O călătorie emoţională ca un roller coaster
Grandioase
şi totuşi preţioase, delicate construcţii, adevărate dantelării vizuale,
filmele lui Wes Anderson au un umor negru aparte, înălţat pe mai multe
niveluri, cu metafore şi stilizări precise. Nu sunt doar filme, sunt insule,
continente, lumi în adevăratul sens al cuvântului. Deseori a fost acuzat că are
mai multă grijă pentru scenografie decât pentru poveste. Fie te laşi purtat în
lumea imaginară pe care o creează cu o precizie chirurgicală şi accepţi convenţia,
fie iei totul în joacă şi refuzi să ţii pasul cu întregul mecanism. Grand
Budapest Hotel este localizat într-o ţară imaginară, iar acţiunea
principală te duce în perioada interbelică. În ciuda decorurilor viu colorate, este unul dintre cele mai întunecate filme, cu accente istorice apăsătoare,
cosmetizate de decoruri asemănătoare vitrinelor cofetăriilor.
O
poveste înrămată într-o altă poveste care te întoarce în timp, în povestea
principală. Somptuosul hotel Grand Budapest este sediul central al celor mai
stranii şi răvăşitoare întâmplări. Punct de intersecţie prin excelenţă, hotelul
devine personaj în sine, locul în care trebuie să ajungi. Şi aşa parcă se
explică distribuţia strălucitoare în scurte apariţii spectaculoase: Tilda
Swinton, Bill Murray, Owen Wilson. Pentru că întreaga acţiune e condusă de Jude
Law, tânărul care adună şi scrie poveşti, Abraham F. Murray, care îşi aminteşte
trecutul de glorie al locurilor, şi un Ralph Fiennes impecabil. Dar lista
celebrităţilor de pe genericul lui Anderson continuă: Edward Norton, Willem
Dafoe, Harvey Keitel, Lea Seydoux, Mathieu Amalric, Saoirse Ronan sau Adrien
Brody. Roluri spectaculoase, ingenioase şi elegant interpretate. E o bucurie
de film precum un cadou imens înăuntrul căruia vei descoperi un altul, apoi altul
şi tot aşa până la tortul surpriză, pe care îl analizezi cu inima strânsă de
emoţie şi pe care îţi este milă să îl tai.
Povestea
centrală descrie aventurile lui Gustave H. (acel Ralph Fiennes desăvârşit), un
legendar portar la cel mai mare hotel european din perioada interbelică, şi ale
lui Zero Moustafa, hamalul hotelului. Întâmplarea face ca ei să devină cei mai
buni prieteni, iar presiunea creată în jurul lor să îi lege cumva pe vecie.
Totul se dezvoltă în jurul unui furt de proporţii şi recuperării unei picturi
renascentiste, pe fondul luptei pentru avere a unei familii numeroase, iar
backgroundul istoric, cu schimbările aferente, pare să puncteze dramatic
peripeţiile celor doi. Comic de situaţie, de limbaj şi o incredibilă mobilizare
de forţe: personajele se mişcă, narativ vorbind, extrem de rapid. În ciuda
aparenţelor – un domn binevoitor, mereu binedispus, care ştie foarte bine
regulile discreţiei, domnul Gustave H. rămâne o enigmă pentru tânărul Zero,
care îşi pune viaţa în pericol pentru bunul prieten, caută soluţii pentru a-l
scoate din încurcătură. Gustave H. este gigoloul anilor ’30: un afemeiat care
face tot posibilul să îi fie bine, cu grija aferentă de a nu se implica emoţional,
mai ales în relaţiile cu bătrânele perindate prin hotel. Şi surpriza face ca
toate acestea să îi iasă de minune! Una dintre aceste bătrâne va conduce
aproape invizibil firul roşu al acţiunii. În clipa în care Madame Celine
Villeneuve Desgoffe und Taxis (un rol pasager, dar de mare efect – Tilda
Swinton îmbătrânită şi ridicol de decrepită) moare subit, testamentul său va
face furori în familie şi nu numai. Pentru că un râvnit tablou îi revine chiar
domnului Gustave. Iar dacă i se cuvine, ce rost mai are să aştepte confirmarea
legalităţii celui de-al doilea testament?! Gustave ia tabloul de pe perete şi
dispare în lumea largă, secondat desigur de Zero. Numai că fiul doamnei
Villeneuve Desgoffe und Taxis (numele personajelor sunt cu adevărat spumoase,
nu-i aşa?), un Adrien Brody cu alura de nazist care te sfâşie din priviri, e
hotărât să îi vină de hac domnului Gustave. Se declanşează o întreagă maşinărie
militară: Willem Dafoe, monosilabic şi înfricoşător, este mâna dreaptă a
fiului, iar apariţia sa este de „Terminator“
avant la lettre, în spiritul mişcării politice pe care o conduce
(Zubrowkan) – haine negre, bocanci periculoşi şi atitudine de guerilla. Ofiţerul
de poliţie este Edward Norton, Mathieu Amalric este majordomul hotelului în
care se citeşte testamentul.
Personajele sunt savuroase
nu doar prin apariţie, ci şi prin atitudine. Ţinând cont de puzzle-ul care
trebuie reconstruit în jurul faimosului tablou, fiecare îşi face intrarea în
forţă. Mai mult decât un film de acţiune, cu trimiteri directe la producţiile
precedente semnate de Anderson, dar mai ales la momente celebre din istoria
cinematografiei, Grand Budapest Hotel dă
senzaţia de roller coaster pe toate nivelurile.
O
altă ciudăţenie tipică lui Wes Anderson este faptul că filmul are nevoie de
instrucţiuni chiar şi atunci când intră în sala serverelor oricărui cinema din
lume. Proporţiile imaginii pe ecran variază în funcţie de povestea în care
intri. O jucărie inteligent construită
marcă înregistrată Wes Anderson. De astăzi în cinematografe.