Apropiindu-se de vârsta centenară, prof. dr. doc. Ion Gherman, cu neuronii
şi memoria intacte, continuă să îmbogăţească tezaurul de peste 25 de volume de
specialitate, de beletristică şi jurnalistică, şi cele mai bine de 300 de
articole, comunicări şi rapoarte de până acum. Frumoasă şi demnă de admiraţie
iniţiativa sa de a lăsa generaţiilor actuale şi celor ce vin experienţa şi
reflecţiile unei vieţi aproape centenare. Şi, dacă starea sănătăţii sale
prezente îl opreşte să fie cât mai optimist, venerabilul profesor îşi menţine
totuşi măsura şi echilibrul, afirmând că „dacă de boală sau de boli, în
general, mai putem scăpa, de moarte nu ne putem ascunde nicăieri“. Dominat de
astfel de gânduri, structura sa intelectuală îi „ordonă“ atunci să creeze. Şi
iată-l citându-l pe Lucian Blaga, după care „omul nu-i decât măsura unui drum
de împlinit“, publicând, la început de an 2013, volumul de sinteză Aspecte
din activitatea Societăţii Culturale „Ţinutul Herţa“ reprezentate în publicaţii,
imagini foto şi propuneri.
Autorul recentei lucrări face deci parte
dintr-o lungă listă de creatori longevivi, la care, de altfel, se şi referă. Nu
uită să-l amintească pe Winston Churchill (1874–1965), om politic britanic,
care, odată cu înaintarea în vârstă, „nu a pierdut nimic din perceperea şi
tenacitatea pe care le-a pus în lupta antihitleristă şi din talentul cu care a
scris memoriile asupra celui de-al Doilea Război Mondial“, care i-a adus
Premiul Nobel pentru literatură (1953). Acestuia i-l adaugă pe fostul preşedinte
american Ronald Reagan (1911–2004), cu gândirea sa politică şi demnitatea manifestată
la întrunirile internaţionale, care, chiar şi la o vârstă înaintată, a scris
pagini de istorie. Tot din domeniul politicii contemporane, un alt exemplu îl
constituie omul politic german Konrad Adenauer (1876–1967), care a dat dovadă
de înţelepciune şi mult tact până în ultimii ani de viaţă. În argumentaţia sa,
profesorul Gherman nu omite nici exemple din trecutul şi prezentul teatrului
românesc. Aminteşte, astfel, pe marea artistă Lucia Sturdza Bulandra
(1873–1961) şi pe marele actor Radu Beligan, care ne emoţionează şi la vârsta
de 93 de ani, aşa cum a făcut-o şi în urmă cu 60 de ani. Acestora îl adaugă şi
pe George Calboreanu (1896–1986), rămas în memoria contemporanilor pentru rolul
Ştefan cel Mare.
În
recenta sa carte, autorul, din calitatea sa de preşedinte (de mai bine de 20 de
ani) al Societăţii Culturale „Ţinutul Herţei“, descrie smulgerea – din trupul ţării
întregite prin Marea Unire – a ţinutului, efectuând o necruţătoare analiză a
procesului care a dus la sfârtecarea unei bucăţi din teritoriu, în anii
1940–1941, odată cu şantajul brutal al pactului Ribbentrop-Molotov, prin care şi
Basarabia a reintrat în graniţele imperiul sovietic.
În
pofida stării sale de sănătate, Ion Gherman se dovedeşte a fi un infatigabil
pledant asupra drepturilor românilor din afara graniţelor actuale, unde se află
o altă Românie, ocupată de români exilaţi. Profesorul Gherman pledează unidirecţional.
Există soluţii? Autorul propune o soluţie în care crede, ceea ce îl face să
persevereze cu argumente extrem de convingătoare. Cu drama omului ce şi-a
pierdut părinţii deportaţi şi nu i-a mai revăzut niciodată, dă soluţii din care
unele şi par realizabile, pe care le prezintă în finalul lucrării. Ne permitem
să reproducem câteva dintre ideile sale: • O biserică a reîntregirii şi a
românilor de pretutindeni se cuvine, se impune să fie înălţată chiar la Bucureşti.
O biserică modestă, care nu doreşte să intre în competiţie cu Biserica
Neamului, pe care o construieşte BOR • Pentru ca acelor nedreptăţi care s-au
întâmplat după cel de-al Doilea Război Mondial să li se dea o interpretare
corectă, propunem o istorie a evenimentelor din ultimii ani, să se încredinţeze
unui grup de istorici contemporani să lucreze la aceasta, sub preşedinţia unui
membru al Academiei Române • Nordul Bucovinei, care nu a fost niciodată al
Ucrainei şi cu atât mai puţin ţinutul Herţei, care a făcut parte din vechea
Românie şi care este constituit aproape numai din români, să fie în întregime
retrocedat României, iar prin bunăvoinţa noastră, a românilor, oraşul Cernăuţi
să devină un oraş internaţional, la conducerea căruia să participe prin rotaţie
românii, ucrainenii şi germanii • Trei cruci de marmură, din care una dedicată
acelor dintre noi care au murit pe Frontul de Est, a doua – memoriei celor care
au murit pe Frontul de Vest şi a treia celor care – destul de mulţi – au luptat
şi au murit împotriva bolşevizării forţate a ţării, toate să fie înălţate, sub
acoperiş comun, într-un loc ales din ţară • Fosta Basarabie să devină în
întregime stat independent liber, care, după voinţa cetăţenilor săi, să se
unească cu România sau să adere la Europa Unită • O biserică românească la
Moscova, aşa cum este o biserică rusă la Bucureşti, ar merita să fie înălţată
alături de o „Carte românească“ la Moscova; aceasta ar constitui împlinirea
dorinţei ca cele două popoare să se apropie mai mult.
Sunt
şi alte gânduri şi idei în lucrarea colegului nostru aproape centenar. Din ele
se desprind grija şi durerea pentru românii aruncaţi în vâltoarea unui dureros
exil de o nedreaptă istorie. Gândurile lor n-au putut fi anulate şi nici
nostalgia de pământul natal. Autorităţile şi fiecare dintre noi nu trebuie să-i
abandoneze uitării.
Cartea
profesorului Gherman este, în egală măsură, un strigăt şi un memento.