Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

În numele iubirii

Viața Medicală
Ilinca BELCIU miercuri, 19 decembrie 2012

Doi octogenari şi o iubire exemplară. Ce întâmplări ale vieţii o pot pune la încercare? Aflăm urmărind cel mai recent film al lui Michael Haneke, Amour. O invitaţie lansată de Ilinca Belciu, în cadrul rubricii Ecran.

Filmul lui Michael Haneke este o minunată poveste despre sfârşit.

 

   Nu există o vârstă anume pentru a trăi iubirea adevărată, aşa cum nici pentru moarte nu există un anume termen. Se întâmplă pur şi simplu. Frumos, emoţionant, zbuciumat sau dureros, firesc şi, mai presus de toate, neplănuit. Citisem reacţiile referitoare la filmul lui Michael Haneke în perioada Festivalului de la Cannes şi ştiam că nu e un film uşor. Pentru că nu, nu e deloc simplu să trăieşti şi să accepţi finalul unei relaţii, să priveşti suferinţa şi moartea în ochii omului iubit, să reuşeşti să îţi păstrezi cumpătul. Filmul lui Michael Haneke, proaspăt premiat de Academia Europeană de Film (cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cei mai buni actori în roluri principale) spune povestea lui Georges şi a Annei, doi bătrâni octogenari, care trăiesc demn repercusiunile unui atac cerebral. O emoţionantă poveste de dragoste analizată microscopic în rutina sa. Explorarea lui Haneke te aduce într-un moment-cheie al acestei relaţiide-o viaţă. Jean-Louis Trintignant şi Emmanuelle Riva sunt atât de naturali în rolurile lor complicate şi dificile din punct de vedere psihologic! Sunt doi oameni cultivaţi, cu un trecut stabil şi organizat, muzicieni de profesie, iubitori de artă, oameni care îşi respectă relaţia. Discuţiile lor sunt captivante, programul lor este diversificat şi, în ciuda vârstei, par a avea încă o mie de lucruri de spus unul altuia. Una dintre secvenţele de început le urmăreşte rutina: proaspăt reîntorşi de la concertul unui fost elev, Georges îşi priveşte soţia din mijlocul holului şi cu o voce caldă îi spune: arăţi minunat. O replică banală şi totuşi atât de specială. Pentru că aceasta este una dintre întrebările care ne bântuie tinereţile: cum va arăta relaţia asta (oricare ar fi ea) la 80 de ani?
   Subtilitatea lui Haneke e fină: imediat după primul atac cerebral, Georges rezistă cu stoicism consecinţelor. Este dispus să o susţină, să o poarte în braţe, să o schimbe, să o spele, să îi vorbească, să găsească de fiecare dată acel calm, dar mai ales acea căldură care să îi uşureze suferinţa. De fapt, Haneke urmăreşte cum a rezistat, iar mai apoi cum s-a transformat o relaţie (până) la 80 de ani. Şi disecă fiecare gest, fiecare replică, fiecare privire. O viaţă întreagă în 120 de minute.
   Ca spectator, te bântuie atitudinea lui Georges, maniera în care apără intimitatea soţiei sale jenate de neputinţa fizică. Plecată demult de lângă ei, Eva, fiica lor, reacţionează nervos şi grav. Stresată de viaţa familială, de datoriile profesionale, Eva (o Isabelle Huppert de o eleganţă glacială), încearcă cu greu să îşi convingă tatăl să-şi mute mama la spital. Şi nu va reuşi deloc să îl impre­sio­neze, ba, dimpotrivă, îi va îngreuna accesul în preajma ei. Georges încearcă cu disperare să menţină aparenţele, să dovedească rezistenţă, în ciuda tuturor simptomelor din ce în ce mai dificil de gestionat. Anne îl cataloghează încă de la început: eşti un monstru, adăugând: unul foarte bun. Ambiţia lui de a respinge orice ajutor va fi începutul sfârşitului unei relaţii trainice. Oricât respect şi indiferent câtă dragoste îi poţi purta unui om, nu îţi poţi estima limitele. Relaţia lor se deteriorează treptat. Iar atunci când Anne delirează din ce în ce mai mult, gândurile i se încâlcesc precum cuvintele silabisite şi refuză mâncarea, Georges reacţionează violent. Îşi regăseşte calmul îndată, dar acea palmă aruncată este mai grea decât orice alt efort iniţial. Apartamentul lor devine colivia-capcană a iubirii în ultimul ceas.
   O secvenţă impecabilă este aceea a coşmarului lui Georges, cea care sistematizează metaforic spaimele şi grijile: soneria de la intrare îi întrerupe tabieturile. Nu e nimeni pe scara blocului, iar uşile liftului au fost înlocuite de o improvizaţie periculoasă. Coridorul e inundat de apă, iar el este atacat de o mână misterioasă. Dar Haneke are acest dar aparte de a sintetiza traseul personajelor în secvenţe de un dramatism poetic: puţin mai târziu, Georges va încerca să prindă porumbelul sechestrat în apartament. Şi, în tot acest timp, Anne se stinge încetul cu încetul sub imperiul neputinţei şi al fatalităţii. Moartea se apropie din ce în ce mai mult, Georges se consumă şi el vizibil. Timpul nu mai are răbdare, iar Haneke continuă să analizeze acest dureros proces. Flashbackurile sunt momentele care îl mai pot salva pe bătrânul soţ: Anne e aşezată la pian, cântă, totul pare ca odinioară.
   Amour este unul dintre filmele care îţi provoacă durere fizică, întrebări existenţiale, o poveste care îţi explică sincer şi clar cum nu trebuie să te supraestimezi. Rişti să te dezamăgeşti, să conştientizezi că ai limite – dureroase şi neputincioase. Haneke demonstrează o emoţionantă disecţie a existenţei umane printr-o frumoasă lecţie de cinema.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.