Debutul narativ
al scriitoarei afro-britanice Taiye
Selasi,
reprezentat de romanul Înapoi
în Ghana,
tradus excepțional din limba engleză de Iuliana Dumitru, este, prin
ineditul său, o surpriză pentru publicul românesc. Povestea începe
pe continentul african, unde revine ciclic, după o lungă odisee a
personajelor în SUA și Europa. Se pornește de la întemeierea unei
familii ce se va regăsi în final la căpătâiul tatălui mort.
Ghemul epic se deapănă în trei timpi, alternând frenetic
prezentul și trecutul cu o seamă de tușe autobiografice.
Autoarea, prin însăși viața ei,
conturează o aventuroasă mapă geografică: născută la Londra, a
fost crescută în SUA de un tată ghanez și de o mamă nigeriană
și locuiește în prezent la Roma. Taiye Selasi descrie un univers
complex al familiei contemporane cosmopolite, ilustrând galopantul
proces de globalizare ce îi constrânge pe indivizi să își
revizuiască propriul sentiment de apartenență. Devenind cetățeni
ai lumii, eroii romanului își construiesc din mers relația cu
locurile în care optează să trăiască. Tânăra autoare are deja
un stil inconfundabil, poetic și realist, concentrat și
introspectiv, pointilist am zice, care se ramifică într-o structură
arhitectonică compozită. Este vorba de o narație ce trebuie
gustată în doze mici, fără grabă, pentru a înțelege inclusiv
acuratețea și bogăția detaliilor, a sentimentelor, a
portretizării personajelor.
Așadar, vom parcurge povestea unei
familii de origine africană ai cărei întemeietori sunt Kweku Sai
și Folasadé (Fola) Savage, doi studenți africani emigrați în
SUA. Kweku Sai va deveni un chirurg de excepție, extrem de apreciat
la Brigham Hospital din Boston, „un geniu risipitor” cum spune
autoarea, și care alături de soția sa, Fola, pune umărul la
edificarea unui viitor pentru ei și cei patru copii ai lor: Olu –
băiatul cel mai mare ce va deveni medic asemeni tatălui, și
gemenii Taiwo – fata ce-și va complica singură viața, și
Kehinde – fratele ei artist. Ultimul copil, Sadie, este mezina care
cade în capcana bulimiei.
Un incident întâmplat – moartea
unei bogate paciente albe pentru care doctorul Sai este acuzat pe
nedrept spulberă speranțele și elanul cuplului afro-american, care
se va destrăma. Fola va rămâne singură, alături de fiii săi,
încercând să perpetueze ceea ce fusese odinioară o familie. Va
interveni însă neprevăzutul, se vor ivi greutăți, iar Fola își
va vedea copiii risipindu-se care încotro, fiecare dintre ei marcat
de răni sângerânde, fiecare preocupat să-și construiască un
viitor propriu, nemaiștiind unul de celălalt, fiecare cât mai
departe de casa părintească.
Kweku, tatăl ce părăsise
domiciliul conjugal fără a spune nimic nimănui, după procesarea
imensei drame, se va întoarce de unul singur în Ghana. Apoi își
va face o nouă soție, Ama. Chiar dacă o iubește încă pe Fola,
este torturat, în plan afectiv, de risipirea fiilor și despărțirea
de aceștia.
Începutul
romanului, scena infarctului, este un eșantion semnificativ al
structurii narațiunii: „Kweku moare desculț într-o duminică,
înainte de revărsatul zorilor, iar papucii așteaptă la ușa
dormitorului precum câinii...”. După 16 ani de la revenirea lui
în Ghana, iată-l „întins cu fața la pământ, surâzând”, el
cel „născut în pulbere, mort în mijlocul ierbii”. Un început
plin de frumusețe, de moarte, de fragilitate, ca o picătură de
rouă, pe fondul unei Ghane fertile, fragede, verzi. Din acest punct
purcede restituirea filonului epic prin flashback-uri,
răsfrângeri ale vieților fiecăruia dintre protagoniști, precum
și ale punctelor de vedere proprii asupra lor și a familiei, până
la momentul reunirii familiei în Ghana, la funeraliile tatălui.
Inadecvarea le dă târcoale și îi
chinuie pe Fola și fiii acesteia, cu toate că sunt născuți în
SUA și au crescut în spiritul culturii americane, devenind ceea ce
se numește, într-un termen ad-hoc, afropolitani. Fiecare dintre ei
duce cu sine un bagaj de experiențe ce i-a personalizat: Olu –
tristețea, Taiwo – tensiunea, Kehinde – absența, Sadie –
zbuciumul.
Taiye Selasi pare să-și fi
transcris în carte propria experiență de viață, fără a izbuti
să o facă să devină acel ceva diferit de sine. Doar astfel ar fi
conferit personajului ficțiunii o viață proprie și totodată
autorului (ei înseși) necesara absență de tip flaubertian. În
ciuda acestei impresii de subiectivitate pregnantă, autoarea a știut
să regizeze cu prestanță parcursul narativ, relevat încă din
fraza de început, bătând monedă pe tema identitățiii
afropolitane, a rădăcinilor ce îngăduie plecarea fără a te
pierde, de vreme ce aparții oricărui loc din lume. Acesta este
marele merit al romanului, mai prețios chiar decât scriitura.
În intervalul
celor două zile dintre vestea decesului și reunirea familiei la
Accra pentru pomenirea celui dispărut, Taiye Selasie ne călăuzește
în reconstituirea unui remember
afectiv, prin procedeul reprezentării unor scene din trecut al
vieții familiei, ca și cum s-ar petrece într-un prezent continuu:
astfel, cuvintele devin instrumentarul unei lente sondări a tramelor
relaționărilor personajelor, a labirintului interior.
Nedreptatea ce i s-a făcut
chirurgului Kweku nu i-a frânt doar propriul drum în viață și
carieră, ci a lăsat urme indelebile în existența fiecărui membru
al familiei. Mai ales asupra fiilor, care, crescuți și afirmați în
lumea largă, sunt legați între ei de felurite forme ale aceleiași
dureri. Astfel, Olu, fire aparent impenetrabilă, fiul cel mai mare
și cel mai apropiat de mamă, va călca pe urmele tatălui său,
devenind medic. Cei doi geniali gemeni, Taiwo, fata de o misterioasă
frumusețe tulburătoare, și Kehinde, dotat cu o sensibilitate rară
și calități artistice, după despărțirea părinților vor avea
parte de o atroce inițiere sexuală în Africa. Acest eveniment
dramatic le va marca pentru totdeauna existența și relația cu ei
înșiși și lumea.
Prin romanul
„Înapoi în Ghana”, Selasi acreditează o narațiune gravă, sub
zodia realismului unor teme fierbinți, de extremă actualitate,
amintindu-ne prin miile sale tușe și nuanțe că ceea ce ne
modelează parcursurile vieții sunt chiar lucrurile mărunte, cele
ce de obicei ne scapă. A învăța să asculți și să ai grijă de
propriile emoții și sentimente ne ajută să redescoperim
frumusețea a ceea ce în destinul fiecăruia este mai fragil. Prin
fiecare dintre personaje, Taiye Selasi descoperă că doar iubirea și
puterea adevărului pot să ofere noi posibilități de a ne regăsi
și asuma identitatea, lumea, istoria, cutezând, în cele din urmă,
să ne simțim acasă.