Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

În căutarea viitorului pierdut

Viața Medicală
Elena SOLUNCA luni, 15 decembrie 2014
   Este evidentă, mai ales în vremuri de criză, o nostalgie a originilor, cu varii şi uneori neaşteptate modalităţi de exprimare. E ca şi cum, trăind acel virgilian „fugit irreparabile tempus“, neputând spune clipei „opreşte-te!“, încercăm să resuscităm trecutul în care s-au tors, neştiute, viitorurile posibile şi dezirabile, dar şi câte un viitor pierdut. Acest viitor pierdut nu s-a făcut „trecut“, ci pare a se fi ascuns cu încăpăţânare pe undeva, prin nişte cotloane ale memoriei, nebăgate în seamă. Dar, odată aflat, ar putea fi un bun început pentru o lume în care omul să-şi găsească rostul, iar viaţa lui să capete sens.
   Semnificativ, specialiştii au constatat că depresia a devenit epidemică, în ţările dezvoltate, semn al insatisfacţiei faţă de prezentul care pare a nu mai avea aproape nimic dătător de speranţă. Îngrijorător este că această depresie se manifestă la vârste mereu mai fragede, de parcă povara anilor trecuţi este preluată de cei care abia acum intră în viaţă. Ruptă de natură, cultura organizaţională construieşte un nou ambient, predominant tehnologic, în care omul nu se simte ca acasă, în ciuda performanţelor şi eficienţei ce tind să apropie tehnologia de magie. Presimţea Rilke când scria că omul nu se simte prea bine în casa lui; nu se mai poate recunoaşte în lumea pe care a creat-o, pentru că relaţionarea virtuală îl face să fie mai străin şi… „saturat“ de sine. Stând la o răscruce a timpului, nu ştie încotro s-o ia. Şi, fapt constant, domină mereu mai vizibil ceea ce se cheamă, după sociologul Robert Merton, „efectul Matei“, inspirat din Evanghelia Sf. Ap. Matei, şi care atrage atenţia că „Celui ce are i se va da, iar celui ce nu are – şi ceea ce i se pare că are i se va lua“. Aşa fiind, pare firească, în anumite condiţii, nostalgia originilor în căutarea unui viitor care, odată aflat, ar putea fi o terapie binefăcătoare pentru o conştiinţă înstrăinată. În sine, condiţia de străin cheamă nostalgia începuturilor ca paradis, cum scria Nichifor Crainic, „că suntem din această lume şi totuşi nu-i aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca nişte rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existenţă ce ni se refuză; că, din această pricină, nu putem adera întru totul la condiţia mizeriei terestre, în care ne simţim exilaţi; şi că, în sfârşit, tot ceea ce în fiinţa noastră rimează în chip tainic cu veşnicia ne împinge la depăşirea modului actual de existenţă şi la cucerirea unui mod superior şi desăvârşit, conceput în antinomie cu cel de acum şi de aici.“
   Cum nimic nu e nou sub soare, Aristotel mărturisea: „Cu cât sunt mai înstrăinat, cu atât mai mult îmi plac miturile“. Alegând ca motto cuvintele Stagiritului, acad. Gheorghe Vlăduţescu dăruieşte, în cea mai recentă lucrare a sa, Mit şi filosofie în Grecia veche, apărută la Ed. Academiei Române, o revigorantă întoarcere la izvoare, anume spre timpul mitic cu întreaga sa bogăţie de semnificaţii. De la început ne atrage atenţia că ne aflăm în faţa a două tipuri de logică, de stil, de raportare la realitate. În virtutea acestei disocieri, mitul nu este considerat un început de istorie, nu e un reper al desfăşurării sociale în timp, dimpotrivă, el rămâne pentru totdeauna ceea ce este. Mai mult, continuă să trăiască, într-un fel de hibernare, diseminat în filosofie, în ştiinţă şi artă, ca şi cum s-ar retrage cu discreţie, fără să dispară însă. E asemenea capului lui Orfeu, care, încredinţează Kerényi, „continuă să cânte chiar după moartea sa“. Interesant că, deşi trecerea timpului îi modelează percepţia, omul recunoaşte cântecul începuturilor ca o chemare abia desluşită şi-l ascultă cu un nesaţ de neînţeles. Din mit s-au desprins şi au evoluat  numeroa­se discipline ştiinţifice şi filosofice, până într-atât încât acum se vorbeşte de o segmentare a gândirii ştiinţifice şi, prin ea, a întregii gândiri, ca un simptom nu prea luat în seamă al actualei crize. De-a lungul anilor s-a dovedit că mai tot­deauna crizele au iniţiat deschideri ale con­ştiinţei către lume, însă rămâne pere­nă nevoia de „coparticipare la întreg”, participare îndepărtată lumii de astăzi, ce-şi deapănă trecerea sub sem­nul cuvintelor Sf. Ap. Pavel: „cunoştinţa semeţeşte“.
   Cartea gânditorului Gheorghe Vlăduţescu este, deopotrivă, fermecă­toare şi provocatoare. Fermecătoare, prin felul în care îmblânzeşte rigoarea cu care ne-a obişnuit domnul profesor, desfăşurând-o în nuanţe simfonice care luminează aspecte mai puţin frecventate în literatura de specialitate. Cartea mai este şi o provocare deoarece, înşirate ca perlele pe un fir, cu titluri deschizătoare de perspective, eseurile sale reconstituie un drum al reconcilierii naturii cu istoria. Provocatoare, prin asocierile neaşteptate care stimulează gândirea spre reinterpretare. Este adus în prim-plan acel „imaginar anamnetic“, necesara aducere aminte care, neavând repere exacte, face ca repovestirea să capete nuanţe individuale, arătând că omul, ca individ, etnie şi umanitate, este mereu unitar în unicitatea sa. Gândul ne duce repede la căderea lui Adam şi a Evei din rai, ca pattern pentru numeroase mituri care surprind, în varii forme de expresie, unul şi acelaşi adevăr – „istoria ca devenire este natura însăşi a cetăţii, ca realitate a sociabilităţii inerente“. Rolul principal revine, firesc, filosofiei, prin care, într-un repetat exerciţiu de reflexie, lumea se reface după măsura omului care şi atunci când este sub vremuri încearcă să le ducă demn povara, cu năzuinţa că odată, va putea schimba blestemul în binecuvântare. 
