Patologia
neurochirurgicală este cunoscută din ce în ce mai mult în principal datorită
multiplelor cunoştinţe acumulate în domeniul geneticii, a examinărilor de
laborator ce ţin de modificările anatomopatologice şi de imunohistochimie şi a
progreselor realizate în domeniul tehnicilor de evaluare imagistică cerebrală şi
spinală. Un alt progres important este cel privind tehnicile de abordare
chirurgicală a leziunilor care afectează sistemul nervos central şi periferic.
Desigur
că pregătirea studenţilor şi a medicilor rezidenţi neurochirurgi trebuie să fie
în concordanţă cu apariţiile editoriale dedicate din spaţiul publicistic
autohton, completate cu studierea datelor din literatura internaţională de
specialitate. Literatura neurochirurgicală, ca de altfel şi în alte specialităţi
medicale, abundă în publicaţii şi uneori este dificil de a le distinge pe cele
cu aplicabilitate facilă în practica zilnică, cu o colecţie de termeni şi
definiţii pe de o parte, succintă, dar nu incompletă şi, pe de altă parte, care să acopere un spectru
larg de patologie. Este necesar ca studenţii medicinişti, medicii rezidenţi şi,
de ce nu, chiar medicii specialişti şi primari să aibă la îndemână un
„pocket-book” cu elemente esenţiale ale acestei discipline atât de sofisticate,
dificile şi controversate, pentru a putea face faţă provocărilor care îi aşteaptă
în faţa unor cazuri din ce în ce mai complicate.
Elementul
esenţial ce trebuie să guverneze activitatea medicală neurochirurgicală este
nevoia stringentă de a asigura o calitate a vieţii adecvată pacienţilor. La
acest moment pot fi efectuate cu succes intervenţii chirurgicale la nivelul
întregului sistem nervos central. Pot fi abordate, în siguranţă, aproape toate
zonele şi regiunile, însă o exereză completă a
leziunilor situate în anumite zone poate determina sechele importante, din
punct de vedere funcţional. Unele intervenţii intempestive şi insuficient de
bine planificate pot avea rezultate finale cu dizabilităţi severe pentru pacienţi,
foarte greu şi, de cele mai multe ori, parţial recuperabile. De aceea, uneori,
abstinenţa de la orice gest chirurgical se poate dovedi o atitudine corectă.
Unul
din marile avantaje ale neurochirurgiei moderne îl reprezintă posibilitatea de
a avea la dispoziţie elemente de diagnosticare paraclinică, nu doar imagistică,
foarte sofisticate şi extrem de utile: IRM avansată cu realizarea de secvenţe
angioRM şi IRM funcţional, DTI (diffuse
tensor imaging) pentru vizualizarea traiectelor principalelor fibre funcţionale.
Mai mult, aceste tehnici sunt minim invazive. Un alt mare progres al
neurochirurgiei actuale îl reprezintă multitudinea de facilităţi
intraoperatorii, în continuă dezvoltare, care ameliorează tehnica chirurgicală:
microscoape operatorii foarte performante, tehnicile stereotactice şi de
neuronavigaţie, DTI şi posibilitatea de efectuare de examinări IRM
intraoperator şi imediat perioperator. Şi domeniul neurochirurgiei spinale s-a
dezvoltat rapid prin tendinţa din ce în ce mai mare de a utiliza tehnici minim
invazive, aplicabile sub microscop operator şi cu capacităţi din ce în ce mai
mari de a utiliza şi tehnici de neuronavigaţie.
Un
alt domeniu important de patologie neurochirurgicală este reprezentat de afecţiunile
vasculare malformative ale sistemului nervos central, în al căror protocol
terapeutic sunt din ce în ce mai mult implicaţi şi specialiştii în radiologie
intervenţională şi radiochirurgie, prin utilizarea de tehnici complementare şi,
uneori, în cazul localizărilor cu grad ridicat de risc de abord chirurgical,
chiar de înlocuire a abordului deschis al leziunilor.
Toate
aceste elemente, şi nu numai, sunt menţionate şi ilustrate în cuprinsul Cursului
de neurochirurgie, al căror autori sunt conf. dr. Dumitru Mohan,
prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea şi dr. Aurel George Mohan, publicată la
Editura Universităţii din Oradea, care poate reprezenta un real ghid pentru
tinerii neurochirurgi în formare.