În cadrul programului naţional
„Tinere talente“, iniţiat în urmă cu şapte ani, Fundaţia Principesa Margareta şi-a
propus susţinerea unor elevi sau studenţi prin burse, organizarea de evenimente
tip master-class, participarea la competiţii în ţară şi în străinătate şi alte
oportunităţi care să le permită dezvoltarea în plan artistic. Selectaţi cu
rigurozitate, apelând la jurii de specialitate, bursierii, cu vârste cuprinse
între 14 şi 24 de ani au un real potenţial în domeniul muzicii sau al artelor
plastice şi oportunitatea de a încerca să îl pună în valoare printr-o perfecţionare
continuă.
În această ediţie a
programului au fost aleşi, la începutul anului, din întreaga ţară, 34 de tineri
care studiază muzica. Printre formele de susţinere s-a numărat şi un curs de
măiestrie oferit de tenorul Vasile Moldoveanu, la care s-a apelat în virtutea
experienţei sale ca solist la Metropolitan Opera New York şi pe scene
importante din Europa. Stabilit de multă vreme la Monte Carlo, a fost invitat
mai întâi să lucreze cu soliştii Operei din Iaşi. Tenorul s-a implicat cu reală
plăcere şi a revenit acum în Capitală pentru a încerca să contribuie, în cele
câteva zile de curs, la definirea şi poate rezolvarea unor deficienţe sau
neîmpliniri în special privind expresivitatea, frazarea sau respiraţia. (În
plan tehnic ar fi imposibil de remediat problemele într-un timp atât de scurt.)
Şi sunt convinsă că Vasile Moldoveanu se simte bine în această postură, alături
de bursierii aleşi dintre cei ce visează să devină cântăreţi de anvergură.
Filarmonica a pus la
dispoziţie sala Studio pentru orele de canto, precum şi pentru concertul final,
desfăşurat în prezenţa A.S. Principesa Margareta, a directorului general al
Filarmonicii, Andrei Dimitriu, şi a directorului artistic Nicolae Licareţ. Din
publicul numeros au făcut parte şi foşti cursanţi şi o parte dintre profesorii
lor, dar şi invitaţi.
Prefaţat de discursul
rostit de directorul executiv al Fundaţiei, Mugurel-Mărgărit Enescu şi de
tenorul Vasile Moldoveanu, recitalul a prilejuit întâlnirea cu câţiva dintre
cursanţii de anul acesta. O parte participaseră şi în 2014 la master-class,
continuând astfel lucrul cu apreciatul interpret care, şi de această dată, a
subliniat faptul că tinerii se află poate pentru prima oară în faţa publicului,
cu emoţiile şi stângăciile inerente începutului şi vârstei încă adolescentine.
Am ascultat voci în general de calitate, unele chiar remarcabile, destul de
bine conduse, cu intenţii sau chiar cu accente expresive meritorii. Prezenţa
scenică a fost şi ea adecvată, rochiile elegante sau costumul singurului solist
s-au încadrat aşa cum trebuie în rigorile unei seri-eveniment.
Mezzosoprana Martiniana
Antonie (care, de fapt, are un timbru de soprană), studentă la Universitatea Naţională
de Muzică din Bucureşti, a abordat cu aplomb şi dezinvoltură „Seguedilla“
din opera „Carmen“ de Bizet, dar şi aria din „Orfeu şi Euridice“ de Gluck. În
aceasta din urmă a surprins prin maniera expresivă, departe de rolul unui
bărbat, neştiind sau făcând abstracţie de travestiul pe care l-a gândit
autorul.
Soprana Diana Alexe,
colega sa la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (UNMB), a parcurs conştiincios
arii din „Elixirul dragostei“ de Donizetti şi „Manon“ de Massenet, fără
un relief deosebit, cu o voce destul de banală. În schimb, soprana Larisa Ştefan,
care în prezent studiază la Oradea, a cucerit prin calitatea şi generozitatea
timbrală, prin strălucirea şi siguranţa discursului, etalând şi o coloratură
perlată şi un contraacut spectaculos în aria din „Lakmé“ de Delibes.
Datele sale naturale remarcabile prefigurează o carieră adevărată, în măsura în
care va avea puterea să le desăvârşească.
O altă mezzosoprană,
Cosmina Stancu, de asemenea de la UNMB, a convins că are un glas plin, robust,
dar m-a contrariat cântul ariei din „Fecioara din Orleans“ de Ceaikovski,
permanent în forte, chiar şi în momentele de frământare sufletească păstrând
intensităţile puternice.
Pe de altă parte,
soprana Daniela Popescu, încă elevă la Liceul „Dinu Lipatti“ din Bucureşti, cu
o voce deja conturată la doar 17 ani, a „atacat“ aria finală din „Manon
Lescaut“ de Puccini, mult prea dificilă pentru vârsta sa. A acoperit-o excesiv
în dorinţa de a suna mai dramatic, generând astfel şi diferenţe de registre şi
stridenţă în acut.
Soprana Andreea Blidariu
(UNMB) a susţinut aria din „Semiramida“ de Rossini cu acurateţe, glasul
său bun, însă uşor mat fiind dezavantajat şi de emisia prea deschisă şi de o
anume rezolvare încă „şcolărească“. Singurul solist din recital a fost tenorul
George Vîrban (UNMB), remarcat încă din primii ani de studiu datorită glasului
său liric frumos, cald şi rotund, susţinut de date native cu totul aparte ce-i
asigură frazarea, respiraţia şi interpretarea cerute de partitură. A fost
aplaudat acum, pe bună dreptate, în aria din „Manon“ de Massenet, apoi, la
final, în duetul din „Elixirul dragostei“, în compania Larisei Ştefan care,
învăţând probabil în ultima clipă acea partitură, nu a mai avut pregnanţa şi
mai ales modul de a cânta apreciat în arie, optând pentru o emisie mai
deschisă, ca un răsfăţ prelungit, cu elemente neconturate. Secvenţa a adus însă
prospeţimea tinereţii şi sonoritatea unor voci care, puse la punct cu ştiinţă şi
dăruire, pot să se afirme curând într-o carieră solistică, ceea ce cu greu aş
avea curaj să preconizez pentru alţi tineri participanţi la master-class. A
acompaniat la pian prof. Crimhilda Cristescu.
Demn de apreciat rămâne demersul în sine de susţinere
a tinerilor cu potenţial în atingerea unor performanţe artistice. Un exemplu
elocvent poate fi, în acest sens, excepţionalul violoncelist Andrei Ioniţă
care, „trădând“ încă din adolescenţă un talent aparte, pentru o vreme bursier
al Fundaţiei, a reuşit să devină student la Universitatea de Arte din Berlin,
iar recent a cucerit premiul I la vestitul concurs „Ceaikovski“ de la Moscova.
Este astfel primul român care a obţinut, la acea secţiune, laurii unei competiţii
de o dificultate şi o anvergură unanim recunoscute. Sper să fie un reper şi un
stimulent pentru alţi tineri care să atingă, prin pregătire şi talent, nivelul
valoric al celor „aleşi“.
