Recent inaugurată, seria Scrieri  îşi propune să strângă laolaltă, într-o ordine dictată de genurile literare, cea mai valoroasă parte a operei medicului-scriitor C. D. Zeletin. Primul din cele şapte volume este, astfel, dedicat poeziei – întâia vocaţie a scriitorului – şi reprezintă o veritabilă „succesiune de iluminări dinspre minte spre cuvânt“, după cum afirmă dna Smaranda Bratu Elian, în cadrul rubricii Cartea confraţilor.

 "> Început de bilanţ - Viața Medicală
Cultură

Început de bilanţ

de Smaranda BRATU-ELIAN - sept. 14 2012
Început de bilanţ

Recent inaugurată, seria Scrieri  îşi propune să strângă laolaltă, într-o ordine dictată de genurile literare, cea mai valoroasă parte a operei medicului-scriitor C. D. Zeletin. Primul din cele şapte volume este, astfel, dedicat poeziei – întâia vocaţie a scriitorului – şi reprezintă o veritabilă „succesiune de iluminări dinspre minte spre cuvânt“, după cum afirmă dna Smaranda Bratu Elian, în cadrul rubricii Cartea confraţilor.

 

   Este a treia oară că prestigioasa revistă „Viaţa medicală“ îmi face onoarea de a mă invita să scriu despre un om pe care îl admir, scriitorul-medic C. D. Zeletin – prof. dr. Constantin Dimoftache, şi, dat fiind prilejul de faţă, mă tem să nu fie începutul unui serial: pentru că acum mă voi referi la primul dintr-o serie de şapte volume. Seria intitulată SCRIERI, publicată de curând de Editura Spandugino, intenţionează să strângă laolaltă, într-o ordine gândită de autor, tot ceea ce îi pare lui însuşi valoros în creaţia sa literară (impresionantă).
   Primul lucru care uimeşte la acest volum este forma: ne aflăm într-un moment al producţiei de carte în care cantitatea şi preţul sunt mai presus de calitate şi conţinut, drept care majori­tatea cărţilor care astăzi umplu nu doar tarabele, ci şi librăriile, au coperţi „făţoase“, colorate şi atractive, iar înăuntru – o hârtie apropiată de cea igienică şi un scris mărunt: este cultura oferită „amărăştenilor“. Seria pe care Editura Spandugino o dedică operelor lui Zeletin este antipodul acestei viziuni asupra culturii: urmând modelul select al colecţiei franţuzeşti „Pléiade“ sau al celei italieneşti „I Meridiani“, are o legătură preţioasă, o supracopertă simplă şi rafinată, iar interiorul, pe hârtie de biblie culoare ivoire, are formatul şi dimensiunea scrisului plăcute şi aerisite. Este o carte preţioasă, pe care o iei în mână cu respect şi admiraţie, chiar înainte de a o deschide; ea ni se prezintă într-o formă care imită conţinutul, sobru, înalt şi responsabil, este un manifest pentru o altfel de cultură, legată de tradiţie şi de permanenţă, care se opune grabei şi fuşerelii curente. Această formă, care respiră eleganţă şi rafinament, îmi aminteşte acel episod din viaţa lui Machiavelli, când florentinul, aflat în surghiun într-un sat din Toscana, după ce îşi petrecea ziua printre ţărani şi văcari, în ponosite haine de lucru, seara, retras în chilia spiritului, îmbrăca cele mai alese veşminte ale sale pentru a-i putea citi pe clasici. Există scrieri, ne învaţă Machiavelli, ne învaţă şi Editura Spandugino, care, pentru a fi pătrunse în spiritul lor, au nevoie de un respect exterior, de un ritual şi un cult al frumuseţii şi armoniei, care să le preceadă şi să le însoţească. Meritul de a fi înţeles acest lucru şi de a-l fi făcut posibil îi revine în principal întemeietoarei editurii şi colecţiei, spiritul ei tutelar, dna Lavinia Spandonide, care nu conteneşte să mă uimească. Îi fac, şi pentru această alegere, şi pe această cale, o reverenţă. Dar cred că meritul este în parte şi al scriitorului de care vorbesc aici, al felului în care a transmis editurii şi fundaţiei care o patronează spiritul său cărturăresc, de vreme ce colecţia care găzduieşte seria poartă numele unuia dintre volumele sale, Distinguo.
