Newsflash
Cultură

Întrebări şi răspunsuri despre diabetul zaharat

de Dr. Maria DRAGOTĂ - iul. 4 2012
Întrebări şi răspunsuri despre diabetul zaharat
   Diabetul zaharat tip 1 este o boală care poate apărea la orice vârstă, dar este, de departe, cea mai frecventă formă de diabet întâlnită la copii şi tineri. După stabilirea acestui diagnostic, dezvăluirea caracterului cronic al bolii şi obligativitatea administrării tratamentului cu insulină şi a autocontrolului glicemic, alături de respectarea unui regim alimentar special, ce impune anumite restricţii, reprezintă un veritabil şoc, atât pentru pacient, cât şi pentru familia sa. Ei trebuie să accepte, să înţeleagă şi să-şi cunoască boala, pentru a contribui, împreună cu echipa terapeutică, la realizarea obiectivelor tratamentului, la ameliorarea calităţii vieţii şi la prevenirea complicaţiilor. Scopul esenţial al terapiei constă în obţinerea şi menţinerea unei unor valori glicemice cât mai apropiate de cele normale, care favorizează creşterea şi dezvoltarea armonioasă. Un rol foarte important – pe lângă injecţiile cu insulină, regimul alimentar şi exerciţiul fizic – îl joacă educaţia medicală, care ajută la însuşirea cunoştinţelor necesare tratamentului bolii, rezolvării situaţiilor de criză şi la optimizarea stilului de viaţă. Amintim că, pe lângă elaborarea de materiale de educaţie în DZ, Centrul Medical „Cristian Şerban“ din Buziaş are o contribuţie majoră în educaţia medicală calificată perma­nentă, teoretică şi prac­tică, individuală şi în grup, a pacienţilor inter­naţi, ceea ce contribuie la cu­noaş­terea bolii şi la câştigarea unei expe­rienţe perso­nale, nece­sare obţinerii unui control glicemic foarte bun. Din păcate, în România, în nomen­clatorul de profesii nu este prevăzută şi cea de educator în diabet, ceea ce face ca sarcina edu­caţiei să revină medicului şi, în mai mică măsură, asistentei me­dicale.
   CARTE PENTRU COPII ŞI TINERI CU DIA­BET ZAHARAT TIP 1 a ajuns la a treia ediţie (după cele din 1998 şi 2007), avându-l coordo­nator pe dl prof. dr. Viorel Şerban, iar ca autori, pe lângă medicii de la Centrul Medical „Cristian Şerban“ din Buziaş – Florentina Fiera, Laura Barna –, diabetologi valoroşi de la Clinica de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Timişoara – Alexandra Sima, Adrian Vlad, Mihaela Roşu, Romulus Timar – şi un rezident în specialitate – Bogdan Timar. Volumul aduce o actualizare a datelor teoretice şi practice acumulate între timp, necesare unei mai corecte şi mai complete înţelegeri a diabetului zaharat de tip 1, şi îşi propune şi realizarea unei strânse colaborări a pacienţilor şi a familiilor acestora cu personalul medical de specialitate. Este structurat după sistemul întrebări şi răspunsuri, totalizând 315 întrebări, grupate în capitole (Generalităţi; Diagnosticul; Complicaţiile; Controlul glicemic; Tratamentul cu insulină: generalităţi, tipuri de insulină şi scheme terapeutice, efecte secundare ale insulinoterapiei şi adaptarea dozelor de insulină; Alimentaţia; Activitatea fizică; Autocontrolul; Educaţia medicală; Conduita în situaţii speciale; Probleme psihologice; Diabetul şi şcoala; Sarcina şi contracepţia; Perspective terapeutice). O parte importantă este dedicată Exerciţiilor de adaptare a tratamentului cu insulină, a dietei şi a activităţii fizice, rezolvarea lor învăţându-i pe pacienţi şi pe părinţii lor să se „descurce“ în funcţie de glicemiile extemporanee. Se ştie că, pentru realizarea obiectivelor glicemice, conform recomandărilor ghidurilor actuale, se impune măsurarea glicemiei de cel puţin atâtea ori câte injecţii de insulină îşi efectuează pacientul, precum şi în orice situaţie specială, în care se bănuieşte fie o hipoglicemie, fie starea de cetoză. În ţara noastră, accesul la autocontrolul glicemic este încă restrictiv, pacienţii, mai ales cei tineri, primind, prin Programul naţional de diabet, un număr insuficient de bandelete. Exerciţiile au rolul de a învăţa pacienţii să se descurce în orice situaţie, în funcţie de valorile glicemice de moment.
   Aşadar, o carte cu pronunţat caracter practic, scrisă într-un limbaj accesibil, cu explicarea noţiunilor pe înţelesul tuturor, ceea ce o face extrem de utilă pentru cei care se confruntă cu DZ de tip 1 – pacienţii tineri şi anturajul lor.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe