a fost şi familia doctorului Mertl, prin vremi.
    Nu ştiu dacă medicul scrie uşor sau mai puţin uşor. Ceea ce desluşesc din cele citite este faptul că scrie cu har! Regretabil este faptul că nu a făcut-o mai devreme. Dar nu este nimic. Timpul, zice-se, este un Domn cumsecade...