Revista JOURNAL OF THE AMERICAN MEDICAL ASSOCIATION (JAMA) este publicaţia oficială a celei mai largi organizaţii profesionale a medicilor din SUA şi este, împreună cu New England Journal of Medicine, la vârful piramidei periodicelor care influenţează modul în care se practică medicina. JAMA acceptă contribuţii ştiinţifice din toată lumea şi criteriul valorii primează asupra promovării cercetării din SUA. Aşa se explică de ce, în ultimul număr al revistei (JAMA vol. 302, nr. 19 din 20 mai 2009), găsim numai articole trimise din afara SUA. Chaim M. Bell şi colaboratorii săi de la University of Toronto (Canada) prezintă pericolul complicaţiilor după operaţia de cataractă la bolnavii trataţi cu tamsulosin pentru hipertrofie beningă a prostatei; echipa condusă de Charles M. Morin la Universite Laval, Quebec City (Canada) publică date care demonstrează superioritatea psihoterapiei în comparaţie cu tratamentul farmacologic al insomniilor cronice; Seena Fazel şi colaboratorii ei din Anglia şi Suedia documentează prevalenţa crimelor violente comise în cursul evoluţiei schizofreniei, iar colectivul lui Satoru Kodama de la University of Tsukuba (Japonia) analizează toleranţa la efort în prognosticul mortalităţii cardiovasculare. Fiecare dintre aceste studii ar merita o prezentare detaliată în această pagină. O voi face însă pentru articolul în care Jan van Ramshorst şi colab. de la Leiden University (Olanda) comunică rezultatele tratamentului intramiocardic cu celule recoltate din măduva hematopoietică la bolnavii cu cardiopatie ischemică cronică.
Tratamentul cu injecţii intramiocardice de celule recoltate din măduva hematopoietică se bazează pe studii la animale de laborator care i-au demonstrat efectul pozitiv în ce priveşte ameliorarea perfuziei şi contractilităţii miocardice. În clinică, transferul intracoronarian al acestor celule a produs rezultate încurajatoare la bolnavii cu infarct miocardic acut studiaţi de K. Wollert şi colab. în Hanovra (2004), V. Schachinger şi colab. în Frankfurt (2006) şi K. Lunde şi colab. în Oslo (2006). Mecanismul care duce la ameliorarea perfuziei miocardice şi creşterea capacităţii de efort este incomplet elucidat, dar e probabil produs de capacitatea acestor celule de a se transforma în celule endoteliale, miocite şi muşchi neted vascular.
J. van Ramshorst şi colaboratorii săi au investigat 50 de bolnavi (43 de bărbaţi; vârsta medie – 68 de ani) cu episoade frecvente de angina pectoris, în ciuda tratamentului farmacologic intensiv. Bolnavii aveau contraindicaţii pentru intervenţii de revascularizare. În ziua intervenţiei, bolnavilor li s-au prelevat 80 ml de măduvă hematopoietică prin puncţie iliacă. Celulele mononucleare au fost izolate într-o centrifugă cu densitate diferenţiabilă şi suspendate într o soluţie tampon fosfatată îmbogăţită cu 0,5% albumină umană. Omogenitatea populaţiei celulare a fost testată cu anticorpi pentru CD34 şi CD45. Bolnavii au fost apoi repartizaţi aleatoriu să primească 8–10 injecţii intracoronariene în regiunile confirmat ischemice ale ventriculului stâng. Injecţiile aveau un volum de 0,2–0,3 ml, conţinând 40 de milioane de celule/ml sau placebo (o soluţie ce conţinea 0,9% NaCl şi 0,5% albumină). Efectul intervenţiei a fost măsurat prin compararea rezultatelor de dinainte de intervenţie şi trei luni mai târziu ale testelor de efort, măsurătorilor perfuziei cardiace după injecţia de adenozină cu tomografia computerizată a emisiei fotonilor unici, şi fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng determinată prin rezonanţă magnetică. Bolnavii trataţi cu injecţii intracoronariene de măduvă hematopoietică au obţinut ameliorări modeste ale tuturor parametrilor măsuraţi. De exemplu, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng a crescut cu 3% (şi a rămas neschimbată la cei trataţi cu placebo), iar media numărului de segmente miocardice cu ischemie activă a scăzut de la 3,9 la 1,5 (comparat cu o scădere de la 3,1 la 2,4 în grupul de control).
JAMA nu a inclus un editorial în legătură cu acest studiu, dar punctul de vedere american a fost exprimat de experţi de la University of Louisville, Kentucky (Abdel-Latif A. şi colab., Adult bone marrow-derived cells for cardiac repair: a systematic review and metaanalysis. Archives of Internal Medicine 167:989–997, 2007), care au analizat 18 studii clinice cu un total de 999 de bolnavi trataţi cu injecţii intramiocardice de celule mononucleare, celule suşă mezenchimale şi celule progenitoare separate din măduva hematopoietică. Intervenţiile au demonstrat creşterea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (în medie cu 3,7%) şi reducerea ţesutului cicatricial postinfarct (în medie cu 5,5%). Deşi ameliorările apar modeste, există un consens în Europa şi SUA că explorarea acestei modalităţi terapeutice trebuie să continue.
