În domeniul îngrijirilor paliative, s-a acumulat o solidă experienţă legată, mai ales, de îngrijirea bolnavilor de cancer. Dar e cert că şi alte categorii de suferinzi necesită măsuri de acelaşi gen. Este şi cazul BPOC – se menţionează într-un articol din nr. 1004 al hebdomadarulu belgian LE GÉNÉRALISTE. Dacă în ce priveşte cancerul – arată revista – îngrijirile paliative se bazează pe posibilitatea de a determina faptul că un anumit bolnav prezintă sau nu un risc mare de deces, referitor la BPOC acest lucru e mai puţin evident: există, desigur, un număr de markeri (stadiul bolii, starea nutriţională, comorbiditate cardiacă sau depresivă, calitatea vieţii, vârsta), dar predicţiile rămân dificil de stabilit cu precizie. Şi totuşi, statisticile arată că jumătate din pacienţii spitalizaţi din cauza exacerbării bolii şi care revin la domiciliu mor în următorii doi ani. Pentru a evalua mai corect nevoile de îngrijiri ale pacienţilor cu BPOC în stadiul terminal, cercetătorii i-au interogat pe aceştia, precum şi pe medicii şi personalul care îi supraveghează. S-a ţinut seama de sexul bolnavilor, de clasa socială, de domiciliu (mediul urban sau rural) ş.a. Astfel, au fost formulate mai multe criterii clinice pentru a determina dacă stadiul în care se află bolnavul este terminal sau nu. Din discuţiile cu pacienţii şi aparţinătorii lor s-a putut deduce că ei nu înţeleg toate implicaţiile patologiei lor; se resemnează cu situaţia şi nu caută informaţii suplimentare referitoare la starea în care se află, considerând-o ca un aspect normal al îmbătrânirii. Între altele, nu erau în stare să precizeze când a debutat boala, iar unii menţionau drept cauză doar tabagismul sau expunerea la factori de risc profesional. Doar în cursul exacerbărilor bolii ei se simt realmente bolnavi, iar după ce criza trece au tendinţa să creadă că totul a revenit la „normal“. Evident, în asemenea condiţii, ei nu consideră util să se pregătească pentru sfârşitul vieţii. Or, experienţa arată că e mai bine să se pregătească din vreme de îngrijirile paliative decât să apeleze la ele în situaţie de criză. Asemenea fatalism pune piedici serioase medicului atunci când trebuie să stabilească un diagnostic precis. Ca atare, în privinţa situaţiei suferinzilor de BPOC ajunşi în stadiu terminal, au rămas mai multe probleme nerezolvate decât răspunsuri date. Înşişi autorii studiului n-au soluţii de-a gata pentru a modifica percepţia acelor pacienţi, dar le amintesc medicilor că atitudinea liniştitoare nu e neapărat şi cea mai bună. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.