   În relaţionarea mit şi filosofie, cea din urmă este creatoare şi înnoitoare de ordine, astfel încât în structura lucrării predomină partea iubitorului de înţelepciune. Se porneşte de la „scutul lui Ahile“ şi „de la Troia la Ithaca“, se trece prin „outis ca prosopon“, „masca“ înţeleasă ca persoană, pentru că „personalizarea ţine de condiţia noastră de a fi ca devenire“, pornind de la „nimeni”, înţeles ca nume, care marchează „începutul istoriei de persoană“. Inevitabil, se ajunge la Oedip, mit care a făcut o adevărată carieră în preocupările gânditorilor din ultimele secole, prin complexitatea sa ce propune un pattern al crizei de conştiinţă, de neocolit în devenirea omului ca fiinţă socială şi istorică. Aici, profesorul Gheorghe Vlăduţescu descifrează şi o criză a mitului însuşi ca sfârşit al unei lumi, al unui mod de a fi, de a percepe şi înţelege lumea. Faptul că eroul se pedepseşte pe sine scoţându-şi ochii e plin de tâlcuri peste care ar fi cu folos să zăbovim. Legenda spune cum, călăuzit de fiica sa Antigona, Oedip este întâmpinat ca un oaspete aducător de binefaceri în Attica. Dintr-o altă perspectivă, destinul tragic al lui Oedip dezvăluie incapacitatea funciară a mitului de a se înălţa la absolut, rămânând oarecum neputincios pe drumul către acesta. Calea către absolut, scrie acad. Gheorghe Vlăduţescu, revine ca misiune filosofiei.
   Şi, dacă înălţarea spre absolut este sarcina filosofiei, structura lucrării ascultă iubirea de înţelepciune urmând capitolele: Elementele, „Platonismul“ mitic, platonismul filosofic?, Phylomytos, philosophos, Mitizări, Mitul şi utopia, Mitul şi metafizica plotiniană a unului. În loc de încheiere, este propusă o „geografie mitică“. Ideea este inspirată de călătoriile grecilor şi proiectată imaginar, apropiindu-se de aceea a lui Pausanias, vestitul istoric şi geograf grec, trăitor prin veacul al II-lea, autorul lucrării în zece volume „Descrierea Eladei“. Descrierea lui este una în care realitatea este învăluită în mit, astfel încât toate par a avea „o istorie legendară care o învăluie şi o poartă pe cea reală“. Şi atunci, să credem că mitul este, cum s-a spus, „o poveste mincinoasă” numai pentru că avem o altă mentalitate, întemeiată pe o altă logică, şi pentru că aceasta nu este a prezentului?
    Realitate şi legendă, două lumi cumva complementare. Filosofia moşteneşte ceva din această tălmăcire în două mari registre ale cunoaşterii şi face perenă întrebarea: Care este, cu adevărat, cea reală? Sau, ne aflăm în faţa unor metamorfoze pe care le cunoaştem fără a avea acces la înţelegerea lor profundă? Ne întrebăm în siajul cuvintelor psalmistului care constata, nu o dată, că idolii mor cum o fac şi oamenii care i-au făcut. Un posibil răspuns îl aflăm în cuvintele pe care Sf. Ap. Pavel le adresa atenienilor: „Bărbaţi atenieni, străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: «Dumnezeului necunoscut». Deci, pe cel pe care voi, necunoscându-L, îl cinstiţi, pe Acela vi-l vestesc vouă“. Într-adevăr, cu Hristos începe un nou ev, deoarece, convinge profesorul Gheorghe Vlăduţescu, „odată cu moartea şi învierea ca ruptură şi trecere, ideea creştină se impune în toată măreţia ei, prin taina pe care o pune între secvenţa primară şi aceasta următoare, definitivă“. Dincolo de aceste idei ce-şi au evidenţa lor, rămân numeroase discuţii generate îndeosebi de „întâlnirile“ dintre lumile spiritului şi care, nu o dată, iau aspectul unor dispute, dar chiar şi aşa se dovedesc folositoare cunoaşterii şi înţelegerii.
   Îngemănarea mitului cu filosofia, dând seama despre dialogul şi gâlceava dintre percepţia şi interpretarea lumii de-a lungul devenirii ei, se dovedeşte a fi una de natură paideică. Cititorul întâlneşte în această nouă lucrare consonanţe pline de-nţelesuri cu alte concepţii religioase, într-o prefigurare a unei geografii mitice, ca povestiri ale locurilor pe care sufletul îşi pune pecetea inconfundabilă a  unicităţii sale, neobosit în căutarea unei pierdute unităţi cu tot ceea ce, exterior fiindu-i şi rămânându-i, caută împliniri interioare. Cu îngăduinţa dumneavoastră, este sugerată o hermeneutică a sufletului după versurile lui Lucian Blaga: „Suflete prund de păcate,/ Eşti nimic şi eşti de toate./ Roata stelelor e-n tine/ şi o lume de jivine./ Eşti nimic şi eşti de toate:/ aer, păsări călătoare,/ fum şi vatră, vremi trecute/ şi pământuri viitoare.“

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.