...Acestea
sunt personajele care au vegheat, la Galeria bucureşteană „Simeza“, schimbarea
de ştafetă dintre ani. Autor – sculptorul Mihai
Marcu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, profesor la
Academia de Arte „Nicolae Grigorescu“, artist polivalent căruia nimic nu i-a rămas
străin din tainele pietrei şi metalului. Creator de sculptură monumentală (oraşele
ţării îi păstrează lucrările – Buzău, Vaslui, Constanţa, Bucureşti etc.),
artistul este deopotrivă „bijutier“ sub dalta căruia marmura tresare de dor de
a se întrupa în noua Galatee, el – Pygmalionul român râvnind zboruri de
Icar/Fluture/Meşter Manole printre minotaurii cărora pare a le fi (a câta oară?)
lehamite de oameni.
Reunind
lucrări de mici dimensiuni, recenta expoziţie s-a constituit într-o invitaţie
la raţiune în vremea noastră nerezonabilă, în zboruri (de gând)
tot mai săracă,
de dobitoace (minotauri?!) năpădită şi cu de-a pururi mândre femei în care
lutul se tot desăvârşeşte de dragul unei trepte pe care poveştile aşteaptă...
Fiecare
lucrare – o nouă izbândă a spiritului, o nouă întrupare a ideii de frumos. Dacă
zborul pendulează între fluturi – Icari fără chip, doar aripi şi o fărâmă de
trupuşor (cât să-i fie lutului răsfrângere din dor de cădere), statornicia
pietrei îşi află în trup de femeie căldură şi înveşnicire – două elemente care
de obicei spun privirii de muritor cum să vadă în miezul blocului de marmură
sâmburele de foc al vieţii celei cu nemoarte însemnată.
Pe
cât de clasice sunt lucrările monumentale ale maestrului Mihai Marcu, pe atât
de epurate întru esenţializare sunt Niobele sale, ca tot atâtea cuminţenii ale
pământului, scrise-n visarea pietrei ca o slovă de dragul căreia Preaînaltul va
fi făcut cândva Raiul. Şi-apoi, de când cu „izgonirea“ aceea, cu fiece cădere,
omul simte gust de Paradis. Iar artiştii (muritori) învaţă piatra să nu mai
moară, luând alcătuire de femeie. Se va spune că nici femeia nu are chip în
sculpturile artistului. Cum să nu aibă? Priviţi mai cu atenţie, doamnelor! Nu
seamănă cu voi? Priviţi mai cu sufletul domnilor! Nu seamănă cu Ea?
Dar
fluturii? Ei, asta e altă poveste!
