A fost Păcală, a fost locotenentul Căpșună
în mai multe serii ale Brigăzii „Diverse“, a fost Ieremia în serialul „Toate
pânzele sus“, după cartea lui Radu Tudoran, Ionuț Jder din „Frații Jderi“ și
alte zeci de personaje dintr-o listă lungă de filme comuniste în care el s-a
străduit să fie cât mai adevărat, mai autentic, ceea ce în multe cazuri nu se putea,
făcându-l de multe ori ca la filmări să exclame disperat: „Eu nu pot să spun
textul acesta!“.
La un moment dat l-a întruchipat chiar pe
Marin Miroiu din „Steaua fără nume“, iar dintr-un rol episodic – Pompierul 1
din piesa lui Victor Ion Popa, „Răzbunarea sufleurului“ (1973) – a făcut o
bijuterie, publicul venind să vadă piesa numai pentru el, să audă
improvizațiile pe care le făcea. Și în spectacolul respectiv mai jucau mulţi
alți actori de valoare.
La terminarea Institutului de Teatru era
deja celebru datorită improvizațiilor sale. Deși profesorii nu le încurajau pe
vremea aceea, socotindu-le neavenite și neartistice, el și-a luat asumat
libertatea de a improviza. Și improviza fermecător spre deliciul publicului și
admirația multor colegi. A avut, ca orice om, și surprize neplăcute – faptul că
a fost pensionat prematur l-a întristat foarte mult. Fiind un om foarte modest,
nefăcând mare tapaj de persoana sa, la sfârșit de viață se poate lăuda cu două
creații – spectacolul „Oblomov“ și teleplay-ul scris de Puși Dinulescu, ambele
regizate de Alexandru Tocilescu –, cu un apartament, cu o mașină și cu un
timbru poștal de un leu și șaizeci de bani în care apare figura lui.
Se duc artiștii nației române/Se duc
cuminți rând pe rând / Mulți dintre ei chiar râzând / Te-ai dus mândru spre alt
zenit / Cu țelul vieții împlinit / Părăsind nepăsător / Ca un adevărat artist
actor / O țară tristă și plină de umor / Și presimt în mod întâmplător / Că eu
voi fi poate cel următor…