   Întorcându-mă acum la acest volum, care are ceva mai mult de 750 de pagini, trebuie să lămuresc de la început că, fiind primul dintr-o serie de şapte, el urmează două strategii, una a seriei şi alta a lui însuşi, iar ambele sunt voite şi prezentate de autor în textele introductive. Seria în întregimea ei este concepută ca un bilanţ, ca o operă încheiată şi de aceea ordinea nu este dictată de cronologie (lucru care poate ar fi lăsat deschisă calea spre viitor), ci de genurile literare. Impresia de bilanţ este dată şi de notele cu privire la ediţiile princeps, acolo unde autorul ţine să precizeze felul în care au apărut şi în care le gândea el atunci. C. D. Zeletin ne avertizează, însă, că seria începe cu poeziile proprii şi se încheie cu poeziile altora, anume, adaug eu, cu măiastrele sale traduceri din marii poeţi ai lumii: „ţesuturile nobile sunt plasate la extremităţi“ ne învaţă medicul; dar această aşezare dezvăluie ea însăşi multe: pe de o parte, că autorul este o fiinţă cu ierarhii precise, inclusiv la nivelul expresiei; pe de alta, că în acest bilanţ, la fel de mult ca valoarea cântăresc efortul, timpul şi acumularea culturală pe care le-a presupus fiecare operă în parte. Însă în faptul că, la sfârşit, adică în volumele ce încununează întreaga activitate, stă poezia altora, regăsim, cred eu, şi una din trăsăturile dominante ale autorului (pe care am mai pomenit-o în paginile revistei), anume respectul suveran pentru valoarea autentică şi convingerea că perpetuarea amintirii ei este o datorie personală, faţă de sine şi faţă de lume.
   Între cele două extreme ale poeziei, volumele vor cuprinde eseurile, proza apoftegmatică şi aforistică, studiile istoriografice, monumentala lucrare dedicată principesei Elena Bibescu. Volumul pe care încerc să-l prezint aici, fiind deschizător al seriei, beneficiază şi de o diacronie (menită să compenseze ordinea nediacronică a seriei) şi de o culegere de păreri critice (pe care mai degrabă ar trebui să le numesc elogii) exprimate în timp de literaţi de valoare incontestabilă (dintre care i-aş cita numai pe Tudor Vianu, Perpessicius, Barbu Cioculescu, Ştefan Augustin Doinaş). Diacronia se structurează, nu ştiu dacă voit, în două părţi: prima este evocativ-poetică şi cuprinde copilăria şi adolescenţa (unde se manifestă ceea ce, cu altă ocazie, numeam „efectul Burdusaci“ – Burdusacii, locul natal al scriitorului, fiind acel univers elevat rural, unde, dintr-o tradiţie sedimentată şi din frumuseţea locurilor se nasc şi se aşază cum trebuie valorile, relaţiile şi rostul oamenilor), cea de a doua este mai seacă şi enunţiativă, e în esenţă o înşiruire de fapte, cu mici oaze de mărturii şi de evocări de prietenii înalt spirituale. Recomand călduros cititorului să nu sară peste această diacronie, pentru că în ea va afla o viaţă împletită cu vicisitudinile istorice, unde se petrec nedreptăţi, pedepse nemeritate, presiuni psihologice, dar şi o ieşire totală şi luminoasă din ele, prin cultură şi prin exerciţiul de admiraţie pentru oamenii cu adevărat frumoşi. Această cronologie, povestită în doi timpi şi în două feluri, mi-a lăsat două sentimente şi, aş zice, două învăţăminte: unul, că lucrurile din viaţa acestui om au toate miez şi sens – nu pentru că viaţa noastră, a celorlalţi, n-ar avea, dar pentru că puţini dintre noi ştim să ni le găsim şi să ni le mărturisim pe ale noastre –, am rămas, vreau să spun, cu un fel de a-ţi privi propria viaţă şi propriul rost pe pământ; celălalt, că în această diacronie există două lumi paralele: lumea aşa cum este şi lumea aşa cum trebuie să fie, şi că, pentru a trăi frumos, în prima trebuie să fii neclintit, cu ochii îndreptaţi spre cea de a doua.
