De n-ar fi eterna căutare a întregirii fiinţei umane, de când el şi ea erau una (a se trece prin „Dialogurile“ de care ne-a lăsat mărturie Platon), poate nu s-ar fi spus: Cherchez la femme! (à la Dumas). De nu s-ar fi ales drept titlu pentru spectacolul realizat de Petrică Voicu chiar zicerea dumasiană, la fel de nimerit ar fi fost poate împrumutul: L’important c’est la rose, din cântecele lui Bécaud. Dar, trecând de la titlu (ca înveliş de poveste) la spectacolul însuşi (ca miez de sensuri), Compania Passe-Partout Dan Puric a prezentat, recent, premiera spectacolului Cherchez la femme! la Teatrul de pe Lipscani. Un regal în care cei şase interpreţi – Petrică Voicu, Elena Rusu, Diana Vladu, Emanuela Fazekas, Vadim Rusu, Sebastian Petrovici – au creat o poveste ca o înşiruire de perle pe un fir de lumină tors din caierul de lună al veşniciei. În taina povestirii, artiştii au pus ceva mai presus de zeii şi zmeii zilelor noastre, o alunecare spre înalt, care seamănă cu mersul pe apele care ştiu bagajul nostru de suflet, nu mai mare decât greul unei flori.

   Ceea ce fascinează la spectacolele acestea, de neîncadrat în tipare, care ţin de şcoala de teatru Dan Puric, este uşurinţa cu care „vorbesc“ – unor oameni diferiţi – cu un singur limbaj, iar aceştia, fără excepţie, îl percep ca adresându-li-se anume, pe limba cu care-au deprins jocul raţiunii şi al inimii...

   Mozaicul de secvenţe care formează spectacolul are drept ax floarea – mica zeitate, precum iubirea, mişcă aştri în cerul din noi. Şi ce caută de fapt omul cu floarea? Pe Ea, femeia, măsura întreagă şi întregitoare a iubirii pre pământ. Cât de nefericiţi bărbaţii care, într-o căutare bezmetică, n-au găsit (nu vor găsi nicicând) femeia în care toate Evele din lume să se contopească. Femeia care preschimbă sufletul în floare spre a se dărui întru bucuria regăsirii jumătăţii.    Spectacol de mare clasă! Iată ce mare dreptate avea poetul Marin Sorescu: „Ne mai rămâne mereu ceva de spus, de aceea trebuie să ne naştem mereu“. În Compania Passe-Partout se nasc mereu artişti adevăraţi, pentru ca vechea poveste – iubirea – să ne ajungă mereu.