Expoziţia omagială Viorel Mărginean deschisă la Academia de Studii Economice din Piaţa
Romană se înscrie între cele mai solare dintre întâlnirile semnificative care au dat parcă şi primăverii start
pentru exploziile-înfloriri de ram, ca-ntr-o beţie de culoare şi miresme,
cântul de păsări, zborul.
La vernisajul expoziţiei a glăsuit Dan Hăulică,
preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, făcând
o incursiune prin universul estetic, plasându-l pe artistul Viorel Mărginean în
loc de înaltă vizibilitate în peisajul artistic contemporan şi amintind în
treacăt cum că de când acesta fiinţează sub soare vor fi trecut nişte ani. Câţi?
Mult prea puţini raportaţi la infinitul în care se înscrie ars longa.
Un public, cum rar se mai adună la
evenimentele de gen din timpul nostru grăbit foarte, a marcat cu prezenţa încărcătura
de semnificaţii şi sensuri pe care expoziţia maestrului o reprezintă. Toată
floarea intelectualităţii bucureştene, din toate ramurile „codrului gândirii şi
al simţirii“, a înflorit odată mai mult în prima zi de adevărată primăvară a
acestui an, amestecându-şi grai, şi privire, şi zâmbet de bucurie, şi gând, în
regala 
hlamidă a păunilor veghetori la linişti din pânzele ca nişte colivii de
mireasmă de pădure expuse vederii noastre, în subţirimea plopului „cu umbra încă
rară“ plin de păsări care învaţă soarele cum trebuie s-apună după o zi cum „nu
fu alta mai frumoasă“ în vremea noastră prea de tot săracă în bucurii, mereu
însetată de frumos.
Sala Cecilia Cuţescu-Stork (etaj I, Palatul
ASE, clădirea veche) şi etajul al doilea de aici găzduiesc (ca pentru un popas
al luminii în aşteptarea Marii Învieri) tablourile monumentale (indiferent de
dimensiunea lor) ale unui pictor de o originalitate cu totul aparte în arta
românească, un pictor pentru care poveştile lumii se (des)fac luând forma măiastrelor,
a hieraticelor siluete de sfinţi, a aripilor-curcubeie, a curcubeielor-poduri
suspendate peste mare ca tot atâtea valuri verticale care vin parcă să tălmăcească
în subţirimea liniei desenului zicerea acelui bob de spumă dintr-un val de acum
aproape o mie de ani. Mergeţi să (re)vedeţi expoziţia: ţine cât toată primăvara.
