Mircea Popa este unul dintre cei mai
cunoscuți și îndrăgiți istorici literari din Cluj-Napoca. Multă vreme
cercetător la Institutul de Istoria Limbii și Literaturii Române, universitarul
clujean s-a mutat în ultimii ani la facultățile de profil din Alba-Iulia și
Baia-Mare, oferind ajutor la dezvoltarea
istoriografiei literare românești. Despre profesorul Popa scria Răzvan Voncu,
în urmă cu mai mult de cinci ani, în „România literară”: „Criticul și
profesorul Mircea Popa este unul dintre acei cărturari care și-au petrecut o
mare parte din viață în cel mai fericit mod cu putință, după părerea mea: în
liniștea bibliotecilor, printre cărți și manuscrise”. Apropiindu-se de octogenariat,
Mircea Popa a fost martorul vieții culturale clujene, pe care a consemnat-o ca
un cronicar.
Profesorul Popa susține și o intensă
activitate publicistică, găsind timp să ne ofere periodic cărți de mare
valoare. Unele dintre ele au legătură cu lumea medicală, așa cum sunt cele
despre Victor Papilian sau Ioan Molnar Piuariu, care sunt de interes și pentru
medici. Reeditarea cărții sale despre Ioan Molnar Piuariu este
binevenită, mai ales că s-a produs la bicentenarul dispariției sale.
Ioan Molnar Piuariu (1749–1815) nu
beneficiază întâmplător de această monografie: el a fost nu doar primul român
care a primit aprobarea de a locui în Sibiu (pentru că se căsătorise cu fiica
unui preot evanghelic), dar a fost și primul profesor universitar român la Cluj
– a predat oftalmologie la Școala medico-chirurgicală din oraș. Pe lângă
această activitate, Molnar Piuariu a fost un iluminist apropiat Școlii Ardelene
(se trăgea prin coincidență din zona familiei Micu-Klein) și autor al unor
lucrări de cultură, binevenite în acea perioadă în spațiul transilvănean. A
fost și un mare patriot, care a militat contra discriminării românilor din
Transilvania, colaborând la Supplex Libellus Valachorum.
Cu studii la Viena, a practicat oculistica
la Sibiu, inclusiv manevrele chirurgicale oftalmologice. Datorită reputației
sale profesionale, a fost chemat la Cluj atunci când s-a înființat, în 1775,
„Școala medico-chirurgicală”, sub oblăduirea împărătesei Maria Terezia. Pentru
studenții săi, a elaborat în 1793 manualul „Sfătuire către studenții în
chirurgie” – probabil prima carte medicală românească. A trăit la Cluj până la
sfârșitul vieții, locuind într-o zonă a orașului care a devenit cu timpul
ultracentrală. Pe respectiva clădire a stat zeci de ani o placă comemorativă,
care a fost apoi dată jos și uitată. După mai mulți ani, un grup de entuziaști,
incluzându-l pe profesorul Pompiliu Manea, a așezat o nouă placă în acel loc.
Cartea profesorului Mircea Popa se remarcă
prin nivelul elevat cu care acesta ne obișnuiește la fiecare apariție
editorială. Lucrarea este bine documentată și foarte îngrijit scrisă. Față de
prima ediție, din 1976, au apărut informații noi pe care autorul le inserează
cu pedanterie. Cartea este structurată pe trei capitole: primul, intitulat
„Etapele unei deveniri”, descrie parcursul biografic al subiectului său. Foarte
interesantă este descrierea circumstanțelor sociale și politice, precum și
conflictul dintre ortodocși și greco-catolici. Această parte se întinde pe
aproape jumătate din spațiul tipografic al cărții. Al doilea capitol, „Medicul,
reformistul, precursorul”, prezintă opera lui Ioan Molnar Piuariu, iar
capitolul trei – „Portret final” – sumarizează contribuțiile culturale
și științifice ale acestei mari personalități.
Lucrarea se încheie cu o bibliografie
extinsă și cu zeci de ilustrații – fotocopii ale unor documente, portrete,
fotografii de clădiri etc. Lectura acestei cărți va produce plăcere oricui, dar
mai ales celor cărora le place istoria medicinii. Păcat că numărul acestora din
urmă este în scădere vertiginoasă, dar cineva tot trebuie să ducă mai departe
memoria antemergătorilor.