În prima săptămână după Învierea Domnului, ce stă sub semnul Luminii sfinte a dumnezeirii, dna Elena Solunca evocă întâlnirile lui Iisus Hristos Cel Înviat cu ucenicii, povestite de apostoli în Evanghelii. (...)

  

   Ne întâmpinăm cu salutul „Hristos a înviat!“ şi răspunsul întru comuniune: „Adevărat a înviat!“, amintindu-ne că Mântuitorul a spus că este cu acei care sunt împreună întru numele Lui. O facem din această săptămână ce stă sub semnul Învierii Domnului, sărbătoare a sărbătorilor, o sărbătoare a biruinţei ce le îmbrăţişează pe toate spre a le umple de lumina înţelegerii depline din care desprindem că omul nu e o „fiinţă spre moarte“, ci spre Înviere. Mai este această sărbătoare şi o taină a tainelor, pentru că, dacă la Naşterea Preasfântă au fost de faţă Iosif, cei trei magi de la Răsărit, păstorii şi îngerii, dacă patimile Sale au fost în văzul tuturor, Învierea nu a fost văzută de nimeni, dar Hristos Cel Înviat s-a arătat ucenicilor, încredinţându-i pe cei de atunci şi pe cei dintotdeauna de adevărul ei. Scria Sf. Apostol Pavel că, dacă Hristos nu ar fi înviat, ar fi zadarnică propovăduirea apostolilor, cum la fel ar fi şi credinţa noastră. Învierea lui Hristos prefigurează învierea fiecăruia dintre noi, după cum scria părintele Stăniloae: „Învierea lui Hristos este evenimentul care dă sens şi lumină lumii şi istoriei şi prin aceasta şi vieţii noastre. Fără ea, istoria ar fi închisă într-o monotonie şi într-o totală lipsă de sens, ca şi toate componentele lumii şi persoanelor umane“. Este simptomatic în acest sens că procesul de secularizare, mai brutal sau mai subtil şi pervers, este congener cu criza contemporană, pentru unii gânditori o dramatică criză de sens. Pentru alţii este o criză a încrederii, firească dacă ţinem seama că încrederea urmează îndeaproape credinţa într-o valoare absolută de natură să dea vieţii un rost şi societăţii o rânduială. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.