George Mihăiță a împlinit de curând 70 de ani. Parcă mai ieri l-am văzut în celebrul film al lui Lucian Pintilie, „Reconstituirea”, întrebându-l răgușit, dezorientat, aproape dezumanizat, pe colegul său de generație, Vladimir Găitan, „De ce dai mă?”, anunțând publicul spectator că a apărut un nou destin de actor.
    Parcă mai ieri a apărut la Teatrul de Comedie, în piesa „Fata Morgana”, de Dumitru Solomon, prima victimă a legilor culturale ceaușiste, interpretând dublul rol al fraților Castor și Polux (1971). Parcă mai ieri era un autentic Spiridon în „O Noapte Furtunoasă”, de I. L. Caragiale, în regia lui Lucian Giurchescu (1973), directorul care l-a și angajat la Teatrul de Comedie.
    Apoi rolurile au venit pe bandă rulantă, cât mai interesante și mai diverse, unele mai mari, unele mai mici, după cum erau vremurile. Între ele amintesc al optulea jurat din „12 Oameni Furioși”, de Reginald Rose, Billy The Kid („Buffalo Bill și Indienii”, de Arthur Kopit), Barnaby Tacher, din „Pețitoarea”, de Thorton Willder, Trofimov în „Livada cu vișini”, de A. P. Cehov, Willy („Ce ne facem fără Willy”, de G. Astaloș), Fadinard din „Pălăria”, de Eugene Labiche, și culminând cu cele din „Poker”, de Adrian Lustig (2004), „Revizorul”, de N. V. Gogol (2006) și „Casa Zoikăi”, de Mihail Bulgakov (2009). Toate sunt adevărate creații de maturitate, demne de rolul de director al Teatrului de Comedie, creații pe care le-a realizat cu ajutorul regizorilor Alexandru Tocilescu și Horațiu Mălăele.
     Și de parcă timpul nu ar fi trecut, parcă mai ieri se găsea în postura de realizator al revistei pentru tineret „Salut”, încercând să răspundă întrebărilor incomode ale tinerei generații. Astăzi, ocupă scaunul celebrilor săi înaintași, făuritorii Teatrului de Comedie, Radu Beligan și Lucian Giurchescu, diriguind visurile tinerilor actori, pe cele trei scene ale Teatrului de Comedie.