Fără discuție că, dincolo de declarațiile accesorizate cu umilință și modestie, orice creator își dorește ca produsul său artistic să se bucure de succes. Și, în consecință, să caute, în acest sens, schema ideală care să i-l asigure.

Dar reușita – în orice domeniu de activitate – stă, fără discuție, în ingredientele puse în rețeta demersului, întâlnirea acestora născând... miracolul! Așa încât, o rețetă a miracolului teatral poate arăta astfel: se ia un scriitor suprarealist de talie mondială (Gellu Naum) și se optează pentru o piesă – „Insula” – numai bună de transformat într-un spectacol muzical cu titlul „Jurnalul lui Robinson Crusoe”.

Pentru montarea lui, se ia un regizor cu antecedente puternice în felul de a percepe creația  în cheia realismului magic – Mihai Măniuțiu. Se optează pentru transpunerea textului în nota operei rock și, în consecință, se adaugă un artist exponențial, cu antecedente de succes – Ada Milea.

Pentru a „mișca” acțiunea în canoanele unei astfel de viziuni, se optează pentru unul dintre cei mai buni coregrafi ai „noului val” – Andreea Gavriliu. Rețeta este completată de trupa Teatrului Odeon, una cu disponibilități motrice, dar mai ales vocale, de excepție, perfect adaptate stilului muzical solicitat.

Spectacolul Jurnalul lui Robinson Crusoe este electrizant, ritmul scenic se schimbă la fiecare nou episod din pățaniile lui Robinson (atenție! – NU este un spectacol pentru copii, deși, fără discuție, și ei pot fi fascinați de întâmplările scenice, care nu necesită niciun fel de bulină...).

 Actorii dovedesc abilități incredibile în lucrul cu instrumentul (fie el chitara, tuba sau... ferăstrăul!), într-un spectacol în care Mihai Măniuțiu jonglează cu rezolvările scenice, în strânsă colaborare cu stilurile muzicale ale Adei Milea.

Cu susul în jos

Acțiunea este total aiuritoare, povestea lui Daniel Defoe nereprezentând decât un pretext pentru visare. Da, apar Vineri, canibalii și pirații, dar mai apare o sirenă, mama lui Robinson, un întreg șir de ascendente feminine ale acesteia, un beduin și chiar un... vânzător de lămâi!

În acest vârtej de personaje, nimic din ce se întâmplă, concret, nu pare a avea niciun fel de însemnătate. Universul este minunat răsturnat cu fundul în sus, iar spectatorul pus să re-gândească lumea după reguli care sfidează orice fel de logică.

În răstimpul de o oră și cincisprezece minut,  aerul care se scurge dinspre scenă este la fel de impregnat de ludic cum sunt finalurile spectacolelor cu clovni ale lui Slava Polunin, iar sfârșitul spectacolului te ia prin surprindere, asemenea unui banc sec perfect, bine garnisit de paradoxuri și ironii.

Și, deși produsul artistic al întregii echipe este unul exemplar, merită notate aici prestațiile Paulei Niculiță (o sirenă cu o apariție seducătoare și cu un glas minunat!), Antoanetei Zaharia (Mary, mama lui Robinson, un rol care îi scoate în evidență ambitusul teatral), Mihai Smarandache (un Robinson cu un șarm artistic de care, din păcate, scena românească nu excelează în ultima vreme) sau Marius Damian (Vineri, o creație scenică savuroasă, în linia celor cu care ne-a obișnuit).

În fine, trebuie amintite realizările lui Adrian Damian (decoruri), Andradei Chiriac (costume) și Cristian Șimon (light design), cu toții având merite în reușita acestui spectacol.

Citiți și: Regal intelectual