Risipirea familiei Romanescu (fratele Ion, mort pentru Franţa în luptele din ultima zi de război, 1918; fratele Alexandru, doctor laringolog, plecat în Franţa; fratele Radu Carol, avocat, plecat în Franţa prin intervenţia expresă a generalului de Gaulle; fratele Marcel, diplomat, eseist și poet, mort prematur în 1956) îl determină pe autor să se concentreze asupra recuperării dovezilor legate de realizările familiei sale. În lucrarea sa (structurată în opt capitole), doctorul Romanescu vorbește despre fraţii săi pașoptiști Petrache și Costache Romanescu, despre generalul Fălcoianu, bunicul său matern și fratele său, Ion, erou aviator. Nicolae Romanescu reușește astfel să redea imaginea unei societăţi sănătoase, cu legături organice între palierele sale: cercurile regale coborând în vizită particulară la Craiova, cele muncitorești apărate în Consiliile Legislative de senatorul Romanescu, cele sătești aduse spre oraș prin înlesnirea școlarizării, iniţiativele speciale ale societăţii civile. Înșiruind în ordine cronologică modelele reînviate de doctorul Romanescu, editura încearcă nu numai să restituie evenimente istorice, dar și să le propună cititorilor să accepte ideea că opera supravieţuiește celui ce a înfăptuit-o.

După o activitate strălucită de medic, încununată de titluri universitare și doctorate în medicină și chirurgie, drept și știinţe sociale, doctorul Romanescu ajunge, în urma unor învinuiri aberante, din medic legist-şef al penitenciarelor, el însuși în penitenciar (1950-1954). După ieșirea din pușcărie obţine un post de medic al leprozeriei din Tichilești, singurul spaţiu în care se putea retrage pentru a-și practica netulburat meseria.