   Corpusul propriu-zis al volumului debutează cu două volume de poezii, de fapt două antologii din creaţia mult mai vastă a poetului Zeletin: Călătorie în transparenţă, publicat prima dată în 1977, şi Andaluzia, apărut în 1986. În Mărturisirea care le precede aflăm nu numai că întâia vocaţie a autorului a fost poezia, dar şi că, în pofida incredibilei diversităţi a preocupărilor şi a creaţiilor sale de după aceea, ea nu a fost părăsită niciodată, ci le-a însoţit pe toate permanent, pentru că poezia se află în tot, risipită, vorba lui Arghezi, „ca o mireasmă-ntr-o pădure“… Poeziile care doreşte Zeletin să-l reprezinte în volumul-bilanţ te cufundă într-o vrajă de muzică, de senzaţii, de imagini, de bogăţie şi mângâiere a limbajului, unde se ţese o legătură tainică între om şi natură, între om şi lucruri, între om şi cuvinte (cu o sensibilitate venită în mare măsură dinspre clasici şi dinspre simbolişti), poezie care ne trezeşte vibraţii pe care nu ni le cunoşteam, dar şi gânduri pe care nu le-am gândit (Viaţa se scurge printre cuvinte,/ca printre pietre apa din ploi./Mereu e viaţa mai înainte,/cuvintele veşnic mai înapoi.). E o poezie în care autorul împleteşte cugetări şi se delectează modelând versuri, metrici, sonorităţi, dar el însuşi rămâne ascuns, iar ceea ce ne transmite parcă nu vine de la el, ci de la un duh atotsimţitor. Cum am mai spus-o, Zeletin nu este un confesiv, căci amintirile, cugetările, trăirile poetice nu trebuie confundate cu confesiunea, cel puţin nu la el; ceea ce răzbate – atât cât răzbate – din eul său profund şi din existenţa lui autentică este prelucrare şi expresie culturală. Recunoaştem şi în poezie, ca în toată fiinţa maestrului, marca unei înalte pudori.
   Poeziile sunt urmate de trei culegeri de cugetări, aforisme, proză apoftegmatică (Ideograme în nisipul coridei din 1982, Adagii din 1999 şi Zdrenţe în paradis din 2012), care surprind, prin perspective neaşteptate (unde nu rareori se întrevede penetraţia şi precizia medicului), prin întrebări esenţiale rămase mereu fără răspuns (Tras de preocupări contrare, stai pe loc; dăruindu-te uneia singure, fugi. Viaţa fuge şi-aşa şi-aşa… Cum e mai potrivit sufletului: să fugă încotrova tras de puternica viaţă sau, hărţuit de ademeniri contrare şi sub iluzia stării pe loc, să contemple cu melancolie îndepărtarea reală a vieţii?!), ca şi prin concizia expresiei, mergând uneori până la scoica închisă a metaforei poetice (…Pe stânca fidelităţii mele şi-a clădit cetatea indiferenţei. Şi stânca a rămas stâncă, iar cetatea cetate…). Toate s-ar putea rezuma în următoare cugetare, pe care o socotesc un soi de autoportret: Există o inteligenţă a firii fine ce pătrunde mai bine realitatea, asemeni razelor Roentgen, care nu dislocă structuri pentru a oferi vederii imaginile lăuntrului.
   Acest prim volum al seriei se încheie cu eseurile şi evocările publicate sub titlul Respiro în amonte în 1995, mai puţin Poezia lui Michelangelo şi Sonetul şi Renaşterea italiană, care vor însoţi traducerile respective în al şaselea volum al seriei. Sunt contribuţii preţioase la cunoaşterea unor mari creatori italieni, cu atât mai originale cu cât provin din relaţia cea mai intimă şi subiectivă care se poate avea cu un text, anume traducerea; dar sunt şi parcursuri teoretice despre poezie, despre traducere ori despre cultura cărţii, a căror pătrundere şi fineţe e de-acum cunoscută; şi, de asemeni, evocări (despre arta evocării la Zeletin am mai vorbit în paginile acestei reviste) ale unor figuri ale culturii româneşti cărora autorul ştie le găsească exemplaritatea.
   Aş încheia cu acele trăsături care, aşa cum va reieşi din seria completă, conturează una dintre cele două ipostaze scriitoriceşti majore ale autorului: după cum am mai spus în alte rânduri, unele scrieri ale lui C. D. Zeletin s-au alcătuit, precum catedralele medievale, pe parcursul multor decenii şi constituie monumente de cultură; altele, dimpotrivă, par să se fi înfiripat într-o doară, dintr-o inspiraţie de moment. Există la acest autor atât atracţia grandiosului, cât şi aceea a detaliului, a fragmentului, a scurtului. Primul volum şi cele imediat următoare o ilustrează pe aceasta din urmă. Volumul despre care vorbesc este, în întregimea lui, parcă o succesiune de iluminări, dinspre minte înspre cuvânt sau dinspre cuvânt înspre minte; ele merită parcurse una câte una – ordinea nu contează –, dar neîndoios toate, nu atât pentru descoperirea autorului, cât pentru iluminarea noastră.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe