Aniversarea
celor 70 de ani de la înființarea Teatrului Nottara, desfășurată în perioada
14–21 mai, s-a încheiat cu prezentarea în avanpremieră a piesei Totul e
relativ de Alan Ayckbourn, autorul ale cărui comedii au invadat pur și
simplu, după evenimentele din decembrie 89, scenele din mai toate teatrele din
România: „Cum iubește cealaltă parte”, „Șarpele din iarbă”, „Norman”, „Pluralul
englezesc”. Sunt doar o parte din cele peste o sută de piese scrise și
menționate pe site-ul personal al acestui prolific autor dramatic. Lista
pieselor sale este înfricoșător de lungă. Niciun autor român nu a atins o
asemenea performanță. Se poate spune că, pe lângă el, autorii dramatici români
pot fi considerați niște mici copii. Doar Dumitru Radu Popescu și Dinu
Grigorescu îl pot urma, dar la mare distanță. Indiscutabil, e un „fenomen”,
apreciat chiar de regina Angliei care l-a înnobilat!
O
asemenea prolificitate a dat naștere la o glumă: „Aș vrea să vorbesc cu
maestrul Ayckbourn”, i s-a adresat într-o zi la telefon un ziarist secretarei
autorului. „Acum nu poate fi deranjat. De câteva minute a început să scrie o
nouă piesă. Dar dacă așteptați puțin vă poate primi; se pare că a și
terminat-o”, i-a răspuns secretara.
Subiectul
în „Totul e relativ” e... relativ de simplu. Încurcăturile ce se ivesc pe
parcursul acțiunii sunt încâlcite, dar nu atât de complicate ca să nu fie
descâlcite. Greg și Ginny se iubesc, dar Greg are bănuiala că Ginny duce, vorba
lui nenea Iancu, contabilitate dublă și, de aici, multiple încurcături, pentru că
„omul dintr-un nu știu ce intră la o idee: a intrat la o idee, fandacsia e
gata”, zice tot nenea Iancu.
Încurcăturile
la care participă cele patru personaje, te fac să crezi că toți patru sunt o
adunătură de idioți. Felix Alexa (folosind traducerea coerentă a Irinei
Velcescu) reușește cu o distribuție extrem de potrivită să facă pe înțelesul
tuturor un spectacol nostim, credibil, deși de multe ori acțiunea frizează
absurdul. Și Gabriel Răuță și Raluca Gheorghiu și, mai ales, Catrinel
Dumitrescu și C. Cotimanis își joacă rolurile cu destulă măiestrie, netrișând o
clipă personajele. Ei par idioți la prima vedere dar de fapt fiecare crede că
îi poate înșela celuilalt buna-credință. Personajul întruchipat de Răuță, din
dragoste nețărmurită, acceptă toate tribulațiile iubitei lui, deși are o fărâmă
de îndoială. Sheila întruchipată excelent de Catrinel Dumitrescu (nu o mai
văzusem de mult timp pe scenă), pare absentă la ce se petrece, dar ea, de fapt,
nu vrea să schimbe cu nimic dichisul casei, înțelegând foarte bine până la urmă
că soțul său o înșală.
Philip,
personajul lui C. Cotimanis, e cel mai șiret. El joacă aparent dezinteresat la
tot ce se-ntâmplă, dar de fapt își construiește cu migală o ultimă aventură.
Cel mai dificil rol îi revine Ralucăi Gheorghiu. Ginny, personajul ei, trebuie
să aleagă între minciună și adevăr ceea ce până la urmă e obligată să facă.
Este poate cel mai dificil personaj pe care actrița reușește cu succes să-l
definească.
Una
peste alta, spectacolul a reunit, datorită regizorului, patru mari artiști care
își desfășoară cu succes arta lor de portretizare a personajelor, spre
satisfacția deplină a publicului. Scenografia Andradei Chiriac pune în
evidență, fără să șocheze, jocul actorilor, lăsându-le suficient spațiu de
mișcare.
P.S.: în cronica precedentă am omis, fără
voia mea, prezența lui Alexandru Repan la spectacolul de aniversare, unul
dintre cei mai interesanți actori ai generației sale, creator de-a lungul
timpului a unor roluri excelente, atât în teatru, cât și în film. El a făcut o
frumoasă prezentare a albumului creat pentru această sărbătoare și, prin
prezența lui fizică, este încă o emblemă a Teatrului Nottara.
