Repetiţia e mama învăţăturii. Manipularea e
cam la fel. Un tânăr cercetător francez de elită, dedicat biologiei computaţionale,
sugerase într-un interviu reformarea învăţământului, spre a se răspunde optim
provocărilor viitorului, prin – zicea dânsul – utilizarea unor algoritmi
genetici meniţi să crească adaptarea elevilor la nou într-un mod asemănător cu
adaptabilitatea ieşită din comun a microbilor la antibiotice, chiar dacă
finalitatea diferă, ar fi asimilarea noului, nu rezistenţă faţă de el. Dar iată
şi un contraargument: o televiziune de la noi difuzează opiniile unui
specialist autohton care sugerează că adaptabilitatea microbilor nu este nici
perfectă şi nici absolută, că ea scade în timp, ajungându-se ca o suşă cu
antibioticorezistenţă dobândită să beneficieze din ce în ce mai puţin, cu
trecerea anilor, de imunitatea ei. Nu ştim cum va reacţiona deci elevul sau
studentul supus îmbunătăţirilor inspirate de instalarea antibioticorezistenţei.
Problema rămâne deschisă.
Apropo, pentru că a venit vorba de germenii
patogeni: mai prost stăm la televiziune cu deosebirea dintre microbi şi
virusuri. După părerea prezentatorilor cu masterate în comunicare şi doctorate în
America, bacilul Koch e un „virus“. (Contaminare cu „viruşii“ de calculator? În
afara faptului că virusurile cauzatoare de boli transmit şi ele informaţie
nocivă, ce poate şi ea să blocheze „calculatorul“ uman, punându-l adică la pat
pentru „resetare“, altă asemănare nu există, „viruşii“ de calculator nefiind,
de fapt, decât tot o metaforă, inversă, inspirată de virusuri.)
Revenim la învăţământ. Cercetări recente
arată că tinerii îşi însuşesc, de regulă, prin planurile de învăţământ şi prin
programa fiecărei discipline, numai cunoştinţele alese şi validate de…
majoritatea umană a fiecărei perioade de timp. Criteriul adevărului ştiinţific,
cel al actualităţii stringente, ca şi cel al utilităţii practice benefice
(profitabilă în plan material şi, concomitent, de înălţare moral-spirituală, de
cultivare a creativităţii constructive) se estompează.
Gândeam astfel când un curent de aer proaspăt,
o învolburare mixtă de nemulţumire şi entuziasm a izbucnit, pe neaşteptate, de
pe un post de televiziune. Ecran împărţit în două: figura zburlită şi zâmbitoare
a lui Alin Panc vs. silueta magnifică, de superman, a Greuceanului, tronând în
alaiul de chipuri celebre de voievozi, de Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana.
Titlul însufleţitului dialog vizual domină scena: „Şi noi avem supereroi!“ Din
studio, Alin Panc ne cheamă patetic: „Haideţi lângă noi fraţilor şi amintiţi-vă
că Ţara suntem noi! Trebuie să ne regăsim valorile şi să le apărăm! Numai dacă
Burebista, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul nu vor mai fi simple nume din
manuale de istorie, ci vor învia, vor redeveni cu adevărat străbunii noştri,
numai atunci vom putea scoate capul din pământ şi ne vom atinge fiecare menirea
în viaţă. Ne doare când copiii noştri nu ştiu cum arată Ştefan cel Mare şi Sfânt,
ori când se gândesc la Vlad Ţepeş ca la un vampir din desene animate. Vrem ca
ei să-şi simtă înaintaşii!“ ne spune hunedoreanul Alin Panc, actor de profesie,
cu vocaţie de reformator. Aflăm: Asociaţia pentru Promovarea Istoriei României
(APIR) – din care face parte – s-a constituit pentru promovarea moştenirii
cultural-istorice a poporului român. Pe lângă proiectele destinate şcolii,
colectivul fondator vrea să determine realizarea unui recensământ al
monumentelor (şi al ruinelor istorice) în vederea restaurării lor, dar şi
pentru reconstruiri virtuale, pe site-ul APIR, a cetăţilor şi ruinelor istorice
aflate pe teritoriul României (Proiectul „România are istorie!“).
„Noi nu
suntem proşti, dar n-avem PR“, comentează convinsă moderatoarea citând spusele
cuiva. „Nu ne mai iubim – spune Alin Panc – şi e cazul să ne revenim“.