Viaţa pe Terra este foarte fragilă, iar
acum, mai ameninţată decât oricând. Din cauza acţiunilor nesăbuite ale omului,
desigur. Deocamdată nu avem nicio dovadă că ar mai exista viaţă altundeva în
Univers, dar nu sunt puţini cei care cred în existenţa unor fiinţe
extraterestre inteligente, chiar foarte inteligente, cea mai bună dovadă, spun
ei, că acestea există e că nu vor să ne contacteze.
Omul, perisabil şi anxios, se sprijină pe
medicină, una dintre cele mai vechi profesiuni, spre a amâna pe cât posibil
momentul morţii şi a-şi alina suferinţele provocate de îmbolnăviri. Medicina
este o împletire de ştiinţă şi artă, închinătoare, peste Asklepios, zeul său
propriu, Apollo, asemeni celorlalte arte. În timpurile recente, medicina a
început să neglijeze caracterul său de artă, bazându-se îndeosebi pe chimie,
fizică şi alte ştiinţe zise exacte. Medici mari şi chiar taumaturgi au existat
din îndepărtată vechime, iar noi ne mirăm cum puteau să vindece cu mijloace
atât de rudimentare. Erau şi filosofi, unii aveau şi atribute sacerdotale, cu
toţii însă stăpâneau arta cuvântului, puterea magică a rostirii, alături de
înţelegerea pentru cel în suferinţă şi recurgeau la o medicină de tip holistic.
Dincolo de relaţia duală medic–bolnav (atenţie, limba greacă veche are trei
modele de numeral, singular, dual şi plural), pentru a trata grupuri mari de
suferinzi se recurgea la teatrul terapeutic. Teatrul de la Epidaur era
specializat pe acest profil, piesele erau concepute ca forme de tratament. Şi
noi mergem la teatru, e drept, mai rar decât în Antichitate, mărturie stau
ruinele amfiteatrelor, foarte cuprinzătoare faţă de numărul locuitorilor cetăţii.
Anton Pavlovici Cehov, devotat practicării medicinii pe tot parcursul vieţii, a
scris un astfel de gen de teatru, prin care a vindecat mult mai mulţi bolnavi
decât a făcut-o ca medic. După o piesă de teatru de-a sa, ne simţim mai liniştiţi,
destresaţi, avem altfel de unde cerebrale, tensiunea arterială scade, devenim
mai meditativi şi mai buni, mai împăcaţi. Da, literatura este o formă de
terapie. Dar nu orice lectură este benefică. Ne amintim de vremurile în care
eram obligaţi să studiem documentele de partid, lucrările marxist-leniniste,
cuvântările conducătorilor.
Cauzele şi spectrul îmbolnăvirilor s-au
schimbat, astăzi se moare de boli cardiace, hipertensiune arterială, cancer.
Putem spune că bolile omului modern au drept cauză stresul, agresiunea
permanentă pe care o resimte organismul prin sistemul nervos. Românii trăiesc
mai puţin decât media europeană, cu circa cinci ani, încă şi mai puţin decât
japonezii sau chinezii, pentru că sunt mai stresaţi şi nu au dobândit
abilitatea de a se adapta, de a face faţă stresului. Cum spune Biblia, omul nu
trăieşte numai cu pâine (hrană ca atare); are nevoie şi de altceva, de
libertate, de pildă. Un leopard, un vultur sau un urs, închişi în cuşcă, au
hrană din belşug, nu suferă de frig. Totuşi tânjesc vizibil după libertate şi
mor mai repede decât semenii lor din sălbăticie, care se confruntă cu atâtea
pericole şi îşi obţin hrana cu greutate. După 1989, deşi mai liberi, românii nu sunt şi mai fericiţi, mai
încrezători în viitorul naţiunii, mai uniţi, mai morali, şi de aceea sunt cei
mai bolnavi din Europa şi cu durată de viaţă mai scurtă. Nu mai suferim de frig
ca mai înainte, alimente se găsesc din belşug (bani să ai), mulţi au devenit
obezi, nu e nevoie să faci efort pentru deplasări, o multitudine de mijloace de
transport ne stau la dispoziţie, dar spectrul şomajului şi grija zilei de mâine
sunt împovărătoare. O adiere înviorătoare şi aducătoare de optimism a început să
bată după recentele alegeri prezidenţiale.
Revenind la Antichitate, teatrul ca mijloc
terapeutic a fost promovat şi în India sau China, dar nu numai. Natyashastra,
marele tratat de teatru indian, considerat o prelungire a Vedelor, scris cam în
vremea lui Aristotel, are multiple referiri la tema de care ne ocupăm. Cartea a
fost tradusă din indiană în română de Amita Bose, eminent filolog indian, îndrăgostită
de opera lui Eminescu şi stabilită la noi. În China antică, o astfel de piesă
de teatru dura două sau trei zile, cu pauze pentru mese şi pentru dormit.
Astăzi avem la dispoziţie cartea, e la
îndemâna tuturor. Literatura bună favorizează vindecarea. Medicina bazată pe
dovezi vrea probe concrete. Acestea sunt furnizate de datele statistice care
arată o relaţie de proporţionalitate între durata vieţii şi nivelul studiilor.
Analfabeţii şi cei neintegraţi social trăiesc mai puţin, dar se înmulţesc
vertiginos. Tot statistic se demonstrează relaţia dintre durata de viaţă şi numărul
de cărţi citite.
Noi, cei care facem parte din Societatea
Medicilor Scriitori şi Publicişti Români (SMSPR), cuprinşi şi în Uniunea
Mondială a Scriitorilor Medici (UMEM), urmărim, pe lângă valoarea literară propriu-zisă,
şi latura care ajută vindecarea. Este de preferat ca o carte bună să fie citită
seara, spre a ieşi din atmosfera de stres, urmând sfatul din Biblie: „Lasă
zilei grija ei“, adică despovărează-te de stres ca să nu cazi pradă zbuciumului
şi insomniei. De o nepreţuită valoare este umorul. Cei care zâmbesc şi râd trăiesc
mai mult, fapt de asemenea dovedit statistic. Prin umor, poporul nostru a
trecut peste perioadele mai întunecate ale istoriei sale. Medicii scriitori
acoperă bine şi această latură. Din păcate, nu sunt suficient de cunoscuţi, iar
Ministerul Sănătăţii se arată cu totul indiferent faţă de aceste eforturi care
contribuie semnificativ la prevenirea bolilor şi la ameliorarea condiţiei
suferinzilor. Literatura despovărează bugetul de sănătate. Unui bolnav care a
trecut cu bine peste un infarct miocardic acut, dar rămâne un coronarian, ar
trebui să i se prescrie, pe lângă medicamente, şi o listă cuprinzând cărţi
recomandate. Nu ne referim la broşurile cu sfaturi medicale, ci la literatura
ca artă. Evident, e nevoie de o mare individualizare a recomandărilor. În lumea
vestică, în centrele de recuperare a pacienţilor care au suferit un infarct sau
un transplant cardiac, există şi bibliotecile corespunzătoare.
În concluzie, putem spune că literatura este
un factor terapeutic pe cât de valoros, pe atât de puţin promovat.
